Ioan Slavici - Ioan Creanga
de Ioan Slavici
N-a fost, cat a trait, incantat de sine insusi, n-a dat niciodata navala sa iasa-n fata lumii cu mare renume, nu si-a facut si n-a pus pe altii sa-i faca reclama, cat mai mult i-a placut sa-si petreaca viata in mijlocul copiilor adunati in scoala, fie stand de vorba cu vreunul dintre totdeauna putinii lui prieteni, pentru care el, omul de o veselie neistovita, era o gradina de frumusete. A crescut cu toate acestea din ce in ce mai mult in gandul tuturora, e stiut si pretuit de mai multi azi decat sunt acum douazeci de ani, in ziua neasteptatei sale morti, si nimeni deopotriva cu dansul n-a dovedit ca ceea ce in materie de creatiune literara e adevarat nu numai ramane, ci totodata si patrunde.
Invatator multiubit si admirat, el a ramas toata viata lui tanar, om de fire blajina si totdeauna voios, care cu anevoia-si perde rabdarea. Desi raspopit insa, inca la-nceputul carierei sale preotesti, el nu s-a lapadat niciodata de apucaturile luate in scurtul timp al preotiei sale. In mersul, in tinuta si in gesturile lui, in felul de a rosti vorbele, in cuviinta cu care se retragea intr-un colt, in bagarea de sama cu care-si dedea parerea cand i se cerea si mai ales in zambetul lui adeseori panditor iesea mereu la iveala omul intrat in lume cu gandul de a-si petrece viata ca popa.
Popeasca li se parea multora si apucatura lui Ioan Creanga de-a vorbi-n pilde si de a-si da parerea cu oarecare incongiur si razamandu-se pe autoritatea altora. In toate impregiurarile, si la castig si la paguba, si la veselie, si la-ntristare, el scapa cu o poveste, cu o anecdota ori cu un proverb. El nu cita din Sfanta Scriptura, ci se razama pe nesecatele comori de-ntelepciune ale poporului.
Om de o inteligenta cu desavarsire superioara, el ii judeca, ce-i drept, pe altii tot ca bunul sau prieten Eminescu, dar nu se socotea mai destept decat altii, ci zicea, in felul lui, ca sunt mai marginiti decat dansul.
Desi mare maestru in ceea ce priveste intrebuintarea limbii romanesti, el nu s-a socotit si n-a tinut ca altii sa-l socoteasca in randul scriitorilor romani. Putine a scris si cele scrise sunt lucruri pe care le spusese mai nainte-n grai viu pentru multumirea sufleteasca a prietenilor sai. Nu le-ar fi fixat niciodata pe hartie daca prietenii sai nu l-ar fi incredintat ca e pacat sa se pearda forma ce li-o da el.
De aceea au scrierile lui atat farmec: ne-ncanta nu atat ceea ce ni se spune-n ele, ci forma in adevar romaneasca a lui, atat ca conceptiune, cat si ca limba.
Ioan Creanga nu creeaza, ci reproduce cu cea mai deplina sinceritate adevarate creatiuni ale poporului.
Sunt gresiti cei ce-l iau drept moldovean pentru ca el se foloseste pe ici, pe colo de provincialisme spre a da formei o culoare mai locala. Intregul lui fel de a expune e romanesc, potrivit cu firea tuturor romanilor - orisiunde vor fi traind ei.
Aceasta o spunea Ioan Creanga si el insusi.
Catva timp dupa publicarea in Convorbiri literare a novelei Budulea Taichii m-am intalnit cu Ioan Creanga la Bucuresti si am petrecut impreuna cu Eminescu cateva seri la dansul.
Viind vorba la Budulea Taichii, el a stat pe ganduri mai nainte de a-si fi dat parerea.
Cauta ceva ptorivit in "sacul cu minciuni".
- De! zise-n cele din urma. Imi place si mie, dar cica era odata un flacau, care se-ndragostise rau de tot de o fata. Frumoasa insa, fata s-a maritat la oras, dupa altul, mai bogat, care putea sa-i faca toate voile, si bietul de flacau a ramas cu inima fripta si plina de amar. Peste catva timp insurateii s-au intors in sat ca sa-si vada ea parintii si el socrii, si flacaul intalnind-o, a stat buimac in fata ei. Era gatita, spelcuita si sulemenita de nu mai stiai cum sa te uiti la ea. "Nu e aia pe care o stiam eu!" isi zise el cu inima usurata.
L-am inteles Eminescu si eu.
- Iti pare Budulea prea spelcuit, intampina Eminescu.
- Nu prea, dar cam, raspunse Creanga. Si daca e vorba, asa prost cum sunt, vi-l dau mai bine gata.
Am staruit s-o faca, si doua zile-n urma mi-a citit prima parte a Amintirilor lui, care e fara-ndoiala una din cele mai pretioase creatiuni in literatura noastra poporala.
Ceea ce l-a ridicat pe Ioan Creanga in randul marilor nostri scriitori e sinceritatea si iubirea de adevar cu care reproduce felul de a gandi si de a simti al poporului roman, lipsa de-ncungiur cu care spune adevarul, pe care numai putini il stiu atat de bine ca dansul.
Ioan Slavici - Ioan Creanga
Aceasta pagina a fost accesata de 2350 ori.
