Poporanismul lui Eminescu
de Ioan Slavici
Multe dintre cele mai frumoase poezii ale lui Eminescu sunt in genul poporal nu numai ca limba, ca ritm, ca rima si ca temperament, ci si dupa felul de gandi si de a simti ce se da in ele pe fata.
La dansul aceasta potrivire cu felul poporal era voita dinadins.
Pe cand altii, cum erau Creanga, Ispirescu, ori Sima al lui Ioan, au scris in genul poporal fiindca, iesiti din mijlocul poporului, ramasesera tarani cu oarecare cultura si nu erau in stare sa scrie altfel. Eminescu, care nu era iesit din mijlocul poporului, tinea sa se potriveasca intru toate cu poporul pentru ca numai asa putea sa strabata si sa ramaie.
"Patura superpusa", din care iesise el, era in gandul lui ceva intamplator, stricat si efemer; tot stricat si efemer trebuia sa fie deci si tot ceea ce se potrivea numai cu felul ei de a fi. Nu avem sa scriem pentru ea, "apa care curge" ci pentru intregul popor "petrele, care raman" si rostul itnregei noastre lucrari intelectuale era sa asimilam "patura superpusa", facand-o deopotriva cu masele mari ale poporului.
Era atunci, ba sunt chiar si azi oameni inchipuiti, dar superficiali, care nu sunt in stare sa inteleaga rostul acestui fel de poporanism. Ei nu inteleg nici rostul in viata noastra intelectuala a scriitorilor ca C. Negruzzi, Ion Ghica, Nicolae Balcescu, V. Alecsandri, A. Odobescu si a intregei lucrari pornite din "Junimea".
Eminescu nu era insa "poporanist" numai pentru ca a voit sa strabata si sa ramaie.
E in firea omeneasca pornirea de a impartasi dureri si bucurii, si nu e nimic mai trist in viata decat sa nu ai cui sa te plangi si sa nu ia nimeni parte la bucurii tale. Eminescu avea multe dureri si putine bucurii, dar si unele si altele erau mari. Cui sa le impartaseasca? Acelor pe care ii iubea si care puteau sa-l inteleaga, iar acestia nu erau "patura superpusa" careia ii era prin intreaga lui fire strain si mai mult ori mai putin nesuferit, ci poporul romanesc cel adevarat si neprefacut sub fel de fel de inrauriri straine.
Pentru ca sa-i poata insa vorbi acestui popor, nu era destul s-o voiasca aceasta, ci trebuia sa-si dea silinta de a-i cunoaste limba, apucaturile si obiceiurile, credintele si felul de a gandi si de a simti intreaga fire speciala, ca sa se potriveasca cu ea.
Sunt oameni cu pretentiuni mari si cu destoinicii mici, care nu vreau sa scrie pentru marea multime a "prostilor" fiindca, petrecandu-si viata intr-un cerc restrans, numai peste acesta sunt in stare sa creeze efemeride, ca sa se recomande in atentiunea publicului "ales" prin opere de diletant si sa-si faca in timpul tineretelor reputatiunea de care au nevoie spre a-si crea si pozitiune.
Sunt iar oameni cu mari destoinicii care tin sa se adreseze la intreaga lume romaneasca, dar n-au in goana vietii lor nici timp, nici tigna cuvenita, ca sa se dumireasca asupra vietii sufletesti a poporului roman, si rostul neamului romanesc in lumea aceasta, iar silintele lui n-au ramas zadarnice.
De aceea a patruns scrisa lui in cercuri din ce in ce mai largi si stapaneste din ce in ce mai mult inimile si mintile; de aceea creste el si se inalta din zi in zi mai mult in gandul tuturora.
El nu ni-a fost in timpul vietii lui ceea ce era in ziua mortii sale si ni-e azi neasemanat mai mult decat ceea ce ne era, sunt acum douazeci de ani, de cand a murit. Cu cat mai mult ne apropiem sufleteste noi, clasa culta, de popor si cu cat mai mult ne deprindem a lua inspiratiune din nesecatul izvor al vietii lui sufletesti, cu atat mai mult ne patrundem de simtamantul ca era in fiinta lui Eminescu ceva profetic si providential, ca drumul pe care a umblat el e acela care duce spre marirea culturala a neamului romanesc.
Sunt oameni cu mintea stramta, care se vad in toate imprejurarile pe sine si numai pe sine, traiesc numai in prezent si numai pentru prezent si nu sunt in stare sa arunce privirea nici in trecut, nici in viitor si sa se socoteasca pe sine numai veriguta nebagata in seama din lantul cel mare al vietii nationale; acestia n-au inteles si nici nu vor intelege vreodata rostul "poporanismului" lui Eminescu. Au insa sa-l inteleaga si sa se patrunda de el tnerii ce iau cu inima calda si cu puteri inca proaspete parte la lucrarea noastra culturala. Ei trebuie sa se patrunda de gandul ca tesem cu toti panza pe care ne-au urzit-o parintii, bunii si strabunii si la care vor avea sa lucreze si fiii, nepotii si stranepotii nostri.
Poporanismul lui Eminescu
Aceasta pagina a fost accesata de 1816 ori.
