Cine pleaca?
de Ioan Slavici
Calare pe armasar sirep, cu capul ridicat si cu buzduganul in mana, gata in fie-care clipa sa se incaere in lupta, si sa-si puna viata in joc, - asa ni-l inchipuim, caci asa-l scim pe barbarul medieval – e omul stapanit de un singur gand: ca el este el insusi, singur in felul lui, mai presus de toti si de tote, si ca i se cuvine sa-i tina in supunere pe toti si tote sa le stapanesca. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rivnitor, nesatios in poftele lui si desfrinat in satisfacerea trebuintelor sale. Aspru si nemilos, el calca in piciore ori in copitele calului seu holdele semenate de altii, rumpe, fringe, darama ori da prada focului bogatiile, pe care nu le pote lua cu sine, schingiuesce si omora pe cei ce nu vor sa i se dea robi, isi considera sotia ca sclava, e gata sa intre in lupta si cu fratii, si cu fiii, si cu parintii sei spre a-si sustine intaietatea si nu e mijloc de care nu se folosesce spre a-si asigura succesul.
Noi Romanii nu am suferit nici odata in mijlocul nostru asemenea barbari. Am fost pradati adese-ori, dar n’am pradat nici odata; am fost robiti, dar n’am robit pe nimeni; am fost cuceriti, dar n’am cercat sa facem cuceriri; am fost siluiti sa ne lepadam de lege si de nem, dar nu am siluit pe nimeni sa primesca legea ori nemul nostru; am suferit mult si am rabdat in delung, dar n’am facut pe nimeni sa sufera.
Viu s’a pastrat tot d’a-una in inimile nostre simtimintul, ca strabunii nostrii au venit aici, ca sa mentie ordinea, sa imblanå easca sufletele si sa apere hotarele lumii stapanite de moravuri mai dulci. Eroii nostri dar toti au fost aperatori de tara, de neam si de lege, mari prin intelepciunea cu care au sciut sa sustina dreptatea, si prin barbatia cu care au respins pe asupritori, iar nu prin destoinicia lor de a storce maduva din osele altora.
Chiar Mihaiu-Voda Vitezul, caruia cei lipsiti de judecata ii fac atata nedreptate, a fost numai aprig si neobosit aperator. El n’a pornit lupta contra Turcilor, ca sa strice legatura incheiata de Mircea cel intelept, ci ca sa le impuna si Turcilor respectarea ei, si n’a trecut nici in Ardeal, nici in Moldova, ca sa cuceresca, ci ca sa alunge pe niste usurpatori, cari ii erau dusmani, si sa restabilesca starea legala. A avut si el sorta lui Francisc de Guise si a fiiului seu Henric, a lui Vilhelm de Orania, a luI Henric III, si a lui Henric IV; sorta lui Wallenstein a avut-o, caci asa era timpul in care traia; miselesce a fost ucis, dar Turcii n’au mai indrasnit sa-si faca cuib pe pamantul romanesc si Porta s’a lepadat de gandul de a preface tara in pasalic. Nu pe aprigul luptator, ci pe invingetor il prea-marim noi, caci murit-a el, dar cei remasi in viata au scapat de mari suferinte, si fara de dinsul n’ar fi putut sa urmeze epoca de inflorire nationala a lui Mateiu Basarab.
Eara Vlad-Voda tepes, pe care unora le place sa-l iea drept un fel de monstru, n’a tras in teapa pe cei ce nu voiau sa i se supuna, ci pe cei ce nu munceau, pe cei ce nu-si faceau datoria, pe cei ce turburau ordinea si pe cei porniti spre jaf si spre asuprire, pe barbarii timpului seu, si nu ar fi urmat epoca de inflorire a lui Radu si a lui Neagoe, daca tepes n’ar fi facut in Muntenia ceea-ce stefan a facut in Moldova si Mateiu Corvinul in Ungaria. Romanul adeverat, ori si unde se ivesce el, e neinduplecat restabilitor al bunei rinduieli.
Mare a fost Vlad intre marii timpului seu, si mai ales asta-å i fie-care dintre noi trebue sa fie mereu cu gandul indreptatspre el, ca in tota clipa sa avem in vedere, ca nu avem sa suferim in mijlocul nostru de cat omeni, care-si fac in tote imprejurarile datoria, ca fie-care dintre noi are sa muncesca potrivit cu insarcinarea pe care a primit-o, si ca nimenuia nu i se cuvine sa traiasca din seul altora.
Aceia, cari sint stapini pe mosii intinse, nu le au pentru ca sa-si pota petrece viata in resfatare, ci pentru ca prin neadormita purtare de grija sa faca din ele gradini de frumusete, si nu celor ce stapinesc mari averi, ci celor celor ce sciu sa le chivernisesca bine li se cuvine in mijlocul nostru stima generala.
Aceia, cari ocupa positiuni inalte, nu au fost ridicati in ele pentru ca sa pota face tote capriciile si sa incuragieze slugarnicia, ci pentru ca sa conduca o lucrare savirsita de multi impreuna, sa faca selectiunea dupa destoinicii si sa privegheze cu neadormire, ca fie-care sa-si faca in deplin datoria, si stima generala nu li se cuvine staruitorilor ce-au sciut sa se ridice de asupra altora, ci celor ce nu scapa nici o data din vedere, ca cu cat mai mari iti sint datoriile, si sint neobosoti in purtarea sarcinilor ce au primit si neinduplecati fata cu cei negligenti ori neonesti.
Aceia, cari fac negot, nu-l fac pentru-ca, profitand de nevoile, de slabiciunile, de nepriceperea ori de usurinta altora, sa agonisesca mari averi, ci pentru-ca sa mijlocesca schimbul averilor, si stima generala nu i se cuvine celui ce a sciut sa adune milione, ci celui ce tine multi omeni in continua si rodnica lucrare, sporesce bogatiile tarei si prin conducere intelepta si concurenta onesta reduce preturile si usureza traiul å ilnic.
Tot ast-fel mestesugarul nu-si exercita meseria, ca sa traiasca mai usor, ci ca prin producte solide sa satisfaca in mod efectiv trebuintele publicului, si nu avem sa suferim in mijlocul nostru carpaci, care nu-si pricep meseria si lucreza in pripa si pe apucate, ci numai adeverati profesionisti, cari lucreza perfectionandu-si meseria.
Nu se petrec insa tocmai asa lucrurile in viata nostra, dar asa voim sa se petreca. Mai e inca multa barbarie la nai: sint inca proprietari, care-si lasa mosiile in paraginire ori le istovesc prin exploatarehotesca, sint parveniti, cari s’au ridicat prin slugarnicie ori prin apucaturi miselesci, sint negutatori, cari se imbogatesc ruinand pe altii, sint mestesugari, cari strica tot ceea-ce le cade in mana, sint, dar voim sa nu mai fie.
Daca dar streinii, cari s’au stabilit in mijlocul nostru, se impaca cu felul de a vietui, pe care il voim noi, si sint gata sa muncesca intins si cinstit alaturea de noi, ei pot sa fie siguri, ca-i vom imbratisa cu stima si cu iubire, ori si care ar fi legea si neamul lor, caci imbratisand pe cei vrednici se ridica neamul nostru. Aceia dintre dinsi insa, cari nu voesc ori nu sint in stare sa se impace cu acest fel de a vietuo, sa nu-si faca ilusiunea, ca vom inceta vre-o data a ne da silinta sa-i isolam ca pe niste inciumati.
Noi, care nici in timpurile de barbarie nu ne-am barbarisat, am putut sa fim ruinati economiceste si sa ne perdem cultura intelectuala, dar nu ne-am schimbat firea si nu putem sa suferim in mijlocul nostru omeni, cari traesc secand puterile de vieta ale altora. Cu cat mai mult ne ridicam prin cultura, cu atat mai virtos iese in noi la ivela firea cea adevarata a rasei nostre si cu atat mai neinduplecati devenim fata cu cei ce nu sint in stare sa iubesca pe semenii lor si sa ia parte la lucrarea obsteasca, cu atat mai mult staruim, ca prin legi bine chibzuite si prin o severa disciplina sociala, sa se puna ragaz contra tuturor apucaturilor barbare.
Daca sint dar intre Evreii din tara nostra unii, cari s’au hotarit a emigra, ei au luat hotarirea acesta numai pentru ca, omeni cu minte, au simtit, ca asa, ca pina acum, nu vor mai putea sa traiasca in mijlocul nostru si se simt incapabilii de a vietui ca noi.
E o chestiune de iubire de omeni sa-i incredintam, ca au tota drepttea si sa-i sfatuim sa-si caute aiurea teren de exploatare. Aici la noi sa remaie numai cei ce voiesc si pot sa muncesca intins si cinstit si sa ia cu inima curata parte la lucrarea nostra pentru ridicarea nivelului cultural al tarei.
Cine pleaca?
Aceasta pagina a fost accesata de 3058 ori.
