Semitismul IV (1908)
de Ioan Slavici
Propagatorii spiritului semitic sunt in Societatea noastra fara indoiala mai ales evreii risipiti printre noi, si de aceea oamenii pripiti in judecata iau fireasca reactiune contra semitismului drept o lupta pornita fie din ura de rasa, fie din fanatism religios contra evreilor.
Nici nu se poate tagadui, ca in orisicare societate cu randuiala morala bine asezata evreii sunt primiti cu repulsiune si isolati cu atat mai vartos, cu cat se isoleaza si ei insi-si. Lupta nu e in adevar pornita contra evreilor, ci contra propagandei facute de dansii.
Judecand lucrurile din punctul de vedere al moravurilor noastre traditionale, una din cele mai de capetenie datorii ale omului e sa munceasca, sa alerge si sa ostaneasca spre a-si agoonisi mijloacele pentru asigurarea bunului sau traiu, si omul, care-si face datoria aceasta, e stimat si iubit de semenii sai, muitumit cu sine insu-si si ferit de nevoi.
Nu mai putin e dator omul a-si pune frau, ca sa pastreze ceeace a agonisit, si inca mai stimat si mai iubit de altii, mai multumit cu sine insu-si si mai ferit de nevoi e celce stapanindu-se pe sine aduna averi mari ori sporeste avutia mostenita. Lenesul, neajutoratul ori risipitorul totdeauna au fost dispetuiti in societatea noastra, iar bogatia adunata prin munca si prin cumpatare a fost totdeauna si e si azi socotita drept cel mai invederat semn de vrednicie. Gandul de a face peste putinta ingramadirea bogatiilor ori de a impune risipirea lor nu e potrivit cu firea noastra, care l pretuim pe om nu numai dupa ceeace el e insusi prin sine, ci totodata si dupa ceeace are si dupa ceeace le pare semenilor sai.
Doritori cu totii de-a fi mult pretuiti, nu e nevoe sa mai fim si jidoviti ori porniti spre desfrau pentruca sa ravnim la avere cu orice pret si sa mintim, sa ne fatarim, si inselam, sa ne injosim, sa furam, sa siluim, Sa ne folosim de nevoile ori sa abuzam de slabiciunile altora spre a ne agonisi atat de mult pretuita avutie. Poate orisicare dintre noi sa cada in asemenea pacate, si multi si cad in adevar, cad insa dandu-si seama, ca au pacatuit, ascunzandu se cuprinsi de rusine si caindu-se de faptele lor. Jidovul ori jidovilul le face aceste fara ca sa se rusineze, cu un fel de fala, ca ceva firesc, drept dovezi de destoinicie, ispitand si pe altii sa le faca si luand in bataie de joc ori urgisind pe ceice nu le fac.
Lupta e pornita de semiti si de semitizati pentru inlaturarea bunelor moravuri. Nu e traditiune ori regula de viata, nici preocupare religioasa ori nationala, care nu e luata in bataie de joc, ei terfelesc tot ceeace noua ne e sfant, si e destul sa staruim asupra obiceiurilor mostenite dela parintii nostri pentruca sa fim urgisiti de dansii si prigoniti fara de crutare. Pusi astfel in stare de legitima aparare suntem nevoiti a ne folosi de toate armele, ca sa conservam fiinta morala a societatii, si, daca mai e destula putere de viata in societatea noastra, vom ajunge in cele din urma sa i izolam pe evrei si sa punem capat propagandei semitice.
Aceasta e adevarata fiinta a antisemitismului modern: pornit din simtemantul de conservare morala, el e prin chiar firea lui intransigent, dar dusmanos nu poate sa fie.
Cu totul alta e lupta pornita de cei despoiati impotriva despuietorilor.
Evreii si cei asimilati de dansii au adunat prin lipsa de scrupule si prin apucaturi miselesti bogatii mari, de care se folosesc spre a trai in desfrau in vreme ce multimea cea mare a muncitorilor se sbate in mizerie materiala si morala. E fireasca ura, pe care au starnit-o in inimile acestora, si aceasta ura usor ajunge sa se reverse asupra tuturor celorce au bogatii mostenite ori agonisite si poate sa duca in cele din urma la o groaznica varsare de sange. Nu are insa a face antisemitismul cu ura aceasta, caci el urmareste tocmai inlaturarea izbucnirilor patimase.
Tot astfel in urma, lipsei de crutare a stapanitorilor feudali s'a adunat multa ura in inimi si ura aceasta a isbucnit in sangeroasele revolutiuni, cari au schimbat fata societatii noastre: numai oameni lipsiti de judecata ar putea sa invinovateasca pentru varsarile de sange pe humanistii din secolul XVIII, cari si-au propagat vederile liberale tocmai pentruca prevedeau igbucnirile patimase si voiau le le inlature.
Pornind din iubire de oameni, antisemitii le zic in fiecare zi evreilor si celor momiti de dansii: Puneti-va frau, fiti cumpatati, nu va obrazniciti si dati-va silinta de a aliná suferintele celor indarjiti, caci astfel vai de noi de toti!
Tocmai de aceea miscarea antisemita e indreptata mai ales contra celor ce fac propaganda semitica. Evreul, care facand specula mizerabila, ingramadeste bogatii mari si arunca mii si mii de oameni in mizerie, nu e pentru societate atat de primejdios ca acela, care luand parte la viata morala si intelectuala a noastra, strica mintile si otraveste inimile. Starea de destrabalare morala la care am ajuns, e rezultatul inriuririi directe ori indirecte a unor asemenea evrei, si e pentru ori si care popor chestiune de conservare nationala sa alunge dela sine pe evreii ce vor sa ieie ca ziaristi, ca scriitori, ca oameni de stiinta, ca compozitori muzicali ori ca artisti in genere — parte la viata lui morala si intelectuala.
Semintia omeneasca nu se starpeste nici prin ciuma, nici prin holera, nici prin foamete, nici prin razboaie; pier insa prin lapadare de obiceiuri popoarele descompunandu-se in indivizi, din cari prin premenire morala se incheaga alte popoare. Aceasta e primejdia, de care suntem amenintati in urma inriurirei semitice si de care nu putem scapá decat izoland pe evreii ce nu se asimileaza primind regulele de vietuire ale noastre.
Sunt in societatea noastra de azi doua lumi deosebite, cari se isbeic una de alta, si una din aceste doua lumi trebuie neaparat sa piara. Nu poate sa fie nimic mai firesc decat dorinta ca aceasta sa nu fie a noastra.
Semitismul IV (1908)
Aceasta pagina a fost accesata de 2668 ori.
