Pe la scoli - La Pesta
de Ioan Slavici
Dupa ce m-am intors acasa, ai mei staruiau sa nu-mi mai urmez studiile, ci sa intru scrietor la vreun notar. Avandu-mi insa-n buzunar diploma de maturitate, imi era greu sa rezist in fata celor ce ma-ndemnau sa ma-nscriu la universitate. Lasa ca-n calatoria mea la Satmar si inapoi cheltuisem numai o mica parte din ceea ce castigasem in timpul anului, dar nu ma-ndoiam ca la Pesta voi gasi fie lectiuni, fie vreo alta conditiune, ca sa nu fiu nevoit a fi sarcina pentru parintii mei.
M-am inscris deci la Facultatea de drept a Universitatii din Pesta.
Nimic din cele ce am gasit la Pesta nu putea sa ma incante.
Era-n toamna anului 1868, cand Dieta ungara a votat legea pentru egala-ndreptatire a nationalitatilor. Pe mine nu ma-nteresa insa nimic din cele ce se petreceau in viata politica. Nici gazete nu citeam, nici la discutiunile adeseori foarte aprinse ale colegilor mei nu luam parte. Am intrat insa in miscarea pornita de colegii mei romani pentru infiintarea societatii "Petru Maior". Am scris, intre altele, textul maghiar al statutelor prezentate guvenrului, precum si cererea de care urma sa fie insotite. Glas dealtminteri eu, omul de curand venit, nu prea aveam, dar nici nu tineam sa-l am, caci nu-ntelegeam rostul tendentelor politice ale unora dintre colegii mei si ma jigneau certurile lor.
Mai vartos ma jignea viata studenteasca in genere.
Intre profesorii mei nu era nici unul ale caruia lectiuni puteam sa le ascult cu placere. Unul singur, un evreu dealtminteri simpatic, vorbea bine-n limba maghiara; ceilalti, Hoffmann, Kautz, Wentzel, isi tineau lectiunile intr-o limba-n toate privintele pocita, incat imi era oarecum rusine sa-i ascult. Dupa felul meu de a vedea, ei trebuiau sa se duca la vreo universitate germana, si mi se pareau vrednici de mila aceia dintre colegii mei maghiari care se simteau maguliti ca nemtii sunt nevoiti a-si tine lectiunile-n limba maghiara. Nu erau in stare sa-si deie seama ca strainii, pe care ii silesc sa ieie parte la viata lor nationala, le pocesc limba si le strica rosturile culturale.
Urmarea fireasca era ca studentii nu se interesau deloc de cele ce se petrec la universitate si-si petreceau viata prin bererii si prin cafenele, cu joc de carti ori cu discutiuni politice.
Era - din intamplare - in ajunul alegerii de presedinte pentru reuniunea studentilor si se faceau agitatiuni ici pentru Hegedus, colo pentru Iusth, amandoi mai tarziu oameni insemnati in viata politica a Ungariei. Centrele de agitatiune se aflau prin saloanele femeilor depravate, care purtau si ele cocarda fie a lui Hegedus, fie a lui Iusth.
Era o atmosfera oarecum inabusitoare, in care eu, deprins a trai in aer curat, nu puteam sa ma simt bine.
Am gasit la Pesta si cativa dintre fostii mei colegi de liceu, unii de la Arad, altii de la Timisoara, intre care Miculescu, fiul parohului din Pesta, Atanasie Burian, Gruia Liuba si Emanuil Ungureanu, singurul care mai traieste. Aveam slabiciune pentru dansii si ma bucuram cand puteam sa stau de vorba mai cu unul, mai cu altul dintre ei. Erau insa prea asezati, ca sa nu zis posomorati, pentru unul ca mine, care chiar si-n cele mai grele-mpregiurari ale vietii mele am fost pornit spre veselie, am cautat totdeauna partea luminoasa a lucrurilor, am alergat - asa-zicand - dupa fluturi.
Cel mai apropiat sufleteste-mi era tot Gheorghe Serb, al caruia tata se afla acum stabilit - ca septemvir - la Pesta. Avand multe legaturi la Pesta, el si-a dat silinta sa-mi gaseasca vreo "conditiune". Deocamdata, doamna Serb, mama lui, m-a poftit sa iau regulat masa la dansa.
Abia la masa septemvirului am ajuns sa ma dumiresc asupra celor ce se petreceau in viata politica.
Erau in Dieta trei partide maghiare: partidul lui Ludovic Kossuth, care staruia pentru desfacerea de Austria a Ungariei, partidul lui Koloman Tisza, care se multumea cu asa-zisa uniune personala, si partidul lui Francisc Deak, care sustinea pactul dualist incheiat pe zece ani.
Unii trageau nadejde ca dupa trecerea celor zece ani, daca nu chiar mai nainte, Ungaria isi va castiga deplina neatarnare, altii nu se-ndoiau ca ea va avea numai acelasi monarh ca Austria si iar altii plecau din gandul ca dualismul se va sustinea si dupa trecerea celor zece ani.
Romanii aveau in Dieta vreo patruzeci de deputati, dintre care cativa aderenti ai lui Kossuth si alti cativa, mai multi aderenti ai lui Deak. Cei mai multi constituisera Partidul National Roman, care se lupta impreuna cu nationalistii sarbi, cu cei ruteni si cu cei slovaci, alaturea cu opozitiunea maghiara contra guvernului.
Septemvirul era - ca Saguna si ca Gojdu - de parerea ca cei mai primejdiosi pentru romani sunt tiszaistii si kossuthistii si ca deputatii romani n-au sa intre in partidul lui Deak, dar au sa sprijineasca guvernul cand e atacat de kossuthisti si de tiszaisti. El insusi, fiind inalt functionar judecator, nu facea politica.
Nationalistii erau despartiti in doaua grupuri. Cativa, mai putini, staruiau pentru organizatiunea federativa a monarhiei. Organul de publicitate al acestora era Federatiunea, redactata de A. Roman. In fata Federatiunii stetea Albina, redactata de Vincentiu Babes, organul mocionistilor, in care se facea politica maghiara in socoteala romanilor. Era politica despre care vorbeste d-l Iosif Sandor: li se dedea partidelor maghiare ajutor pentru rasturnarea guvernului, ba Sigismund Borlea, unul dintre cei mai inflacarati nationalisti, a rostit chiar vorba ca contra guvernului e gata sa se uneasca si cu dracul.
Tot politica dupa tipicul maghiar faceau si nationalistii romani din Ardeal, care, pasivisti, declarasera rezistenta pasiva fata de Dieta din Pesta, precum maghiarii o declarasera fata cu Reichsrathul din Viena.
Tot la masa septemvirului m-am dumirit si pentru ce politica aceasta era gresita.
Pe cand pentru Tisza si pentru Kossuth Ungaria era stat national maghiar, Deak a recunoscut caracterul poliglot al regatului ungar, si guvernul dualist luase fata cu Coroana angajamentul de a asigura prin o lege organica toate drepturile acordate de monarh in timpul absolutismului si-n al asa-zisului provizoriu. Indeosebi romanilor li s-au asigurat cele doua metropolii si invatamantul national impreuna cu ele. Metropolia ortodoxa, in care erau impreuna romanii din Ardeal cu cei din Tara Ungureasca si cu cei din Banat, urma sa se organizeze ea insasi printr-un statut alcatuit de congresul ei liber ales, si guvernul luase angajamentul de a face ca statutul acesta sa fie votat de Dieta ungara pentru ca sa fie apoi sanctionat de monarh. Prin aceasta era asigurat dreptul bisericii ca statul ungar numai cu invoirea congresului ales de dansa sa mai poata fi modificat.
Cand dar proiectul de lege pentru egala indreptatire a nationalitatilor a fost prezentat dietei, cele doua partide opozitionale maghiare au rausit sa traga-n partea lor pe unii dintre deputatii guvernamentali si astfel proiectul a fost respins. E invederat ca interesul romanilor era ca proiectul sa fie votat, caci in urma guvernul a fost nevoit sa primeasca modificarile cerute de cei ce respinsesera legea la prima vedere.
Scriindu--le aceste, imi aduc aminte de o notita publicata sub titlul O noaua consfatuire a majoritatilor in numarul de la 10 fevruarie 1923 al unui multcitit ziar din Bucuresti:
"Guvernul - a zis d-l I. I. C. Bratianu - are sa trimita in provinciile alipite delegati cari sa asculte doleantele minoritatilor, doleante pe cari guvernul le va satisface in masura posibilului".
Daca e adevarat ca d-l I. I. C. Bratianu a scapat aceste vorbe, d-sa face politica maghiara-n statul roman si ma ajuta pe mine sa-mi dumiresc cititorii asupra celor petrecute-n timpul cand ma aflam la Pesta.
"Masura probabilului" a fost introdusa atunci in legea pentru egala indreptatire a nationalitatilor, in care li se asigura romanilor, o multime de drepturi, de care se pot folosi "a lehetosegig" adeca "in masura posibilului", cand aceasta se potriveste cu bunul-plac al celor ce fac parte din guvern.
Aveau dreptate cei ce spuneau ca n-au, ce-i drept, romanii sa sustina guvernul, ci sa se lupte, pentru ca sa nu poate ajunge la guvern dusmanii Coroanei, care erau totodata si dusmanii neamului omenesc.
Convingerea aceasta se potrivea si cu vederile de mai nainte ale mele, dar mai vartos m-am intarit in ea ascultand cele spuse la masa septemvirului.
Omul numai trupeste se naste, sufleteste se plamadeste potrivit cu impregiurarile in care-si petrece viata in timpul copilariei si-n al tineretelor, si spre multe protrivite cu firea mea as mai fi fost indrumat dac-as mai fi putut sa profit de bunavointa doamnei Serb.
- Sa stii - mi-a zis dansa - ca la masa noastra se pune-n toate zilele un tacam pentru d-ta si suntem mahniti cand scaunul pus pentru d-ta ramane neocupat.
Pentru ca sa poti insa avea multumirea de a sta la masa cu oameni ca septemvirul, trebuie sa ai si putinta de a fi totdeauna imbracat cum se cuvine. Imi era deci greu sa ma duc, caci gaseam acolo si oamnei care nu ma stiau cine sunt. Ma duceam deci numai cand Gheorghe ma lua cu dansul si-n cele din urma nu m-am mai dus. Nici n-am mai stat insa mult la Pesta.
Pentru ca sa ies pe cat se poate de ieftin, am luat de la portarul unei case mari cu chirie un ietacel nemobilat, in care mi-am instalat un pat, o mescioara si doaua scaune. Serviciul mi-l faceam eu insumi, caci mama-mi zicea adeseori: "Daca vrei sa fii bine servit, serveste-te tu insuti".
Diminetile imi faceam eu insumi cafeaua cu lapte, iar serile imi fierbeam doaua oua, ori ma multumeam fie cu cartofi cu unt, fie cu mezeluri. La pranz tot trebuia insa sa ma duc la unul dintre birturile economicoase, care nu se potriveau deloc cu mesele pe care-n timpul celor din urma trei ani le avusem.
Eu am fost copil cu deosebire plapand. Acesta a si fost unul dintre cuvintele pentru care parintii ma lasau sa umblu razna prin lume. Isi inchipuiau ca prin aceasta ma mai infiripez. Adevarul e ca-n timpul tineretelor am fost mereu sanatos si tineam la "tavaleala". La Pesta sufeream adeseori de stomac, ba-n cele din urma aveam din cand in cand ferbinteli si-mi era mereu somn. Intr-una din zile am adormit la lectiunea profesorului Hoffmann:
- Vad acolo un domn care doarme, a zis el. Daca si-a petrecut noaptea chefuind, facea mai bine sa ramaie acasa.
Unul dintre colegii mei m-a scuzat spunandu-i ca sunt bolnav.
- Cu atat mai vartos trebuia sa ramaie acasa, a zis profesorul.
Doi dintre colegii mei m-au dus la un medic, care mi-a spus ca sunt greu bolnav si m-a trimis acasa, promitandu-mi ca va veni acolo, ca sa-mi faca diagnoza si sa-mi prescrie medicamente. Acasa am asteptat insa timp indelungat fara ca medicul sa vie, desi se-nserase.
Era pe la-nceputul lunei fevruarie, si fiindu-mi frig, m-am sculat, m-am imbracat si m-am dus la Kreisler-ul din colt, ca sa-mi aduc un brat de lemne. Intorcandu-ma apoi cu lemnele, am cazut istovit pe strada. Adunandu-se lumea impregiurul meu, un comisionar de stradam-a ridicat si m-a dus acasa.
Vazand ca n-am pe nimeni care sa ma-ngrijeasca, i s-a facut mila de mine si s-a dus de mi-a trimis pe sotia lui, o femeie inca tanara, pe cat imi aduc aminte, nascuta Tapio Bieska.
Vazand starea in care ma aflam, dansa a-nceput sa planga si sa blesteme pe medicul care n-a venit.
Era spalatoreasa, si intre aceia pentru care spala, se afla si unul dintre medicii secundari de la spitalul "Rokus". Ea a alergat si mi l-a adus. Constatand ca sufar de catarh de sotmac, complicat cu peritonita acuta, medicul a luat dispozitiuni ca sa fiu transportat fara de-ntarziere la spital.
Am zacut in spitalul "Rokus" timp de sasesprezece zile intr-o sala cu vreo douazeci de paturi, in care am vazut murind multi oameni. Mi-a ramas viu intiparita nepasarea cu care cei vii se uitau la cei ce trageau de moarte. Daca se-ntampla ca vreunul dintre acestia sa-si aiba patul la fereastra ori mai aproape de soba, ceilalti se certau pe patul in care zacea cel gata de a pleca din lumea aceasta.
Zacand acolo, m-am patruns de gandul ca aveau multa dreptate parintii mei cand staruiau sa nu-mi mai urmez studiile si, dupa ce am scapat din spital, am plecat fara de-ntarziere acasa.
Pe la scoli - La Pesta
Aceasta pagina a fost accesata de 2248 ori.
