In lumea larga - Scrietor
de Ioan Slavici
Eu m-am simtit viata mea intreaga mai presus de toate dascal. A le da altora invataturi a fost pentru mine totdeauna o multumire, si cele mai vii multumiri le-am avut stand de vorba cu oameni prin care ma puteam dumiri ori plimbandu-ma cu elevii mei. Mai ales ca dascal mi-am castigat si panea de toate zilele, si nu-mi aduc aminte sa mi se fi-ntamplat vreodata ca sa fiu nemultumit de-nvataturile ce-am dat.
Nu tot asa ca ziarist.
Fiind adeca vorba de intereslee obstesti, imi dadeam totdeauna silinta sa spun ceea ce simt, gandesc si vor cei multi, si nu o data mi se-ntampla sa stau la indoaila daca nu cumva gresesc. Abia tarziu de tot am ajuns sa ma-ncredintez ca sunt putini oamenii care au convingeri. Cei mai multi nici nu stiu ce va sa zica a fi convins. Ei au numai pareri, pe care le schimba dupa impregiurari si dupa impulsiuni momentane.
Partea individuala deci in scrisa mea ca ziarist erau indrumarile pe care le dedeam, iar aceste adeseori nu se potrvieau cu felul de a gandi al celor mai multi.
Cu atat mai vartos iesea la iveala aceasta ravna dascaleasca in scrierile mele literare.
Nu puteam sa ma-mpac cu gandul ca lectura de orisice fel e numai o placuta pierdere de timp. In gandul meu rostul scrierii a fost totdeauna indrumarea sprea o vietuire potrivita cu firea omeneasca.
Din onorarul pe care-l aveam la Sibiu ca director al ziarului Tribuna ori din cel ce mi se dedea in urma la Bucuresti ca director al ziarului Minerva nu puteam sa traiesc. Cu atat mai putin as fi putut sa traiesc din onorarele ce am primit pentru scrierile mele literare. Ar fi trebuit sa alerg si eu pe la redactiuni, ca sa mi se faca reclama, si pe la autoritati ca sa-mi cumpere exemplare, ceea ce era impotriva firii mele. Scriam deci pentru multumirea mea sufleteasca, si-mi era destul ca le faceam prin aceasta placere unora dintre prietenii si binevoitorii mei. O spun aceasta pentru ca sa caracterizez timpul prin care am trecut.
Scriam pentru ca nu eram in stare sa ma stapanesc. Scapat insa de neastamparul de care eram cuprins, putin imi pasa daca se publica ori nu ceea ce am scris: imi era destul ca am citit scrisa mea in fata cuiva. Nu numai tineam apoi seama de efectul produs de scriere, ci, scriind, imi dedeam toata silinta sa ma potrivesc atat in plasmuire, cat si in forma cu felul de a vedea si cu gustul acelora pe care ii aveam in vedere. Asa se adeverea in ceea ce priveste ca lucrarea literara se desfasoara sub inraurirea publicului cititor.
La Viena si la Iasi am scris sub inraurirea lui Eminescu, in primii ani ai petrecerii mele la Bucuresti, sub a lui T. Mairoescu, iar in urma nu am publicat decat ceea ce am citit mai nainte sotiei mele.
Urmarea fireasca e ca lucram totdeauna a-ndelete, tineam la corectitudinea formei pana-n cele mai mici amanunte si-mi dedeam silinta cu deprinderea celor mai multi dintre romani, deci nu ca patura asa-zisa culta a poporului roman, care si-a format incetul cu incetul o limba oarecum noaua si din ce in ce mai pestrita si mai straina pentru urechea romanului.
Scriam, se-ntelege, mai ales cand aveam timp liber. In timpul pe care l-am petrecut la Arad si la Oradea-Mare n-am scris insa pentru ca nu aveam cui sa-i citesc ceea ce as fi scris, iar in timpul celor patrusprezece ani petrecuti la Magurele, am scris putin, pentru ca nu aveam ragaz pentru asa ceva.
In lumea larga - Scrietor
Aceasta pagina a fost accesata de 1398 ori.
