Inchisorile mele - La Luvru - 01
de Ioan Slavici
La Luvru
I.
Iubite amice,
Pe la sfarsitul primei saptamani dupa "internarea" mea la Domnesti, un agent de politie, daca nu ma Insel Vranceanu, mi-a adus de acasa primeneli, hartie, cerneala si pene de gasca pentru ca sa-mi omor uratul scriind, parca Intre "Pe doua randuri" si iar "Pe doua
randuri" ar mai fi putut omul sa scrie.
Iar cateva zile In urma a venit la Domnesti unul dintre ginerii mei, ofiter de rezerva si nepot al unuia dintre puternicii zilei, care a staruit sa i se dea voie de a-mi aduce un pachet, iar primeneli, un rand de haine, un puisor, un pled, cateva oua fierte, o bucata de branza si cateva felii de sunca. Nici lui nu i s-a dat Insa voie sa ma vada, nici sa-mi scrie.
Abia dupa saptamana a treia a venit stiutul plutonier sa-mi spuna ca In urma dispozitiei luate de inspectorul Romulus Voinescu am voie sa vorbesc In cancelaria directiei cu doua dintre fiicele mele, care venisera sa ma vada.
A venit apoi un soldat cu baioneta la pusca si m-a dus pana sus.
Am gasit la bunul nostru comandant, acum In adevar bun, pe Lavinia si pe Aneta, amandoua, dragele mele, vesele parca ar fi venit la nunta.
"Te rog - Imi sopti Aneta - nu cumva sa spui cine sunt. Am venit aici In locul Fulviei. Daca afla ca sunt sotia lui, ma iau la goana."
Imi adusese o multime de bunatati de la Riegler, Intre altele si-o sticla de coniac, ba chiar si una de sampanie, caci sufeream de astma si medicii erau de parere ca e bine sa beau din cand In cand cate un paharut.
Maiorul le-a examinat toate, apoi mi le-a predat. Cele doua sticle le-a oprit Insa, ramanand sa vin din cand In cand la biroul lui si sa beau paharelul cuvenit, ceea ce n-am ajuns niciodata sa fac.
Bun cum era, apoi comandantul a mers atat de departe cu cavalerismul, Incat si-a nesocotit datoria de director al puscariei si ne-a poftit In iatacul de alaturi, unde ne aflam singuri si astfel puteam sa vorbim nesuparati de nimeni.
Mi s-a spus, Inainte de toate, ca scoala evanghelica a fost Inchisa, averea comunitatii e pusa sub sechestru, iar Stefan Ioan, care era Insarcinat cu chivernisirea averii, nu vrea sa-mi achite leafa.
"Dar ma-ta ce face?" - am Intrebat-o pe Lavinia.
"Ce face!? - mi-a raspuns ea. Parca n-o stii!? Nu se plange, ce-i drept, de greutatile cazute pe capul ei, dar e indignata ca un om ca dumneata e pus In randul facatorilor de rele si dat pe gura lumii. Nu mai doarme, abia mai pisca pe ici, pe colo cate ceva din mancari: e
suparata de cele mai neInsemnate nimicuri; nu mai stim ce sa-i facem. Am rugat-o sa vina ea cu mine ca sa te vada. N-a vrut cu nici un pret."
"Nu vrea sa se umileasca vorbind In fata altora cu sotul ei."
Eram dureros atins, dar am mai trecut eu si prin altele - si mai si.
"Aidadee! - i-am zis dar. Voi ma vedeti: nu cumva sunt prapadit?" I-am trimis vorba ca-mi merge bine aici, fara doar si poate mai bine decat la mine acasa. "Spune-i sa-si aduca aminte cum eram pazit de sergenti, cum luni de zile de-a randul nu puteam sa ies decat Insotit de turcul Murad; de cate ori a avut sa Infrunte ea pe trecatorii care ma insultau chiar si scuipandu-mi In fata. Aici am scapat de toate acestea, traiesc Intre oameni care ma Inteleg si ma socotesc vrednic de toata cinstea. Pe mine nu din rautate m-au trimis aici, ci ca sa fiu adapostit."
Aneta dadea mereu din cap.
"Visezi, Papa Slavici - grai dansa pierzandu-si rabdarea - visezi ca totdeauna vazandu-i pe oameni asa cum i-ai dori sa fie. Eu nu mai pot s-o vad pe "Uitipiti" In starea la care a ajuns si nu ma mai astampar pana ce nu te vad acasa. Ma stii ca avem Tantilichi si eu legaturi. Am
alergat pe la toti cu Lavinia. Mereu mi se zice Insa: "Ce vrei!? Slavici l-a mancat fript pe Tantilichi al tau, l-a prostit, l-a facut din om neom. Le-am spus ca nu-i adevarat, ca el a avut totdeauna convingerile pe care le are acum, ca nu se pleaca decat In fata lui Dumnezeu. In zadar! M-am dus la Bratianu. Cumnatul meu, fratele mai mic al lui Tantilichi, este aghiotantul lui. Chiar si acesta m-a brufituluit spunandu-mi sa plec, caci Bratianu e suparat si nu vrea sa
ma vada. Ii stiu Insa prea bine pe oamenii acestia si sunt Incredintata ca au sa-si schimbe gandul.
N-avem decat sa staruim noi amandoua. Spune, Lavinio" - adauga apoi.
"Da, tata - urma aceasta. Am fost si la Mortun. Era foarte suparat fiindca germanii aruncasera putin mai Inainte o bomba asupra casei In care locuieste. M-a primit cu toate acestea dupa ce Dimitriu, care se afla si el acolo, i-a spus ca sunt fiica ta. A fost surprins cand a aflat c-ai fost dus la Domnesti si l-a Insarcinat pe Dimitriu sa se intereseze. Dimitriu mi-a spus apoi sa fim linistite si mi-a dat o carte de vizita pentru Romulus Voinescu, care m-a primit foarte bine si mi-a dat voie sa venim eu si Fulvia sa te vedem. Am fost Insa si pe la Th. Florescu si acesta mi-a spus ca Mortun nu poate sa faca nimic si mi-a dat o scrisoare pentru Vintila Bratianu, de la care atarna toate. Mama nu m-a lasat Insa sa ma duc cu scrisoarea."
Aneta sari In picioare. Inconsecventa ca totdeauna, ea era de parere ca mai bine sa mor In temnita cea mai Intunecata, decat sa ma caciulesc In fata lui Vintila.
"Pastreaza scrisoarea ca document - i-am zis Laviniei - si ramai pe langa Mortun."
"Avem s-o facem si fara Vintila cel patimas" - grai dansa.
Am si facut-o.
O fi fost adevarat ca Mortun nu poate, dar mai erau pe ici, pe colo si altii care puteau sa-i dea ajutor si pe la Inceputul lunii Octombrie, cand maiorul se Intorcea In tara, un oarecare domn Popovici, avocatul, a venit sa-mi aduca salutari de la domnul secretar general Dimitriu
si sa ma ia cu dansul la Bucuresti.
Am ramas deocamdata la Hotel Luvru. Vorba era de doua-trei zile - pana ce mi se vor fi facut formele pentru punerea In libertate.
Se vede ca formele acestea erau foarte Intortocheate, caci am stat si aici tot cam cat am stat la Domnesti - fara ca sa am Insa aerul, lumina, verdeata, largimea si bunatatea de care ne facea parte comandantul de acolo.
Dar adeseori binecuvantatul meu noroc nu m-a parasit nici aici.
In patru etaje ale hotelului erau Inghesuiti o multime de oameni, Impartiti ca la Domnesti, caprele si oile, numai ca aici Impartirea era facuta pornind din principiul "Cu cat mai jos, cu atat mai sus." Eu am fost trecut In primul etaj, In. care se aflau cei mai sus pusi, un fost
secretar al sultanului Abdul Hamid, fiul unui fost ministru de finante al Turciei, un beiu din Egipt, doi bogati oameni tineri de la Constantinopol, Franco si Ventura, bogatasul Abeles din Botosani, un cerealist de la Galati si alti cativa care-si aduceau masa de la Capsa si de la "Bulevard" si fumau cele mai parfumate tigari.
"Ce cauti tu, pacatosule, In mijlocul acestei societati? - mi-am zis. Tu scriitor, tu dascal, tu ziarist parlit ai fost adus aici pentru ca oamenii acestia sa se uite de sus In jos la tine si sa ia In bataie de joc tagmele din care te socotesc facand parte." Stiam ca nu li se cuvine sa faca asa ceva, caci eu nu faceam parte din nici o tagma: societatea scriitorilor romani ma exclusese din sanul ei ca nevrednic de a-i fi membru; sindicatul ziaristilor ma declarase si el
nevrednic de a-i fi membru; iar corpul didactic nu m-a socotit niciodata dascal. Noii mei tovarasi de suferinta nu stiau Insa acestea si puteau In toata nevinovatia sa zica: "Iata ziaristul, iata dascalul roman, iata scriitorul care face, ca membru corespondent, parte chiar
si din Academia Romaina". Imi faceam, fara vina mea, de rusine neamul.
Norocul meu a potrivit Insa lucrurile asa ca sa se strecoare si aici oameni ca Sergies si ca Iohan care sa ma ia sub ocrotirea lor si sa spuna ca eu sunt om de capul meu si n-am sa fiu socotit deopotriva cu alti scriitori, dascali ori ziaristi romani, care s-au lepadat de mine ca botezatul de Satana.
Am fost randuit sa stau Intr-un frumos salon, In care se aflau doua paturi de bronz, amandoua cu saltea de sarma, cu alta saltea de par de cal, cu cearsaf curat, cu perini de puf, cu plapuma, nu scanduri, draga, nici perina umpluta cu paie, nici patura de lana aspra stogosa.
La un perete mai era o lata canapea cu arcuri de sarma, bine si gros captusita. Am fost deci randuit aici pentru ca se aflau numai doi clienti In salon si mai era pe canapea loc si pentru al treilea, adica eu.
La usa am fost primit de doi domni foarte politicosi, pe care Il cunosteam: unul, Dr. Linde, care fusese adus si el de la Domnesti, ca sa i se faca formele, iar celalalt, cunoscutul antreprenor de zidiri
Hartei, cu care ma Imprietenisem la Busteni, unde a zidit marele hotel pe terenul vandut de mine unei societati al carei actionar ramasesem.
"Ma bucur, prea mult ma bucur, ca avem sa stam cateva zile Impreuna", Imi zise el Inveselit.
Dr. Linde se bucura si el.
Mai mult decat ei amandoi, ma bucuram Insa eu.
"Aici e bine, de tot bine", zisei uitandu-ma la frumoasele dulapuri de haine, la lavoarul cu marmura, cu oglinda mare si cu ligheane de portelan, la covorul moale de sub picioarele mele.
Cu toate acestea, peste putin am pornit-o pe cearta.
"Poftim patul dumitale", grai Hartei aratand spre patul dinspre usa, In care pana acum dormise el.
"Nu se poate - Intampina Dr. Linde aratand spre patul dinspre peretele din fund. Dumneata ramai In patul dumitale."
Mi-am dat silinta sa le arat ca eu, care vin de la Domnesti, unde m-am deprins a dormi pe scanduri de brad, ma simt foarte fericit ca pot sa dorm de aici Inainte pe o canapea lata si moale, pe care mi se Intinde si asternut curat.
"La Domnesti am fost si eu!" - Intampina Dr. Linde cu mandrie.
Dupa o lunga si animata discutie a ramas, In sfarsit, ca pe canapea are sa doarma cel mai tanar dintre noi, iar acesta era Hartel.
Peste putin, alta suparare si mai mare.
Dr. Linde, care facuse, ca secretar la consulatul din Smirna, parte din corpul diplomatic, era de parere ca e o mare lipsa de bunacuviinta ca oamenii care stau Impreuna sa manance fiecare pentru sine - ce are, ce poate, ce-i place.
"Se Intelege - zise dar - masa o luam totdeauna Impreuna."
Eu nu sunt om care umbla cu minciuna.
"Sa ma iertati - zisei - dar cand e vorba de aceasta, nu pot sa fac tovarasie cu D-voastre."
Eu ma stiam ce pot si ce nu pot.
"Facem noi tovarasie cu dumneata - grai Dr. Linde cuprinzandu-ma cu bratul. N-avem sa ne uitam noi la dumneata cand mananci coada de purcel, nici dumneata la noi cand mancam pulpa de vitel. Le Impartim toate frateste! Nu-i asa!? Fertig! Algemacht. Lucru hotarat."
Ce puteam sa fac!? Imi dadeam si eu seama ca el are dreptate. Nu e In adevar barbarie mai mare decat sa mananci bucate alese In fata celor ce-si omoara foamea morfolind coji de paine.
Dr. Linde m-a luat apoi ca maestru de ceremonie si m-a dus sa ma prezinte celorlalti tovarasi.
Greu lucru! Eu, cum ma stii, iar ceilalti tot oameni Imbracati In pijamale cu gaitane de matase. Erau Insa Intre dansii si unii de care n-aveam sa ma sfiesc.
Era acolo Dr. Ettinger, om de o rara distinctie, care tratase pe una dintre fiicele mele In timpul unei boli grele si avea pe deasupra si giuvaer de fata, care-mi fusese eleva.
Era In acelasi salon arhitectul Resovschi, tovarasul inginerului Motoiu, un cunoscut al meu.
Erau alti doi frati von Engelbrechten, ba era chiar si batranul lor tata, un mosneag trecut acum de 83 de ani, om de o rara frumusete, Inalt, chipes, cu o lunga si bine Ingrijita barba, acum mai mult galbena decat alba, cu ochii plini de lumina batranetelor si cu un zambet totdeauna senin pe buze, cam paralizat de un picior, dar cu un suflet de o rara bogatie si limpede la cap. Ii facusem cunostinta In salonul raposatului Dimitrie Sturdza, cu care avea legaturi intime. Stand In urma, la Sinaia, de vorba cu Regele Carol I, care Ii cerea sfatul In toate chestiunile economice de oarecare importanta, am spus ca lucrez la o monografie asupra starii economice a Romaniei.
"Sa vorbesti neaparat cu Engelbrechten mai Inainte de a fi publicat lucrarea - mi-a zis raposatul. Nimeni nu e asupra starilor noastre economice atat de bine dumirit ca el."
De atunci ne-am Intalnit des, din ce In ce mai des, si unele din cele mai placute ore ale vietii mele le-am petrecut stand de vorba cu el.
Primul rezultat al acestor ore placute a fost ca nu mi-am publicat monografia.
Engelbrechten, hanoveran dintr-o familie apropiata de curtea Regelui Gheorghe, mi se parea mai mult englez decat german. Cu o companie engleza a petrecut cativa ani din tineretile lui In Asia Mica. Tot cu englezii a venit In Dobrogea cand cu construirea liniei Constanta-
Cernavoda. Cand cu construirea liniei Bucuresti- Giurgiu a trecut apoi In tara, unde a si ramas. Astfel - cred eu - a ajuns sa priveasca toate lucrurile din punctul de vedere al Intregii omeniri, ceea ce pe mine ma Incanta.
Inca In orele de visare, pe care Eminescu si eu le petreceam band cafele si fumand tigari, ne pierdeam amandoi In gandul ca poporul roman are marea menire de a face legatura Intre Apus si Rasarit cum fenicienii o faceau odinioara Intre Egipt si Mesopotamia.
Cand i-am spus aceasta batranului, el a zambit, s-a dus la un sertar din biblioteca lui si mi-a scos un mare teanc de tiparituri.
"Calea ferata Constanta-Cernavoda a fost construita anume In vederea acestui gand - mi-a zis el. Si iata datele statistice de care m-am folosit ca sa Induplec guvernul din Bucuresti si pe cel din Berlin a stabili, In lupta cu Austria, trenul Hamburg-Berlin-Bucuresti-Constanta si a Infiinta un serviciu maritim roman, care sa duca posta si calatori mai departe, pana la Port Said si Alexandria. Am muncit din greu ani de zile de-a randul ca sa adun si sa grupez datele acestea, din care se Invedereaza cat se castiga In timp si bani, daca drumul nu se face pe la Brindisi, nici pe la Salonic, ci pe la Constanta. Plecand de la Liverpool, Anglia castiga si ea, pierde Insa mult In transporturile ei maritime si In comertul cu Indiile. Pierde si Franta precum si Italia si de aceea se vor opune si ele. In zadar Insa, caci mai puternice decat toate Imparatiile sunt interesele comertului universal si Anglia va pati si ea ce-au patit fenicienii dupa ce s-a Intemeiat Cartagina, ce-au patit cartaginenii dupa ce Roma a Inceput sa-si Intemeieze puterea, ce-a patit Egiptul dupa ce Asia Mica a cazut sub stapanirea romana, ce-au patit arabii dupa ce venetienii si genovezii au umplut Mediterana cu corabiile lor, ce-au patit acestea dupa ce a fost descoperita America si ce-a patit puternica Spanie dupa ce Anglia a Inceput sa Intemeieze colonii mai apropiate de Europa In America. Comertul universal are rosturile lui neatarnatoare de combinatiile omenesti. Cel mai scurt drum Intre Anglia si India azi, cand avem cai ferate, telegraf si telefon, trece prin Constanta, de acolo la Sinope, de la Sinope pe raul Kisilrmac la deal si Inainte peste Bagdad. Are sa fie! - urma el -si daca romanii nu Inteleg aceasta, o vor Intelege altii, care-si vor aduce aici priceperea si capitalurile ca s-o faca, iar romanii vor ramane un fel de felahi: boieri Infometati, care traiesc din mila celor vrednici, si tarani ce mor de foame, hranind din sudoarea fetei lor pe cei ce nu sunt In stare sa munceasca."
Acesta era punctul de plecare al discutiilor, In care am petrecut atatea ore placute.
Zarindu-ma acum, batranul a venit cu ochii muiati In lacrimi spre mine si m-a Imbratisat.
"Minunate sunt caile soartei! - a exclamat el. Miseii credeau ca ma pedepsesc si mi-au facut parte de marea multumire de a sta de vorba mai nesuparati si mai mult decat oricand."
N-am avut timp sa-l Incredintez ca acelasi e si gandul meu, caci usa de alaturi se deschise si alt om se repezi la mine sa ma Imbratiseze.
Era Gustav Rietz, bacanul de la Steagul Alb, presedintele reuniunii de ajutorare a evanghelicilor din Bucuresti, membru al Eforiei comunitatii, omul care intervenise sa fiu numit profesor la scoala evanghelica, pe langa toate si adevarata gradina de frumusete.
Fusesem prieten cu acum raposatul lui tata, batranul Papa Rietz, una din cele mai populare figuri, Intre altele Intemeietorul Turnverein-ului si al societatii Liedertafel, adevaratul organizator modern al comunitatii evanghelice. Sas din Ardeal, dar om mititel, vioi si sprinten pana la adanci batranete, Imi placea mie si-i placea si lui sa stam de vorba si rar se Intampla sa intru In bacanie fara ca sa ma pofteasca In iatacul din fund la un "paharel de bautura si la
mai multa voie burta", zicea el, ca romanul la nunta.
Vorbind o data despre satirele lui Eminescu, al carui admirator era, el mi-a zis:
"Pacatul e ca-n tara aceasta atat de binecuvantata sunt doua popoare: valachii (die Valachen), care sunt un popor minunat, oameni nu numai harnici, ci si cinstiti si foarte destepti, si romanii (die Romanen), un adevarat gunoi adunat de prin toate colturile Orientului - Schund, lauter Schund."
Cu Gustav, cel mai mare dintre fiii lui, m-am Imprietenit mai tarziu. Om umblat prin lume, cu o Intinsa cultura generala, cunoscator din temei al literaturii germane si al celei romane si chiar mai vioi decat tatal sau, el era un palavragiu care totdeauna avea ce sa spuna si pe care nu te saturai sa-l asculti, un fel de Caragiale, care nu se Imbata niciodata el Insusi pentru ca sa poata lua In zeflemea pe cei Imbatati de dansul.
Stateam ceasuri Intregi si-l ascultam dumirindu-ma cutare si cutare marfa unde si cum se produce, care Ii sunt calitatile, ce fel de varietati are, cum se Impacheteaza si se transporta, de unde se poate procura In cele mai avantajoase conditii, cu care preturi se vinde en gros si en detail, cum se avariaza, care-i sunt efectele In stare buna si dupa ce s-a avariat. Nu mai sfarsea. Eu Il Intelegeam, ca am si eu pacatul de a spune mereu ceea ce stiu, si-mi sunt dragi afara din cale oamenii care au rabdarea de a ma asculta. El mai avea Insa si alta
slabiciune. Cand Iti era lumea mai draga, el curma sirul.
"Un intermezzo - zicea. Imi vine In minte o anecdota."
Iar cand era vorba de anecdote, sacul lui era fara fund.
Iar alt pacat, Insa.
Cand radeai mai cu pofta, el lega branele sacului si se Intorcea la ale lui cu un "care va sazica" si urma de unde o lasase.
Nu mai e nevoie sa-ti spun ca ma bucuram si eu de a-l fi gasit aici.
Peste putin Insa, alta galceava.
Rietz avea In magazia lui cele mai bine alese bucati si unul dintre baietii din pravalie venea In fiecare zi de doua ori cu sufertasele pline de mancaruri gatite la el acasa. Era lucru de la sine Inteles ca cu dansul si numai cu dansul puteam sa iau masa. Din nenorocire Insa, ma
dadusem si era chestiune de buna cuviinta sa refuz, ceea ce am si facut In fata viilor proteste ale celor doi tovarasi de odaie.
"Parapa! - striga Rietz. Nu va dati seama despre ceea ce ziceti. Domnul Slavici nu e numai un vechi si bun prieten al meu, ci totodata si profesorul uneia dintre fiicele mele."
A ramas deci ca pranzul Il iau cu Rietz, cafeaua si cina cu tovarasii mei, iar odata pe saptamana stau la masa cu Dr. Ettinger, si el tot parinte al uneia dintre elevele mele.
Mai erau apoi si acolo cativa profesori de la liceul catolic, oameni cu multe mijloace, Intre care mai ales Parintele Horvath cel vorbaret, Popescu-Nasta, fost secretar de redactie la Ziua, ba chiar si vestitul Drumaru, omul mult umblat prin lume.
"Imi pare foarte rau ca n-am sa stau In mijlocul dumneavoastra decat doua-trei zile", - am zis dar, spunand ceea ce In adevar gandeam.
Rietz a Inceput sa rada.
"Voi che entrate, lasciate ogni speranza - zise ridicand mana. Daca alta durere n-ai, poti sa dormi linistit,"
Si-a cobit, nenorocitul, caci n-a mai avut parte sa revada pe ai sai. El a fost dus In Ialomita si, om trecut acum de saizeci si cinci de ani, era prea subred pentru ca sa mai poata suporta oboselile lungului drum pana la Husi si s-a stins pe drum, jertfa nevinovata a urilor dezlantuite.
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03
Aceasta pagina a fost accesata de 2235 ori.
