Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
de Ioan Slavici
IV.
Iubite amice,
Cand ma plimbam cu socialistii, gardianul nostru, om stapanit de cele mai bune Indemnuri, mi-a adus o saltea de paie. Mai adusesem cu mine un puisor si pledul, cu care ma deprinsesem la Domnesti. In aceeasi zi fiul meu Titu a obtinut de la binestiutul Bolentin voia de a veni sa ma vada. El mi-a adus o multime de bunatati, o bucata de branza, una de unt, multe salutari de la batranul Engelbrechten, care mi-a trimis si el o bucata de sunca si una de slanina de la un porc taiat la casa lui. Fiul meu m-a Intrebat apoi de ce mai am trebuinta.
"De nimic - i-am raspuns eu. Am aici tot ceea ce-mi trebuie. Spune-i ma-tii ca sunt bine aici. E, ce-i drept, oarecare murdarie si sunt tinut la un loc cu facatorii de rele, dar sunt aici si oameni foarte cumsecade, cu care-mi petrec bine timpul. Sa fie linistita, caci mult n-o sa tina nici aceasta."
"Ea crede ca da - mi-a zis el - si de aceea m-a Insarcinat sa-ti spun sa nu fii mahnit ca nu vine sa te vada. Ii este destul sa te stie, si ar fi prea mult sa te si vada aici."
Eram si eu de parere ca e mai bine sa nu ne vedem In biroul grefierului de la Vacaresti, care era Insarcinat sa traga cu urechea si sa fie cu ochii In patru pentru ca nu cumva sa punem la cale vreun complot ori sa mi se treaca prin ascuns vreo masina infernala, ca sa arunc In aer Intreaga manastire.
Dupa iar cateva zile a venit sa ma vada fiica-mea cea botezata de preotul ortodox al marelui penitenciar de la Vat.
Mai Intai si mai Intai ea nu s-a asezat pe scaunul ce se afla cu totul aproape de biroul grefierului, ci a luat scaunul si l-a dus In cel mai departat ungher al salii, unde a dus si alt scaun pentru mine.
Grefierului Ii era greu sa-si faca datoria zicand "Lasa, coconita, scaunele la locul lor."
Ne-am asezat apoi cu spatele spre grefier si am Inceput sa vorbim pe soptite.
Grefierului Ii era greu sa zica "Va rog frumos: asa nu se poate".
Pe perete erau lipite petece de hartie, pe care statea tiparit cu litere mari si groase "Convorbirea nu poate sa dureze decat cincisprezece minute". Fiica-mea avea Insa sa-mi spuna multe, si putine nu erau nici cele ce aveam sa-i spun si eu. Au trecut deci 15, Inca 15, si iar cincisprezece minute, a trecut si ceasul, si noi vorbeam Inainte. Grefierul se misca neastamparat In jetul lui, Isi scotea din cand In cand ceasornicul si se uita cu coada ochiului la el, se uita cuprins de Ingrijorare la usa, ca sa vada daca nu cumva intra directorul, dar se sfia sa zica "Destul acum". Ne va fi dat el In gandul lui cuiva, dar ne lasa sa vorbim.
Cand a plecat, In sfarsit, fiica-mea stia tot ceea ce vazuse, auzise si patise tatal ei la Vacaresti, iar ea si sotul ei aveau In Bucuresti chiar si prin birouri ministeriale prieteni si cunoscuti.
Mai erau apoi la Vacaresti si socialistii Indarjiti, droaia de ziaristi guralivi, era acolo Bogdan-Pitesti, omul care le vede, le aude si le judeca toate, mai erau fostii prefecti Lupu Costache si Chercea, fostii ministri Virgil Arion si D. Nenitescu, fostul director al postelor, colonel Victor
Verzea, mai erau vecinii lui Misir, Metaxa-Doro si Filoti, o Intreaga lume de oameni care le vedeau toate si stiau ca nu sunt deloc cum trebuie sa fie.
A Inceput deci sa vuie capitala fericitului regat roman, si prin coloanele gazetelor, prin cafenele, prin saloane, pe la sindrofii, se vorbea mult despre starea nu tocmai Infloritoare In care se afla marele asezamant de corectie de la Vacaresti.
Intr-una din zile ne-am pomenit deci cu directorul general al Inchisorilor, domnul Ionescu-Marita, un om Inca tanar si elegant, sprinten si voinic, cu maniere placute, de o inteligenta mai mult decat comuna si cu deosebire simpatic. Nu-l mai vazusem, nu-i mai auzisem numele, nu stiam ca el e directorul general al Inchisorilor. Cu toate acestea, dupa ce si-a facut pe ici, pe colo inspectia, m-a luat la o parte si si-a exprimat Intr-o forma ireprosabila parerea de rau pentru ca eu am facut critica administratiei sale, iar fiica-mea a alarmat lumea, pana chiar si pe unii dintre functionarii de la ministerul de interne.
L-am Incredintat ca fiica-mea n-a putut sa spuna decat ceea ce i.-am spus eu, iar eu n-am spus decat ceea ce am vazut noi toti cei ce ne aflam la Vacaresti. Nu putea apoi sa fie vorba de administratia D-sale, caci eu nu stiam ca D-sa e directorul general al Inchisorilor. Ceea ce e la Vacaresti e si aiurea, daca nu chiar mai rau.
"E urmarea razboiului" - a zis el.
"Pornit de oameni cu desavarsire nepregatiti pentru asa ceva" - am adaugat eu si ne-am despartit ca prieteni buni.
Dupa iar cateva zile ne-am pomenit cu ministrul de justitie, domnul Buzdugan, alt om simpatic.
Frimu nu se mai afla la Vacaresti. Fusese dus la Colentina, unde a murit - dupa parerea mea In urma celor suferite la 13 Decembrie.
E de prisos sa-ti mai vorbesc despre primirea ce socialistii i-au facut ministrului.
Se aflau adunati In curtea personalului la intrarea de sub clopotnita cea mare.
"Dac-ai venit, domnule ministru - a zis Cristescu - sa faci o inspectie serioasa, opreste aici pe toti subalternii D-tale si da-mi voie sa te conduc eu. Eu sa-ti arat ce-i aici."
L-a si condus apoi Cristescu cum ma condusese pe mine - numai deslusindu-i-le toate cu mai multa ravna.
Ziua urmatoare au Inceput sa curga camioanele Incarcate cu haine si cu albituri, cu lignit si cu lemne, cu provizii si cu medicamente, cu butoaie de petrol si cu var, cu maturi, cu tarnuri, cu, rogojini si cu perii de frecat. Au venit si etuve, care ne dezinfectau pana la piele, si pompe cu care stropeau podele, pereti, pana chiar si pardoseala curtii.
Se gaseau acum de toate - parca n-ar fi fost niciodata razboi.
Iar zdrentarosii si rebegitii nu se mai Incalzeau la soare, ci unii maturau, altii frecau scanduri, iar altii Incarcau mormanele de gunoi, curatau drumurile pline de noroi, varuiau peretii pana chiar si pe unde era cazuta tencuiala, Isi spalau rufele - se Incalzeau toti muncind pana la
sudori.
A fost destul oarecare purtare de grija pentru ca toate sa fie mai cum trebuia.
Socialistii si noi am fost mutati In curtea personalului, socialistii chiar In cea mai larga si mai luminoasa Incapere din acea curte, biroul directorului, care a fost Inlocuit cu alt om.
O jertfa de ispasire trebuia neaparat sa fie adusa. Jertfit a fost si medicul, care In urma a murit si el de tifos exantematic.
Noi am fost instalati In doua odai cu intrare comuna, In care noptile era asezat obligatul hardau, comun si acesta. Eram aici mai Inghesuiti decat In salonul cel mare si eu tuseam chiar mai rau decat acolo. De aceea colegii mei, oameni mai tineri si mai sprinteni decat mine, si-au luat paturile mai din fund si mi-au lasat mie un pat langa usa, ca sa-mi vina adiere racoritoare si aer curat de cate ori se deschide si se Inchide usa.
In ciuda acestei colegiale purtari de grija, ma simteam din ce In ce mai rau. Directorul general mi-a dat deci voie sa ma mut Intr-o sala mare, care era destinata pentru epileptici si pentru nebuni. Eu epileptic nici nu eram, nici n-am fost vreodata In viata mea. Nebunii am facut destule si pe urma lor am si ajuns unde ma aflam, dar de asta data am facut un lucru
cuminte. Sala, In care stateam eu singur, era destul de Incapatoare si pentru 10-l2 paturi, statuse de mult timp goala, si ferestrele ei dadeau una spre soare rasare, iar alta spre soseaua din fata manastirii, de unde-mi venea aer curat.
O sa-ti fie greu sa ma crezi, iubite amice: chiar din prima noapte n-am mai tusit si am dormit precum copilul Imbaiat.
Cateva zile In urma s-a mutat cu mine domnul Saniei Grossmann care publicase In Gazeta Bucurestilor articole sub pseudonimul Tautu, un om serios, cu care ne naraveam bine.
Aici stateam cand comandantul nostru de la Domnesti, cu deosebire simpaticul maior Angheleanu, acum comandant al temnitelor militare de la Jilava, a venit cu automobilul, ca sa ridice pe colonelul Victor Verzea, care fusese osandit la moarte, si sa-l duca la Jilava.
Nu-mi era osanditul decat bun prieten al bunului meu prieten, acum raposatul Aurel Popovici, dar Il stiam barbat In puterea cuvantului si om cu inima deschisa, care a staruit In convingerile sale si a ramas cu mintea limpede si dupa ce tovarasii sai de lupta pornisera pe cai de romani Inca neumblate. Atat de adanc ma zguduise stirea, ca a fost pus In rand cu
mie neuitatul maior Constantin Crainiceanu, Incat nu eram In stare sa ma apropii de dansul, ci numai din departare am luat un mut ramas bun de la el.
Cuprins de simtamantul acesta eram cand am fost ridicati si noi spre a fi dusi la hotelul Modern, unde urma sa ne pregatim pentru acum apropiatul nostru proces.
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03
Aceasta pagina a fost accesata de 2077 ori.
