Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
de Ioan Slavici
Incheiere
La Intrebarea Presedintelui, daca acuzatii mai au ori nu ceva de adaugat la cele spuse de aparatorii lor, am raspuns cu "da" numai Carnabat, Camburopol si eu.
CARNABAT
Domnule Presedinte,
Acest proces a avut darul de a clarifica atitudinea mea In timpul ocupatiei germane. Din dezbateri, din acuzatia domnului comisar regal, din aparare, s-a vazut ca In tot ce am scris n-am calomniat Tara Romaneasca, n-am atacat Coroana, n-am atacat armata. Din contra, In valtoarea luptelor de la Marasesti am scris articole prin care cantam virtutea soldatului roman si chemarea istorica a taranului si pamantului nostru. Daca acest ziar ar fi patruns pe front, departe de a produce desertiuni, ar fi fost un Indemn de lupte si de eroism.
De ce am scris In Gazeta Bucurestilor?
N-am scris din saracie, desi sunt sarac, fiindca, daca aveam convingerea ca ceea ce fac este rau, nu o faceam. Mai bine ma faceam maturator de strada. (Vorba comisarului regal.)
N-am scris nici din venalitate, fiindca din registre se vede ca aveam o leafa minima. In timpuri normale aveam leafa Impatrita. N-am scris nici din ordinul comandaturii. Am scris din convingerea care-mi poruncea sa scriu asa cu orice risc, convingere logica si naturala, care m-a condus si In timpul neutralitatii si la Inceputul razboiului.
Daca D-voastre, care va jertfiti pentru patrie si pentru credinta, credeti ca un om care a scris din convingere merita o pedeapsa, va rog sa hotarati D-voastre.
CAMBUROPOL
Domnule Presedinte si Onorabila Curte,
Avocatul meu, domnul Mihail Mora, v-a facut apararea mea, dar fiindca domnul avocat Perieteanu a vorbit aseara si In numele tuturor, am sa fac o corectura asupra unei declaratii a dumisale, care s-ar putea rasfrange si asupra mea.
Ca unul care am stat In teritoriul ocupat si am cunoscut viata care s-a dus aici, am de protestat Impotriva declaratiei pe care a facut-o domnul Perieteanu cu privire la purtarea femeilor romane In teritoriul ocupat. Nu admit si n-am admis niciodata generalizarea care s-a facut.
Cu aceasta intru In apararea mea si va declar urmatoarele:
In cariera mea de ziarist m-am specializat In reportaje si Indeosebi In anchete referitoare la chestiunile importante ale zilei.
Am intrat la Gazeta Bucurestilor vazand din anuntul din 6 Martie 1917 ca apare ca ziar romanesc, pus In slujba exclusiv a intereselor romanesti si menit sa publice mai ales articole pe care nu le puteau publica ziarele germane, ceea ce era pentru mine o dovada mai mult ca
voi putea lucra din punct de vedere curat romanesc.
Cat am fost la ziar, nu am avut a face cu nici un german, nu am primit bani mai mult peste leafa - care era inferioara celei ce primisem de la celelalte ziare, unde colaborasem - si nu am scris decat reportaje, dintre care unele au adus mari servicii populatiei, cum au fost - de pilda - cele referitoare la familiile mobilizatilor.
Mie mi se datoreaza In mare parte schimbarea dispozitiei autoritatilor de a se plati ajutoare si familiilor demobilizatilor grade inferioare.
Daca as fi adus aici marturia multor functionari din ministerul de finante, am fi vazut ca In urma campaniei mele cateva mii de femei au intrat In Calea Victoriei Intr-o buna zi, fara ca sa fi fost avizate oficial, avizate numai de mine prin Gazeta Bucurestilor, dupa ce luasem Intelegere la ministerul de finante, ca sa fortam astfel pe nemti printr-o miscare de strada sa acorde acestor femei ajutoarele care li se cuveneau dupa conventia de la Haga. Si atunci,
dupa doua manifestatii de acestea, care se cunosc In Bucuresti, nemtii au hotarat sa dea un fond si pentru ajutorarea acestor familii.
Tot din aceasta activitate a mea pot cita un fapt care va arata si simtamintele mele fata de lumea militara.
Murind foarte tanar, capitanul Radovici, fost adjutant al Printului Ferdinand, Isi lasase pensiune de 27 lei lunar si cu patru copilasi si femeia paralitica. Am deschis la ziarul Minerva o lista de subscriptie pentru aceasta familie si am strans o suma de peste patru mii de franci, am apelat la medici, care au dat consultatia lor gratuit, si am salvat acea familie. Dupa aceea am Ingrijit sa se Inscrie la Scoala Militara copilul cel mai mare, care azi este sublocotenent la lasi. Familia Radovici Imi era necunoscuta, nu-mi era ruda.
Aceasta femeie astazi poate parasi patul In urma Ingrijirilor date de mine, In urma apelului catre toata ofiterimea din tara, la care s-a raspuns admirabil. Aceasta era preocuparea mea principala In articolele ce le scriam.
De altminteri multe cazuri de aceasta natura pot pleda In favoarea mea. N-am vrut sa aduc asemenea martori.
Dovada ca aceasta a fost unica mea preocupare e faptul ca domnul comisar regal nu mi-a imputat nici un articol semnat A. Camb. sau A. Camburopol, afara de unul singur, care Insa - asa cum se vede din titlu, subtitlu si citatii - reproduce fara comentarii un interviu al domnului Nenitescu.
Domnul comisar regal mi-a atribuit Insa articole semnate A. C.
Declar, Inca o data, ca nu eu sunt autorul lor.
1. La interogatoriul instructiunii am afirmat ca semnam articolele mele.
2. Nu mi s-au imputat la instructie articolele iscalite A. C. caci atunci as fi cerut expertiza, ca sa se dovedeasca contrariul In lipsa manuscriselor doveditoare.
3. Acuzarea care trebuie sa-si probeze afirmarile n-a adus nici o proba, nici o prezumtie macar, ca eu as fi semnat A. C.
4. Colegul de redactie Sulcina a numit pe autorul acestor articole si v-a declarat ca eu am protestat In redactie contra faptului ca se semnau articole cu niste initiale, care ar fi putut produce confuzie.
Din citirea articolelor semnate A. C. s-a vazut ca nici stilul, nici ideile, nici tonul nu-mi apartin, dovada ca acest stil, ton, idei n-au fost gasite de domnul comisar regal In nici un articol semnat de mine. Or - nu s-ar putea sustine ca la acea data, cand, dupa spusele acuzarii, noi am fost siguri de victoria germana si deci nu ne-am fi asteptat la acest proces, as fi putut pastra atat de bine demarcatiunea Intre articolele semnate si cele cu A. C. Incat prin unele sa fiu inofensiv, iar prin celelalte tradator.
Din toate acestea rezulta ca numai prin rasturnarea sistemului de probatiune si printr-o nesocotire a celor mai elementare principii de dreptate si de omenie mi s-ar putea imputa o vina, pe care nu o am, si as fi tras la raspundere pentru fapte, care - afirm cu toata taria - nu sunt ale mele.
Rog Onorata Curte sa nu faca aceasta eroare judiciara si, facand dreptate, sa constate ca nu numai ca nu am avut intentia de a lucra contra intereselor romanesti, dar n-am scris o iota care s-ar putea considera ca ceva neromanesc.
Am si gasit de altminteri dezmintirea pe care am dat-o In Ianuarie 1917 domnului care semna A. C. si care ma pusese rau cu functionarii publici prin articole din Agrarul. Fiindca eram In contact zilnic cu functionarii publici, m-am dus la gazeta si am protestat.
Iata dezmintirea:
"Colegul nostru de redactie A. Camburopol face cunoscut ca nu D-sa este autorul articolelor publicate In Agrarul sub semnatura A. C."
Sunt de altminteri si alti gazetari, cum este eminentul umorist domnul G. Ranetti, care, cand scria la Epoca articole politice, semna A. C.
Cu aceste lamuriri, Onorata Curte si domnule Presedinte, va rog sa credeti ca am avut totdeauna convingerea ca, scriind la aceasta gazeta, scriu la gazeta romaneasca si mi-am facut datoria asa cum mi-am facut-o totdeauna ca profesionist cinstit si ca un bun roman.
SLAVICI
Domnule Presedinte si Onorabila Curte,
Voind sa interverteasca sirul In care eram pusi sub acuzare, domnul comisar regal m-a pus pe mine In frunte spunand ca eu am zis ca sunt gata sa mor. Vorba e foarte grea.
Pentru ca D-voastre sa puteti da verdictul, trebuie sa stiti In care anume Imprejurari am zis aceasta, caci In adevar am zis-o.
M-am pomenit odata ca am fost arestat si dus la Vacaresti. La Vacaresti am petrecut cele mai urate zile ale vietii mele.
Mai Intai si mai Intai, cand am sosit acolo, eu, om batran, cum zice cu atata patos domnul comisar regal, a trebuit sa dorm pe scanduri.
Nu e destul atat: era o murdarie Ingrozitoare!
Eu am citit "Divina Comedia" a lui Dante, am vazut Capela Sixtina, unde Michelangelo a Infatisat iadul, am vazut Campo Santo din Pisa, am vazut pe la manastirile noastre, asa cum e Infatisat, iadul: toate acestea sunt nimic In comparatie cu ceea ce am vazut la Vacaresti.
Las la o parte mormanele de gunoi de prin curte si murdaria de pe scari. Era Insa acolo raie, si gardianul Imi spunea sa nu pun mana pe balustrada scarii, ca iau raia. Mai era febra recurenta, era varsat, era tifos exantematic, iar eu stateam In mijlocul acestui focar de infectie.
Ne aflam 17-19 Intr-o sala. Cand ma desteptam noaptea, Ii vedeam pe ceilalti goi In cel mai curat Inteles al cuvantului si spalandu-si tot trupul cu petrol pentru ca paduchii sa fuga de la dansii. Eu nu puteam sa fac lucrul acesta si-mi ziceam: "Vai si amar de tine, caci toti paduchii fug de la dansii si dau navala asupra ta!"
Cand ieseam pe afara, vedeam pe jos aruncati cate 4-5 morti cu ochii deschisi, oameni morti fara lumanare; nimeni nu le-a Inchis pleoapele; nici un preot nu a venit sa le citeasca vreo
molifta. Asa zaceau goi pe jos, si cate doi-trei erau varati Intr-un cosciug.
De sine se Intelege dar ca colegii mei au facut o cerere ca sa fie luati de la Vacaresti, unde viata le era In primejdie, ori sa fie pusi In libertate provizorie. Au subscris toti cererea aceasta, apoi au venit la mine s-o subscriu si eu. Le-am zis: "Oameni buni, degeaba faceti aceasta, caci n-o sa fiti pusi In libertate". "Ba nu! - mi-au raspuns. Sa subscrii si dumneata, ca reusim".
Am subscris dar In modul urmator: Subscriu si eu cererea de mai sus cu rezerva ca sunt gata si sa mor aici, daca marile interese ale neamului romanesc cer aceasta.
Ce era aceasta?
Eram Intr-adevar In fiecare clipa amenintat de moarte si va spun D-voastre acum: daca ma mai trimiteti pe mine un timp oarecare, doua-trei saptamani, la Vacaresti, aceasta este pedeapsa cu moarte pentru mine!
Acesta e Intelesul In care am zis ca sunt gata sa mor.
De altminteri, ajuns odata la varsta de 72 de ani, omul Isi stie moartea aproape si nu se mai sperie de ea. Ii multumesc lui Dumnezeu ca s-a Indurat sa-mi lase viata de 72 ani, caci sunt putini cei ce-au atins varsta aceasta si-o au In starea In care sunt eu. Intr-un timp cand mor milioane de oameni nevinovati, ce-o sa fie dac-oi muri si eu. Asa va fi judecand si domnul comisar regal In fata D-voastre. Stiind ca sunt aici membri ai familiei mele, care de la D-sa au
capatat bilete ca sa intre aici, a mai zis: "Cand marile interese ale neamului romanesc o cer, putin importa daca o familie Isi pierde capul".
O, Doamne! Daca vorba e de moarte, cati oameni mai cumsecade decat mine n-au murit nevinovati.
Mai vine domnul comisar regal si vorbeste de "salus reipublicae": daca marile interese ale neamului romanesc cer ca moartea sa fie, fie moarte.
Dati-mi voie sa va Incredintez ca vorba cu "salus reipublicae" o stiu mai bine decat domnul comisar regal. Eu nu sunt numai gazetar, ba nici nu sunt chiar gazetar; am trait din dascalie.
Dascal am fost si sunt. Printre picaturi am facut si literatura, din care la noi nu poti trai, si am scris si la gazete, ceea ce pentru mine nu era o meserie. Ca om care a dascalit mult In viata lui, am sa-i raspund dar domnului comisar regal la vorba cu "Salus reipublicae".
Mai Inainte am Insa sa mai adaug ceva la cuvintele pentru care am zis ca sunt gata sa mor.
O sa le par, poate, multora om ridicol, daca va spun ca am o pensie de 95 lei, repet 95 lei.
Din aceasta nu pot trai si sunt nevoit sa dau lectii particulare. Cand m-au trimis pe mine la Vacaresti, de sine se Intelege, familia mea, mica, mare, cum este, a ramas In cea mai mare stramtorare, caci eu mi-am pierdut lectiile. Ceilalti poate ca erau Intr-o situatie mai buna caci, cu toate ca se aflau la Vacaresti, le mergea leafa Inainte, dar eu lectiile mele le-am pierdut pentru tot timpul cat am stat la Vacaresti si aici la hotel, caci persoanele carora le dadeam
lectii particulare nu puteau sa ma astepte, ci trebuiau sa mearga Inainte. Si acesta era unul dintre cuvintele pentru care ziceam ca sunt gata sa mor, daca, repet, daca interesele neamului romanesc cer aceasta. Era treaba acelora care primeau cererea sa-si dea seama
ca cer ori nu cer marile interese ale neamului romanesc ca Ioan Slavici sa moara la Vacaresti, nici ca la vreme de batranete sa i se ia painea de la gura si sa fie Infundat In iadul de la Vacaresti ori In cel de la Modern.
Sa vedem acum care e rostul vorbei cu "Salus reipublicae".
Eu am dat zeci de ani de-a randul lectii de istorie, am publicat un manual de istorie si monografii istorice, sunt membru corespondent In sectiunea istorica a Academiei Romane, voi fi stiind dar cel putin atata istorie ca domnul comisar regal.
"Salus reipublicae" s-a zis la Roma. Cand Insa?
Cand Roma a purtat cele trei razboaie cu samnitii, nu s-a facut nici o schimbare In constitutia Romei. Romanii au trei razboaie Ingrozitoare cu cartaginenii: nici o schimbare. Prima data s-
au facut schimburi In constitutia Romei la 133. I. Chr. cand Tiberiu Grach a vrut sa dezlege chestiunea agrara, care ne framanta si pe noi azi.
A fost ales tribun In primul an. Ca sa poata executa legea pe care o crease, trebuia sa fie tribun si anul al doilea, dar dupa constitutie nu putea nimeni sa fie consul, pretor ori tribun
mai mult decat un an. Orbit dar de binele ce voia sa faca, el a pierdut din vedere ca cel mai de capetenie interes al oricarui stat e ca legile lui sa fie respectate de toti si In toate Imprejurarile, si a staruit sa fie ales si pentru anul al doilea. Atunci s-a facut In forul roman prima varsare de sange si Tiberiu Grach a fost omorat Impreuna cu 300 din cei de un gand cu dansul.
Zece ani de zile In urma fratele sau Caiu a fost omorat Impreuna cu 4000 de partizani ai lui.
Atat unul, cat si altul au spart constitutia patriei lor spunand ca "Salus reipublicae" cere aceasta.
Iar vreo zece ani de zile In urma Mariu tot cu "Salus reipublicae" a fost consul sapte ani de-a randul, apoi a murit ca vai de el.
Cu "Salus reipublicae" s-a facut Sulla dictator pe viata si In cele din urma a Innebunit.
Pompeiu cu "Salus reipublicae" s-a facut stapan al Romei si apoi a fost omorat miseleste de catre fratele Cleopatrei, iar Iuliu Cezar a fost declarat In "interesul patriei" cenzor pe viata, consul pe viata, pretor pe viata, tribun pe viata, pontifex maximus pe viata pana ce nu si-a pierdut viata la idele lui Marte.
vine aici si va spune D-voastre: Domnia lui s-a plans ca este sarac lipit pamantului si de aceea a scris!
D-voastre Imi sunteti martori ca eu nu am zis aceasta. A spus un neadevar stiind ca nu e adevarat ceea ce spune.
Domnule Presedinte si Onorabila Curte, ar fi o rusine - nu pentru mine, ci pentru societatea In mijlocul careia am trait cum am trait,
daca la batranete as fi ajuns Intr-o stare Incat sa fiu nevoit a ma face tradator pentru ca n-am ce sa mananc! Va rog, eu nu sunt om care nu are nevoie de nimic. Domnia sa mi-a zis: sa te fi dus sa maturi strada. Foarte frumos! N-am Insa nevoie de asa ceva: totdeauna gasesc lectii particulare din care pot sa traiesc.
Tin dar, Inainte de toate, sa relevez ca aceasta a fost o injurie din partea domnului comisar regal, si va rog pe D-voastre, ca mai Inainte de a lua o hotarare s-o Intrebati pe D-sa, daca mai staruie ori nu asupra acestui lucru.
Al doilea: domnul comisar regal a venit si v-a spus ca eu am plecat din Transilvania pentru ca fusesem acolo condamnat.
Va sa zica am fugit de acolo.
V-am aratat aici scrisoarea prin care raposatul T. Maiorescu staruia sa viu In Tara. Aceasta la 1887. V-am mai aratat, tot de la 1887, scrisori In care M. S. Regina Elisabeta staruia sa vin profesor la Azilul Elena Domna avand locuinta, Intretinere si leafa de 500 lei eu si alti 500 lei sotia mea ca director.
Domnul comisar regal trebuia sa cerceteze daca am venit ori nu.
N-am venit.
De ce?
Pentru ca dincolo unul dintre fruntasi, parintele Dr. V. Lucaciu, avea un proces de presa. Mi-am zis dar: nu se poate sa pleci acum, tocmai acum. Ar fi o desertiune. Am ramas - si din fericire pomenitul Rege Carol I mi-a dat dreptate.
Am mai avut apoi la 1888 un proces de presa In chestiunea generalului Doda care, ales deputat In dieta ungara, a zis:
"Eu n-am ce cauta In camera ungara, unde nu e loc si pentru romani!" Eu am zis In coloanele Tribunei: Bine a zis Traian Doda! Pentru articolul In care am zis aceasta am fost osandit la un an de temnita, pe care l-am stat In anul 1888-l889. Tocmai la 1890 am venit, dar am venit cu acte In regula, cu cheltuieli de drum platite de cei ce m-au chemat si fiindu-mi mobila scutita de vama. Corect am fost toata viata mea si nici Vama Cucului n-am trecut-o, nici pe portita din dos n-am intrat In casa nimanui.
Domnul A. Marghiloman, seful partidului conservator si fostul presedinte de consiliu, fiind citat aici ca martor, a zis, Intre altele, ca In Imprejurarile date tacerea era chestiune de prudenta.
Profitand de aceasta afirmatie a fruntasului Intre fruntasi, domnul comisar regal Isi ia aere de cenzor si Intreaba: Ce-l Impiedica pe batranul Slavici sa taca!?
Drept raspuns la Intrebarea aceasta, voi arata ce nu ma ierta sa tac si va rog, domnule Presedinte si Onorabila Curte, sa binevoiti a-mi da ascultare.
Tacerea era chestiune de prudenta pentru oamenii politici care au sa tina seama de interesele speciale ale partidului din care fac parte si sa-si menajeze situatia.
Eu niciodata n-am facut politica si niciodata n-am fost membru al vreunui partid. Sunt de atata timp cetatean al statului roman, dar o singura data am luat parte la alegeri si o singura data am fost jurat.
Domnul A. Marghiloman v-a spus ca nu ma cunoaste personal, deci nu fac parte din partidul condus de D-sa.
Domnul P. P. Carp ma cunoaste bine Inca de la 1874, dar partizan nu i-am fost niciodata In timpul razboiului.
Am fost apropiat de raposatul D. Sturdza, dar nu m-a socotit niciodata Intre membrii partidului national liberal.
Apropiat am fost si de raposatul I. C. Bratianu. Fiii lui tot mai traiesc, pe cat stiu, ei stiu care era parerea tatalui lor In ceea ce ma priveste, au stat la masa cu mine atat la Florica, cat si la
Bucuresti si ar sari sa ma scape, daca le-as fi partizan.
Sunt om neatarnat de nimeni, am toata libertatea de a face ce vreau si cred ca nu mai am nevoia de a starui, caci au spus-o si domnul Perieteanu si ceilalti avocati, carora le sunt recunoscator pentru ca au avut bunavointa de a pune o vorba buna si pentru mine. Ma
marginesc a va Incredinta ca ceea ce am facut am facut numai din simtamant de datorie si din iubire catre fratii mei.
In anul 1875, deci Inainte de aceasta cu 44 de ani, eram secretar al comitetului central ce luase asupra sa punerea la cale a unei serbari nationale la mormantul lui Stefan cel Mare. In apelul adresat publicului si publicat la 10 iunie In Romanul am zis:
"Natiunea romana voieste cultura, si cultura ei trebuie sa fie una, omogena la Prut si la Lomnis, omogena In sanul Carpatilor carunti si pe malurile Dunarii batrane. Si cultura viitorului, 140 unitatea spirituala a viitorului, zace In noi, generatiile prezentului."
Pornind din gandul acesta am zis ca soarele pentru toti romanii la Bucuresti rasare.
Stiindu-ma stapanit de gandul acesta, raposatul T. Maiorescu, ajuns ministru, staruie In aceasta scrisoare de la 8-20 Aprilie 1874 sa vin In tara si-mi zice Intre altele:
"La ce te crezi capabil? Profesorat? O functie administrativa In minister? Inspector de scoli cu misiunea de a revedea si Insufleti Invatamantul din sat In sat si din oras In oras?"
Venit In tara m-am multumit sa iau asupra mea sarcina de secretar al comisiei numite de Baronul Eudoxie Hurmuzachi pentru publicarea marii colectii de documente istorice adunate de dansul, comisie din care faceau parte Mihail Kogalniceanu, Teodor Rosetti, Dimitrie A.
Sturdza, B. P. Hasdeu si A. Odobescu.
Au trecut de atunci 44 de ani, dar niciodata la viata politica a statului roman n-am luat parte.
Chiar si la Azilul Elena Doamna am intrat pe timpul cand asezamantul acesta era particular, condus de raposatul general Davila ca efor al spitalelor.
Prudenta recomandata de seful partidului conservator mie nu mi se putea impune: eu nu angajam pe nimeni.
Va rog acum sa judecati.
Eu, sirianul de bastina, am stat 6 ani de zile la Arad, unde mi-am Inceput studiile. Am urmat timp de doi ani studiile la Timisoara, mi-am trecut examenul de maturitate la Satmar, am fost timp de un an secretar consistorial la Oradea Mare, am petrecut ani de zile la Sibiu ca director al Tribunei si In urma secretar In comitetul partidului national roman si am facut ca, poate, nici unul dintre contemporanii mei, calatorii mai ales pe jos prin tarile romane. Am deci pretutindeni legaturi si de pretutindeni amintiri.
Cand am vazut, deci, ca izbucneste razboiul, altfel simteam cu soarta romanilor de acolo nu ca cei ce numai din auzite Ii stiu pe romani. Altfel vad eu si astazi lucrurile, mizeria ce se Intinde acolo, varsarile de sange si pustiirile facute de maghiari. Altora li se va fi parand interesant lucrul acesta, dar pentru mine e Infiorator, caci stiam ce are sa se Intample.
Prudenta cerea acum nu sa taci, ci sa Infrunti orice primejdie, staruind cu hotarare barbateasca pentru ca ai tai sa ramana oameni cu minte. Cel mai de capetenie interes al nostru era - am zis-o mereu - ca romanii sa iasa din acest razboi crancen ca un neam de
oameni cumpaniti si vrednici de Incredere.
Cercetati D-voastre si va veti Incredinta ca domnii Vaida- Voievod, Maniu si altii dintre fruntasii alaturea cu care am luptat au staruit tot ca mine, au zis acelasi lucru. Fruntasii bucovineni de asemenea.
"Da! - o sa zica domnul comisar regal - dar aceia se aflau sub calcaiul maghiarilor."
Parca noi aici la Bucuresti nu ne aflam sub calcaiul nemtilor. Ne era iertat sa asmutim contra lor? Era In interesul neamului romanesc sa nu mai zgandarim focul. Chiar si cei ce taceau numai In public taceau, dar In atingerile lor cu germanii vorbeau tot ca noi, cei ce ne aflam aici pe banca acuzatilor.
Oricat de Ingrozitori ar fi fost nemtii care au venit aici, D-voastre trebuie sa stiti si fara ca sa va spun eu ca In ajunul venirii nemtilor s-au pus foarte multe staruinte ca maghiari, turci si bulgari sa nu intre In Bucuresti mai Inainte de a fi intrat germanii. De ce? Pentru ca cei de aici ne temeam de maghiari, de turci si de bulgari si In acele Imprejurari triste Ii scoteam pe
germani drept un fel de ocrotitori ai nostri contra aliatilor lor. Nu aveti decat sa cercetati pentru ca sa va Incredintati ca asa si era. Ingrozitoare lucruri au facut bulgarii prin orasele si prin satele noastre, chiar si la Bucuresti ce-ar fi facut, daca nu i-ar fi oprit germanii?
Spunea domnul comisar regal ca la Capsa bulgarii trebuiau sa stea cu perdelele lasate. Eu va mai spun ca In cele din urma nu aveau voie sa poarte arma. De ce? Cine-i oprea? Hotarat ca nu noi, care nu aveam nici o putere.
Este iubirea de oameni si durerea de neam ce ne-a facut sa vorbim cum am vorbit, nu numai pe noi, ci pe toti.
Indeosebi eu mai aveam si un alt cuvant Inca mai puternic, pe care mai ales D-voastre, ostenii, Il veti Intelege.
In timpul acum nu tocmai scurtei mele vieti am ostenit, m-am expus si am adus jertfe si repet ceea ce am zis la interogatoriu, nu e Intre contemporanii mei nici unul care a facut atat ca mine pentru unitatea sufleteasca a romanilor de pretutindeni. In lupta grea si Indelungata am avut tovarasi oameni cu lepadare de sine, care au ostenit si ei, s-au expus si au adus jertfe.
S-au stins unul dupa altul acesti vrednici si mie neuitati luptatori, tovarasii mei de munca si de suferinte, si eu am ramas 142 singur aproape. Nu e oare o datorie de pietate sa starui In
convingerile noastre si sa port In grelele vremuri de azi steagul sub care am luptat? Daca n-as face-o, ei s-ar ridica din mormintele lor si-ar striga: "Nemernicule, Dumnezeu ti-a facut parte de o mai Indelungata viata pentru ca de frica sa te lepezi de noi si sa taci!?"
Nu-mi era iertat sa tac, domnule comisar regal, caci eu nu sunt politician lihnit de capatuire, nici patron nevoit a-si capatui clientii.
Trec acum la cele zise de domnul comisar regal despre convingerile mele.
Sa ma ierte domnul comisar regal: eu pot sa fiu spanzurat, Impuscat, ars pe rug ori decapitat pentru convingerile mele. Convingerile pentru care am fost adus aici nu sunt Insa numai ale mele.
La interogatoriu v-am aratat ca de la 1871 si pana astazi am sustinut o politica si am facut aceasta pentru ca sa vedeti ca nu era a mea politica aceasta si ca-mi lipsea intentia rea care
ar face din fapta mea o crima. Nu poate sa fie facator de rele omul care sustine ceea ce facea Regele Carol I, In Intelegere cu cei mai de frunte dintre sfetnicii lui.
Am avut legaturi cu Regele Carol I si voi fi stiind mai bine decat domnul comisar regal care Ii erau intentiile. Politica lui nu era, cum multi cred, o politica personala, ci politica fruntasilor
neamului romanesc, care si mai Inainte de a fi venit Regele Carol I In tara au avut aceleasi convingeri.
Va spun aceasta pentru ca sa vedeti ca e peste putinta sa fie intentie dusmanoasa la un om care nu sustine parerile sale, ci convingeri traditionale. Domnul Perieteanu v-a aratat In stralucita sa pledoarie ca nu de la 1866, ci Inca de la Heliade Radulescu, de la Campineanu, de la Grigore Alexandrescu si de la V. Alecsandri, care a scris "Pohodna Sibir", politica romanilor e aceeasi.
Eu merg mai departe.
Am publicat, domnule Presedinte si Onorabila Curte, mii de documente privitoare la istoria romanilor cu Incepere de la 1500 si din ele stiu ca Petru Rares a fost alungat din tara pentru ca avea legaturi cu Ferdinand I. Radu-Voda Taisie, bunicul lui Mihai-Voda Viteazul, a luat parte la razboiul purtat de Carol V, contra ligei de Smalcalda. Petru cel Schiop, nepotul de fiica al lui Petru Rares, a fugit din tara pentru ca avea legaturi cu Rudolfll, si a murit la Bolzanv ca pensionar al acestuia.
Mihai-Voda Viteazul a intrat In Ardeal In Intelegere cu Rudolf II, ca sa alunge pe uzurpatorul Andrei Batory. Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai-Voda, a trait la Viena, acolo s-a casatorit si acolo i-au crescut copiii. Radu-Voda Serban tot la Viena a murit, Matei-Voda Basarab, care nu avea copii, roaga pe Ferdinand III sa-i trimita pe Mihai, nepotul lui Mihai-Voda, ca sa si-l faca mostenitor. "Am sa ti-l trimit - raspunde acesta, dar interesul lui e sa fie crescut la
Curtea mea; cand va ajunge om, ti-l voi trimite." A si plecat tanarul, dar a murit de ciuma pe drum. Mai stiti apoi ca Serban-Voda Cantacuzino, luand parte la Inconjurarea Vienei, si-a castigat merite pentru care si azi o strada din Viena se numeste "Cantacuzino". Constantin-Voda Brancoveanu, In sfarsit, a suferit moartea de mucenic pentru ca dusmanii au dat pe fata legaturile lui cu curtea din Viena.
Ma opresc aici, caci urmeaza epoca fanariotilor, asupra careia prea multe ar urma sa va spun.
Voiti sa puneti In randul facatorilor de rele pe un om care se tine de firul ce trece prin Intreaga istorie a romanilor!?
Dar - zice domnul comisar regal - ai fost platit ca sa scrii, ai luat 50 Iei de articol.
Domnule Presedinte si Onorabila Curte, nu stiu ce vor zice urmasii nostri cand vor afla caIoan Slavici era pus In randul tradatorilor pentru ca lua 50 de lei de articol scriind numai ceea ce toata viata lui a scris.
E In gandul eminentului jurisconsult prea mult atat?
Eu as putea sa dovedesc ca mi s-au oferit o mie de lei pe luna si foarte placute capatuieli pentru cate un singur articol pe saptamana, si n-am primit pentru ca vorba era sa scriu si ceea ce nu se potriveste cu convingerile mele. E Insa de prisos dovada aceasta, caci domnul comisar regal mai stia un lucru, pe care nu vi l-a spus D-voastre.
I-am spus D-sale ca n-am colaborat la Gazeta Bucurestilor decat pana la aparitia Luminii. I-am spus si de ce.
Cu toate acestea nu mai departe decat ieri mi-a zis: "Ai luat 50 lei de articol!"
Ei bine! - judecati, ma rog, rece si limpede daca preotul, cand ia taxa de patrafir, cade ori nu In pacatul simoniei.
Domnul comisar regal pacatuieste cand Isi ia leafa? Nu are sa traiasca oricine pe urma muncii sale?
Toti oamenii acestia nevinovati, cu desavarsire nevinovati, luau Inainte de razboi mai mult decat In timpul colaborarii lor la Gazeta Bucurestilor, iar eu nu luam - decat rar - cei 50 lei.
Stiti prea bine ca, dupa ce scriam articolul, Il trimiteam la redactie, iar redactia Il trimitea la cenzura. Cenzura mi-l suprima ori mi-l ciopartea Incat nu-mi mai dadea mana sa-l public si
eram nevoit sa scriu altul si iar altul. Luam deci cei 50 lei ai domnului comisar regal adeseori pentru cate doua-trei articole.
Inca mai rau era ca redactia publica din cand In cand si articole ciopartite, din care iesea cu totul altceva decat ceea ce scrisesem eu. Asemenea articole ciopartite sunt si cele citite de domnul comisar regal In fata D-voastre drept dovezi de tradare. De aceea nici nu mai stau de vorba In ceea ce le priveste.
Era, In sfarsit, un lucru si mai greu.
Domnul comisar regal - zic iar - avea la dispozitia sa Intreaga politie si putea sa cerceteze: care sunt germanii cu care aveam legaturi? Pe cine a vazut intrand la mine? La cine m-a vazut ducandu-ma? Unde si cu cine unelteam?
Eu va spun un lucru. Seful cenzurii era Intr-un timp capitanul Kremnitz, fiul raposatului dr. Kremnitz, un bun prieten al meu si al Mitei Kremnitz, care a tradus cateva din nuvelele mele.
Am purtat In brate pe capitanul Kremnitz cand era copil, l-am Invatat sa citeasca si sa scrie romaneste, dar dupa ce a venit la Bucuresti cu ostirile germane nu ne-am Intalnit niciodata.
Pot sa dovedesc ca mi-a trimis prin altii vorba ca s-ar bucura daca ne-am Intalni, dar i-am raspuns: cata vreme e seful cenzurii, eu n-am a face cu el - e mai bine sa nu ne vedem.
Aveam Insa legaturi literare cu alti germani, caci am publicat un dictionar roman-german si o gramatica romana pentru germani. Acestora le spuneam parerile mele fara de Inconjur.
Mereu le-am spus: "voi, nemtii, aveti un particular talent de a va face fara de nici un folos nesuferiti". Le-am mai spus: "Daca mai stati aici, o sa se puna la barierele Berlinului table cu inscriptia: "Cel ce a stat trei luni la Bucuresti timp de trei ani nu mai are voie sa intre In acest oras." " Cand au vrut sa introduca calendarul gregorian si In cele bisericesti, le-am zis: "Voi
ati cucerit tara, dar nu sufletele noastre!" Cand au intrat In teatrul national le-am zis: "Ce cautati acolo? Acolo e templul artei romane. Nu e In interesul vostru sa-i jigniti pe romani." Cand s-au pornit negocierile de pace, le-am zis: "Vreti sa Incheiati o pace pagubitoare nu numai pentru noi, ci si pentru voi."
Nu mai puteam s-o duc si astfel, cand a aparut Lumina, m-am lipsit de cei 50 lei ai domnului comisar regal. I-am multumit domnului Stere ca m-a scapat... "S-o mai poarte si altii - am zis - sarcina cea atat de grea."
De ce nu v-a spus domnul comisar regal si aceasta!?
Mai ramane o obiectie, pe care am s-o Inlatur - si aici vorbesc nu numai de mine Insumi, ci si de toti cei ce am staruit si mai staruim In politica traditionala.
S-au schimbat Imprejurarile si astfel nu mai avem nici noi sa ne Incapatanam.
Aceasta nu!
Nu sunt eu, nu e domnul comisar regal, nimeni In lumea aceasta nu e In stare sa scrie istoria faptelor nepetrecute. Nu mai cercetez ce s-ar fi Intamplat daca nu s-ar fi Intamplat cele Intamplate, sunt Insa stapanit si azi de gandul ca bine nu e cum este.
M-am pomenit In lume cu simtamantul ca cel mai neInduplecat si mai primejdios dusman al neamului romanesc au fost, sunt si raman slavii, care ne Impresoara din toate partile, viata mea toata mi-am petrecut-o savarsind fapte pornite din simtamantul acesta, si nu osanda mi se cuvine pentru ca starui In convingerea ca pe calea cea buna sunt aceia dintre fruntasii neamului nostru care ne spun ca din legaturile noastre cu slavi si cu sprijinitori ai slavilor pentru poporul roman numai rele pot sa purceada.
Se poate ca ei gresesc si gresesc si eu, dar greseala nu e crima si procesul acesta au sa-l judece urmasii nostri, care vor cunoaste si urmarile faptelor savarsite azi de noi.
Mai Inainte de a Incheia am, domnule Presedinte si Onorabila Curte, sa Intregesc trei dintre articolele ciopartite, pe care domnul comisar regal vi le-a citit drept dovezi ale tradarii.
Unul e acela In care am zis ca cei ce au Incurajat dezertarile romanilor din armata austro-ungara dezorganizeaza armata romana. In acel articol am zis: "Bagati de seama ca In armata romana sunt si bulgari, maghiari, precum si peste 40.000 de evrei, care nu sunt
cetateni ai statului roman: nu sunt acestia tradatori, daca la vreme de grea cumpana trec la dusmanii nostri!?" Cenzura a suprimat aceste vorbe.
A mai suprimat cenzura si urmatorul citat din scrierile lui Dimitrie-Voda Cantemir: "Unde este inima curata, nici Intai juramantul, nici pe urma viclesugul sau calcarea juramantului nu Incape."
Barbatul adevarat refuza juramantul, iar daca nu l-a refuzat se tine de el.
Eu nu din degetul meu am supt convingerea ca In razboiul acesta cel mai de capetenie interes al nostru era sa fim socotiti drept neam de oameni vrednici de Incredere.
Altul e articolul In care am zis ca varsarile de sange de la Marasesti erau fie zadarnice, fie de prisos.
Zadarnice au fost, pentru ca dupa ele a urmat pacea pentru noi grea.
De prisos au fost pentru ca gloria cea mare o castigasera ostenii romani la poalele Bucegilor, la Dragoslave, la Salatrug si In valea Oltului, unde putini, rau pregatiti si slab Inarmati, au tinut In loc cea mai puternica dintre armatele din zilele noastre, au zadarnicit planurile bine chibzuite ale dusmanului si au sfaramat cariera lui Falkenhayn, unul din cei mai de frunte generali.
Nici Leonida n-a iesit Invingator la Termopile si tot a ramas om cu mare marire. Si Termopile au fost stramtorile Carpatilor.
Al treilea articol e acela In care am zis ca nu avem noi romanii sa ne rezemam pe Franta, nici pe Anglia, caci ele nu au interese care cer ca poporul roman sa creasca si sa se Intareasca.
Va rog, domnule Presedinte, sa-mi dati voie sa repet citatul pe care l-am facut la interogatoriu In privinta aceasta.
Sir William Witte, un bun prieten al lui Ioan Ghica, timp mai Indelungat consul al Angliei la Bucuresti si In urma ambasador la Constantinopol, Isi publica corespondenta la Sutherland Edwars. La pag. 211 se afla o scrisoare de la 14 Aprilie 1879 a ambasadorului Sir Henri Layard. In aceasta se zice:
"Marea primejdie ce ameninta Europa dinspre rasarit este ca Romania si Ungaria vor fi Impresurate si distruse de catre slavi, ceea ce are neaparat sa se Intample daca Rusia va reusi sa Impreuneze pe asa-numitii slavi din peninsula Balcanica Intr-o singura nationalitate,
care va nimici In cele din urma toate elementele de neatarnare si civilizatie."
La pag. 196 se afla o alta scrisoare, aceasta de la 14 Iulie 1882, In care se zice:
"Acum, dupa ce a fost declarata stat independent, Romania va ocupa o importanta si In acelasi timp primejdioasa pozitie In mijlocul raselor care vorbesc slavoneste si ale caror planuri si tendinte ambitioase au fost In mod extraordinar Incurajate prin cele din urma
evenimente.
Acestei tari si Ungariei le este rezervat sa poarte lupta pentru libertate si independenta contra unui popor hraparet si lipsit de scrupule."
As putea sa mai fac mii de asemenea citate, dar ele sunt de prisos.
Unul singur mai fac.
Cand cu divanurile ad-hoc, Baronul de Richthofen, comisarul Prusiei, primeste de la Regele Frederic Wilhelm IV Insarcinarea sa staruie pentru unirea tarilor sub o dinastie straina.
La 6 Octombrie 1856 comisarul raspunde si zice, Intre altele:
"Daca la reorganizarea celor doua principate vorba ar fi numai de o singura chestiune, adica de folosul celor doua tari, si daca comisarii exmisi de deosebitele puteri ar pleca la reorganizare toti de la baza aceasta, comisarul M. Voastre ar avea un joc usor. Ca un regim tare, monarhie si pe cat se poate de bine asigurat, deci ereditar, e ceea ce mai bine se potriveste cu interesele lor, In privinta aceasta parerile nu se deosebesc; de adevarul acesta
toate puterile sunt atat de patrunse, Incat tocmai de aceea unii dintre cei ce au semnat pacea de la Paris alaturat cu Majestatea Voastra nu voiesc aceasta masura din cauza urmarilor ei.
Caci interesele, folosul, nationalitatea masurii pentru principate ele Insele pentru majoritatea puterilor sunt lucruri cu totul subordonate. Motivul de capetenie pentru ele e politica proprie;
ele vor admite numai ceea ce se potriveste pentru principate fara cea mai mica jignire pentru propriile lor interese, chiar si aceasta numai cu multa neIncredere."
Si de aceste stiu eu multe. De aceea sunt napastuit cand domnul comisar regal vrea sa mascoata vinovat pentru ca le-am spus fratilor mei care putine au citit: "Nu prea puneti temei pe Franta, nici pe Anglia, caci pentru ele mai presus de toate sunt propriile lor interese, care nu se potrivesc cu ale noastre. Una zic Inainte de razboi, alta In timpul razboiului si teama mi-e ca iar alta vor zice dupa razboi."
Cu toate acestea domnul comisar regal cere pentru mine cea mai aspra pedeapsa, caci In gandul nu stiu cui interesele superioare ale neamului romanesc cer aceasta.
Nu, domnule Presedinte. Adevaratele interese ale neamului romanesc cer, din contra, ca oamenii ca mine sa nu fie pusi In randul facatorilor de rele.
Eu am scris o multime de carti, care sunt citite azi si vor fi citite si In viitor - mai ales de tinerime. Nu este In interesul neamului romanesc ca cei ce le citesc sa zica: "Dar cel ce-a
scris era un facator de rele!"
Eu am scris niste brosuri, In care dau povete asupra educatiei nationale, asupra celei fizice si asupra celei morale. Nu e bine ca cititorii lor sa zica: "Iata omul care a scris acestea era un ticalos care, neavand la vreme de batranete ce sa manance, s-a facut tradator! Avem sa-i aruncam cartile In foc!"
In toate cartile de citire sunt scrieri de ale mele, In toate manualele de istorie literara e trecuta biografia mea.
Au sa fie ele aruncate In foc?
De ce!?
Pentru ca n-am vrut sa ma lepad si eu cand s-au lepadat altii de convingerile In care au staruit bunii si parintii nostri si pana ieri am staruit si noi, cei Inca In viata.
Imi aduc aminte In clipa aceasta de o oda a lui Horatiu, In care se zice:
"Si fractuos illabitur orbis, impavidum feriem ruinae!" ceea ce va sa zica: "Daca sfaramata In bucati s-ar prabusi lumea, barbatul adevarat ar sta neInfricat deasupra daramaturilor."
Eu am tinut totdeauna sa ma potrivesc cu acestea.
Toata lumea striga: Nu avem caractere! Iar pe mine sa ma osanditi pentru ca am fost statornic toata viata mea?
Ori, cum a zis domnul Perieteanu, sunt un nebun si atunci nu la Vacaresti, ci la Marcuta aveti sa ma trimiteti; ori m-am ramolit, si atunci tot nu la Vacaresti, ci Intr-un sanatoriu mi-e locul.
Ma vedeti Insa ca sunt om In toata firea, zdravan si trupeste, si sufleteste pentru varsta la care am ajuns. De aceea domnul comisar regal Imi cere capul, caci am fost om cumsecade si-am umblat In aceleasi drumuri ca fiul lui Ioan Bratianu pana In ajunul razboiului, dar dupa ce el si-a schimbat parerile, eu nu m-am lepadat de ale mele.
Urmasii au sa-l judece si ori sa-l ridice In slava cerului, ori sa-l osandeasca.
Si pe mine tot numai ei au caderea de a ma judeca.
Domnule Presedinte si Onorabila Curte, va vorbesc acum ca si cand n-ar fi vorba de mine, acuzatul Slavici, ci napastuitul scriitor Ioan Slavici.
Daca tineti seama de efectele morale ale verdictului, nu e destul sa ma achitati: trebuie sa-mi dati satisfactie pentru toatenedreptatile ce mi s-au facut, pentru modul In care am fost tratat.
Daca nu puteti sa faceti aceasta, dati-mi, va rog, o pedeapsa grea, care nu ma jigneste, nu ma umileste.
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 01
Inchisorile mele - Inainte si dupa venirea in regat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 01
Inchisorile mele - La Vat - 02
Inchisorile mele - La Vat - 03
Inchisorile mele - La Domnesti - 01
Inchisorile mele - La Domnesti - 02
Inchisorile mele - La Domnesti - 03
Inchisorile mele - La Luvru - 01
Inchisorile mele - La Luvru - 02
Inchisorile mele - La Luvru - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 01
Inchisorile mele - La Vacaresti - 02
Inchisorile mele - La Vacaresti - 03
Inchisorile mele - La Vacaresti - 04
Inchisorile mele - La Vacaresti - 05
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 01
Inchisorile mele - La Hotel Modern - 02
Inchisorile mele - Procesul Ziaristilor - Incheiere
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 01
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 02
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 03
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 04
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 05
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 06
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 07
Inchisorile mele - Iar la Vacaresti - 08
Inchisorile mele - Om intre oameni - 01
Inchisorile mele - Om intre oameni - 02
Inchisorile mele - Om intre oameni - 03
Aceasta pagina a fost accesata de 2607 ori.
