Budulea Taichii - Capitolul 04
de Ioan Slavici
4.
Eu am trecut in clasa a patra, iara Budulea Taichii s-a facut stu- dent, si iar imi parea strasnic, ca si pe timpul cand eram la dascalul Claita, incat parca nu mai indrazneam sa vorbesc cu el si ma simteam mangaiat cand el vorbea cu mine. Cand avea timp, el venea la noi, ma intreba ce fac si-mi spunea ce mai face el. Apoi, cand se ducea la plimbare cu cei doi copii, venea iar pe la mine si mergeam impreuna. Fiindca era toamna, frunzele cazusera si noi cautam castane salbatice printre frunze ca sa vedem care stie sa arunce mai departe, ceea ce copiilor le facea multa placere.
Dupa aceea a venit Craciunul, si Budulea Taichii a capatat voie sa se duca pe opt zile acasa. Era zapada, si el se gati sa plece pe jos, cu Iota Vatriceanu, cu Petru Popescu si cu Nica Daraila, feciorul preotului din Fundureni. Cand am auzit ca ei pleaca, am zis ca ma duc si eu cu dansii, iar Hutu, vazand ca voiesc sa merg, m-a luat si pe mine, si eram foarte vesel, caci Nica era baiat de tot hazul, stia sa faca o multime de pozne si ne asteptam sa intalnim pe drum sania noastra, care sa ne duca pana la Cocorasti. Eu eram fericit, caci acum mergeam si eu pe jos acasa, iara Budulea Taichii mergea mai incet decat de obicei, fiindca ducea si o legatura, in care-si stransese un calendar pentru dascalul Claita, o funda facuta din panglica albastra pentru Neli si cinci iconite pentru celelalte fete ale dascalului, si tot in acea legaturica mai avea si palaria cea noua, ce-si cumparase pentru Craciun, si, afara de aceste, invaluit bine intr-o hartie groasa, niste peste uscat, fiindca atat lui Budulea, cat si Budulesei le placea pestele sarat. El tinea dar legaturica departe de trup si o purta cu bagare de seama, penru ca nu cumva deosebitele lucruri dintr-insa sa se strice unul pe altul.
Eu nu duceam nimic, dar zgribuleam de frig si-mi era rusine sa le-o spun, deci as fi dorit sa intalnim cat mai curand sania.
Cand am sosit, amortit de frig, la Cocorasti, imi era frica sa ma duc acasa; pentru aceea Hutu a venit cu mine, ca sa spuna ca el e de vina ca m-a luat si pe mine, si toate au fost bine, fiindca mama se bucura ca n-am degerat pe drum, iara tata zicea ca asa trebuie, ca vionicii se umble pe ger si frig.
De la noi Hutu se duse acasa. Budulea si Buduleasa nu stiau ce sa-i faca, unde sa-l puna si cum sa-si arate parerea de bine, caci acum intaia oara isi aveau feciorul acasa la dansii. De mult se vorbisera ca de Craciun sa mearga impreuna la biserica, fiindca Safta nu-l auzise inca pe Hutu cantand in strana, si Budulea ii zisese de multe ori: "Sa-l auzi si vei vedea ca nici chiar dascalul nu canta mai bine!"
Dar cand erau sa plece, Buduleasa, muma lui Hutu, s-a oprit in pragul usii, zicand ca ea nu poate sa mearga cu Hutu la biserica, pentru ca tot satul s-ar uita la el, iar de la el la dansa. Hutu n-a raspuns nimic, ci s-a intors in casa, iara Budulea a grait: "Asa-i! pentru ce sa mergem noi la biserica daca putem sa ramanem toti trei acasa!", si Budulea se bucura acum ca nu s-a dus la biserica, ci au ramas toti trei, el si nevasta lui si copilul lor, impreuna, ca sa vorbeasca, sa fie veseli si ca Hutu sa le mai spuie despre cele ce se petrec la scoala si la oras. Numai Safta era trista si zicea mereu ca-i pare rau, ca, pentru dansa, ei n-au putut merge la biserica, dar ea cu toate aceste, in fundul inimii, era fericita si, cand a mai iesit ca sa caute de masa, parca-i venea sa planga.
Fiind dar ca Hutu nu s-a dus la biserica, dascalul Claita era foarte nenorocit.
in tot timpul sfintei liturghii el statea ca pe jaratic si privea mereu la usile bisericii, ca doara va vedea pe Hutu intrand, iar cand vedea ca nu vine si nu vine, i se urca sangele in cap, fiindca-i era rusine de satul adunat in biserica si de oamenii care-si ziceau: "Iaca, se vede ce om a facut dascalul nostru din Hutu lui Budulea!"
Asteptase de mult ca Hutu sa vie de Craciun acasa, pentru ca sa-l ia la rafuiala pentru purtarile lui nemaipomenite si sa-i arate cum nu trebuia sa mearga, dupa vorbele dascalului papistasesc, la scolile latinesti: acum Hutu venise, era in sat si nu voia sa stie de nimic. Cand iesi dar din biserica, dascalul Claita o lua drept spre partea satului in care locuia Budulea, caci nu se mai putea stapani.
— Adica te-ai facut pagan? striga el inca din tinda. Te-ai lepadat de mine, te-ai lepadat de sfanta biserica in care ai crescut, in care te-am crescut eu, ca sa fac om din tine! Pentru ca sa vezi tu: daca n-as fi fost eu, ca sa-ti dau cele mai dintru inceput si mai de capetenie si mai folositoare invataturi, ai fi ramas tot atat de prost ca ceilalti oameni, care nu stiu nimic, fiindca n-a fost cine sa-i invete: si fiindca eu iti voiam binele, ca sa te scot cu vremea dascal, nu mai voiesti sa stii de mine, nu mai voiesti sa umbli la biserica, te crezi cine stie ce. Dar ce vrei sa te faci acum? calvin? papistas? popa? notaras? Spune-mi, ce?
Hutu ramase ca trasnit din senin inaintea lui.
— Dascal mare, jupane invatator, raspunse Budulea, apropiin- du-se cu sfiala, dascal intai, care stie toate limbile si spune celuilalt dascal ce trebuie sa invete pe copiii oamenilor. Alt lucru nu se poate. Dar fiindca n-a venit decat ieri acasa si fiindca maica-sa, nevasta-mea, nu voia sa mearga la biserica, a ramas si el acasa cu noi, cu parintii lui, cu mine, care ii sunt tata, si cu maica-sa, nevasta-mea, fiindca ni-e copil si tine la noi ca la parintii lui.
— Prea bine, prea bine! grai dascalul mai domol. Nu stiam. Copiii trebuie sa tina la parintii lor si la dascalul lor, fiindca el este parinte sufletesc: acesta e cel dintai lucru pe care trebuie sa-l invete copiii la scoala. E foarte frumos ca Hutu tine la parintii lui, si-mi pare bine: dar atunci pentru ce s-a dus fara voia mea la scolile latinesti? stii tu, ma, urma el cu asprime, ca eu aveam de gand sa te scot dascal in sat si sa-ti dau pe fata mea, Cornelia, de nevasta?
— Una ca asta nu se poate! striga Budulea scos cu desavarsire din sarita lui.
— stiu, raspunse Hutu rece ca la examen, precum mi-ati spus-o de mai multe ori, si i-am adus o funda de panglica albastra pentru Craciun.
— Atunci pentru ce te-ai dus la scolile latinesti? intreba dascalul cu totul domol.
Aceasta era intrebarea la care se astepta Hutu si la care de mult isi pregatise raspunsul; el facu dar un pas inainte, isi potrivi hainele pe trup, rasufla o data din greu, apoi grai raspicat si deslusit:
— Jupane invatator! Profesorul, domnul Wondracek, a zis ca ma da la gimnaziu si i-am spus ca nu se poate, fiindca d-ta ai zis ca trebuie sa ma duc la preparandie, ca sa ma fac invatator. El a raspuns ca tocmai spre a ma face invatator trebuie sa invat mai nainte latineste. Eu atunci i-am spus ca nu se poate, fiindca d-ta ai zis ca limba latineasca e o limba paganeasca. El atunci a ras si a zis ca eu sunt prost, deoarece chiar limba romaneasca e si ea un fel de limba latineasca, si ca nu pot sa fiu profesor daca nu stiu latineste.
— Vezi, grai dascalul pus pe ganduri, despre aceasta am citit si prin gazete. Pentru ca sa vezi si tu: eu am vreo noua foi de gazete, pe care le tin, fiindca e in ele pe ici, pe colo cate ceva frumos si folositor si e bine ca omul sa stranga asemenea gazete. in cartile noastre romanesti, cum le avem in biserica, nu sta nimic despre aceasta, dar in gazetele ieste mai noi se zice ca latinii erau pagani, cum sunt bunaoara turcii, si aveau un imparat Latium, care vorbea romaneste, si de-acolo ne numim noi romani. Asa ceva... nu tin bine minte. Tu stii acum latineste: sa fie oare ca romaneste?
— Tocmai pe tocmai! raspunse Hutu. Latineste se zice: Hic gallus cantans, in arbore sedens, pira poma comedens, chichirichi dicens!
— Auzi vorba! striga Budulea incantat. Curat latineste le spune!
— Dar nu prea seamana a romaneste, adause dascalul.
— Cum nu?! zise Hutu. Gallus e cocos, cantare e cantare, arbore e arbure, pira e para, poma e poama, sedere e sedere, dicere e zicere.
— Da, cam aduce, cam aduce... zise dascalul pus pe ganduri. Nu-i vorba, e mai bine sa stie omul si latineste. Se vede ca e romaneasca stricata, bunaoara cum vorbesc ungurii. Multe mai scornesc oamenii. si cum ziceai ca suna cocos?
— Gallus.
— Nu aduce cu romaneste, dar suna frumos. Gallus, parca vezi cocosul.
— Frumoasa vorba! adause Budulea. si cum zice om?
— Homo.
— Auzi vorba. Seamana. Dar muiere?
— Mulier.
— Curat romaneste!
— Dar aceea ce e, cand popa papistasesc zice: Dominus vobiscum?
— Domnul cu voi.
— Auzi! frumos o scoate! grai acum dascalul cu totul imblanzit. E bine sa stie un dascal si latineste. Pentru ca sa vezi tu: se pot gasi si in latineste carti scrise despre lucruri folositoare si le poti citi. Dar omul trebuie sa fie inainte de toate crestin si sa tina la limba lui, pentru ca nu e nici o limba mai frumoasa la sunet si mai deslusita la inteles decat cea romaneasca. Sa vii la mine, sa-ti arat gazetele mele si sa-mi mai spui despre cele latinesti.
Seara jucam cu totii cartile, pe nuci, la dascalul Claita, care statea la o parte, intre gazetele lui, si cerea mereu cuvinte latinesti de la Hutu. El avea cinci numere din Gazeta Transilvaniei si patru din Foaie pentru minte, inima si literatura si acum cauta mereu locul unde se vorbea despre Latium.
— E, in sfarsit, bine sa le stii si aceste, zicea el din cand in cand, fiindca se vorbeste cateodata despre ele, si e frumos sa stii care din neamul nostru au fost imparati si sa arati, negru pe alb, ca nici noi nu suntem un neam prost.
Dar Hutu nu prea baga de seama la aceste, caci el era cel mai nenorocit om de pe fata pamantului.
inainte de toate se simtea ca intr-o lume cu desavarsire straina. Chiar si casa dascalului parea alta decat aceea de care-si aducea aminte: usile si ferestrele ii pareau grozav de mici si tavanul foarte jos, apoi toate, chiar si imbracamintea fetelor, erau saracacioase. Dupa aceea, fusese primit cu prea multa raceala. Afara de Livia care grabise vesela la dansul, toate celelalte fete, dimpreuna cu dascalita, vorbeau cu el ca si cu un strain. Linica parca se temea de el. Mili, care crescuse acum mare, fiindca trecuse sase ani, statea sfiita la o parte si-l privea cu ochi mari; Veturia nici nu voia sa stie de dansul, iar la Cornelia nu indraznea el sa priveasca. Cornelia ii daduse mana; atat tinea minte. Apoi mai tinea minte ca ea a zis ca e paguba de banii pe care i-a dat pentru funda cea de panglica albastra, fiindca asemenea funde nu sunt decat pentru domnisoare, dar ii multumeste pentru ea si o va pastra ca un semn de aducere-aminte. Livia, dimpotriva, era mahnita ca i-a adus numai o iconita, ca la copii, iar Linica isi rupsese peste putin iconita in doua. Mili tacea cu iconita in mana: intr-un tarziu, ea o privi cu sfiala, apoi iarasi o stranse si urma a se uita cu ochi mari la Hutu.
Dupa toate acestea, Hutu mai juca si carti. Cand castiga, mainile ii tremurau fiindca se stia in castig, iar cand pierdea, ele ii tremurau fiindca pierdea: ar fi voit ca tot altii sa piarda ori sa castige, pentru ca el sa se poata mereu bucura de hazul lucrului. El se juca insa mai ales cu Cornelia; de mine, de Livia si de Veturia nici nu tinea seama, iar noi trei ne tineam stransi si asa ii bateam mereu. in cele din urma, Hutu pierdea intruna. Mili se apropiase incetul cu incetul de el, se pusese pe scaun langa dansul si nu-i dadea pace. Ce-i drept, ea nu-i vorbea nimic, chiar nici nu se misca, dar statea alipita de dansul, si asta il zapacea. Dupa aceea Livia se apropiase de cealalta parte si-i soptise la ureche, destul de tare ca sa auzim cu totii:
— Asa-i ca daca mai vii o data imi aduci si mie o funda, dar sa fie rosie!
Cornelia s-a uitat atunci la ea si a zis:
— Nu ti-e rusine? Iar Hutu s-a rosit pana la urechi si nu mai stia sa deie cartile. Iara mie imi parea bine, fiindca mi se umplea caciula de nuci si puteam sa-i fac mereu parte si Veturiei, care sedea in genunchi pe scaun si se supara cand pierdea, mai ales daca se nimerea ca Livia sa castige, si Livia castiga mai des decat toti.
Cand ne-am dus apoi acasa, eram somnoros si nu tin minte decat atat ca, dupa ce am iesit, dascalita a strigat in urma noastra:
— Hutule! spune maica-ti ca, mergand la biserica, sa treaca pe la mine, ca sa mergem impreuna.
Iar Cornelia ne-a zis inca o data "noapte buna", si Mili a intrebat pe Cornelia daca vine Hutu si maine.
Budulea Taichii - Capitolul 01
Budulea Taichii - Capitolul 02
Budulea Taichii - Capitolul 03
Budulea Taichii - Capitolul 04
Budulea Taichii - Capitolul 05
Budulea Taichii - Capitolul 06
Budulea Taichii - Capitolul 07
Budulea Taichii - Capitolul 08
Aceasta pagina a fost accesata de 3637 ori.
