Crucile rosii - Partea 07
de Ioan Slavici
7.
Domnul Bator era din fire om cumpătat și mai puțin dispus la visătorie decât amicul său Zoltan. Deși luase parte la convorbirea de aseară și împărtășise și el îngrijirile și supărarea prietenilor săi, i se părea totuși că amicul său este prea exagerat, și îndată la început el îi surâse îndoielnic.
- Iubitul meu prieten, - zise el cu glas așezat - asemenea lucruri nu se întâmplă fără veste și fără pregătiri.
- Aceasta este ceea ce mă îngrijește, răspunse Zoltan, pierzându-și răbdarea. Ei sunt pregătiți și acum vor să ne surprindă. Prietene, cerul a voit ca eu să vă previu: urmați-mă, zic eu! Vino singur și vezi crucile.
- Știi că mă supără stăruința ta? replică Bator cam aprins. Dacă ei ar voi să ne surprindă, nu ne-ar face cruci.
- Dar voiesc a năvăli asupra noastră într-unui și același moment; pentru aceasta ne-au însemnat casele. Mă înțelegi acum?...
Bator înțelegea combinațiunea; cu toate acestea, el nu putea deloc să intre în șirul său de idei, și aceasta îl despera pe Zoltan. El începu a-i povesti dar cu de-amănuntul toate cele petrecute astă-noapte, de carele încărcate, de visul său rămas atât de clar în aducerea-aminte a sa, și îi zise:
- Te rog, prietene, de dragul lui Dumnezeu! spune-mi pentru ce numai casele noastre sunt însemnate cu cruci? Te rog...
În șirul convorbirii, Bator devenea din ce în ce mai serios. Oricât de curios i se părea lucrul, împregiurările coincideau mult mai mult decât să poată fi luat în glumă.
- Și-apoi ce crezi tu? zise el serios. Ce vor românii?
- Ce vor? Ce cred?! Nimic nu cred. Eu știu, eu sunt convins, eu nu mă mai îndoiesc. Românii vor o vesperă siciliana.
- Te asigur: astăzi seara, când vom fi cu toții în teatru, românii vor năvăli asupra noastră și în aceeași vreme și asupra caselor noastre.
Bator stete o clipă nehotărât.
- Cu toate acestea, eu cred că crucile sunt făcute de primărie, observă el gânditor. În cazul acesta, trebuie să ne lămurim, dar fără zgomot.
-Asta o voi și eu! răspunse Zoltan mulțumit. Ziua de astăzi este a noastră. Acum, că știm totul, nu mai putem să fim surprinși.
- Negreșit, trebuie îndată să mergem la primărie. Eu sunt convins.... Și, cu toate aceste, nu înțeleg de ce numai pe casele noastre... ș-apoi Paveleanu... E lucru curios, foarte curios...
Bator deveni din ce în ce mai gânditor. Cuvântul "curios" se repetă de mai multe ori pe buzele lui în vreme ce se pregăti să iasă.
Pe când ieșiră în uliță, iar se urcau la deal doauă care încărcate.
Zoltan nu zise nimic; se uită însă aspru la prietenul său.
- Negreșit, - zise acesta - trebuie să aflăm pe dată totul: ce caută acești oameni aci și cine a făcut crucile?
- Pretexte vor găsi ei, iubitul meu amic.
- Ai dreptate, răspunse Bator. Este mai bine să păstrăm tăcerea.
Mergând spre primărie, prietenii se încredințară încă o dată cu ochii lor despre crucile roșii. Cu atât mai vârtos simțeau îndemnul de a se grăbi.
Dar unde, atât de dimineață? Pe cine vor găsi acum la primărie? Nu erau decât servitorii și gardiștii. Cu aceștia nu puteau vorbi.
Ei o luară de-a dreptul spre casa d-lui primar Kiraly Gyözö.
D-l Kirâly îi primi în halat și îi pofti la cafea.
Cafelele însă au rămas pe masă și s-au răcit.
Din ce în ce mai mult frunțile se încrețeau, și lucrul luă o față serioasă. D-l primar nu știa nimic despre crucile roșii, și nimenea fără știrea lui nu avea dreptul să facă cruci roșii pe case.
La moment trimise după secretarul său, poruncind numaidecât să vină.
Secretarul veni.
El nu știa nimic despre crucile roșii.
- Șaptezeci și șapte de care de bolovani! strigă primarul mânios. Cine cutează și cine poate să mânjească pereții orașului fără știrea mea? Ei bine, o să aflu eu, ș-atunci...
Secretarul fu trimis la d-l căpitan al poliției, Vitéz Adam.
D-l căpitan veni.
El nu știa nimic despre crucile roșii.
În această strâmtorare secretarul crezu că a dat de urma făcătorului de cruci.
- Poate d-l colonel o fi voind să încuartireze, zise el cu sfială.
- Fără știrea primăriei?! Cum? Ș-apoi pentru ce numai casele unora?
Domnul primar era să continue; dar în acel moment Zoltan se sculă, necăjit de atâta trăgănare.
- Domnule primar, - zise el hotărât - eu am auzit cu urechile mele pe acei oameni trecând pe sub fereastra mea, i-am văzut cu ochii mei. Eu nu mă mai pot îndoi că ei au făcut crucile!
Bator dete din cap: nici el nu se mai îndoia.
Căpitanul era de părerea că lucrul cel mai simplu ar fi a li se cere o aspră socoteală despre faptele lor. El era furios, căci își vedea serviciul compromis și nu avea dorință mai fierbinte decât să poată pune mâna pe toți cei bănuiți și să-i aresteze.
Ceilalți erau însă de părerea că afacerea are un caracter cu desăvârșire local și că astfel face parte din cercul de activitate al primăriei.
Primarul, colonelul și președintele tribunalului care veniră în urmă și ei, căzură de acord că toată sarcina cădea asupra primarului; cu toate acestea, el era mândru oarecum de situațiune.
El simțea că acum are și dânsul un rol. Cu atât mai mândru era colonelul.
- Domnilor, - zise el după o pauză - în oraș sunt două batalioane de linie, care fac în total 750 de soldați, un escadron de husari și cadrul batalionului de linie. Vă garantez că pacea este asigurată.
- Trebuie însă numaidecât să depeșăm guvernului, adăugă primarul serios.
Toți recunoscură că acesta este cel dintâi pas de făcut.
- Deocamdată - replică colonelul - eu voi da ordin ca toată garnizoana să stea la dispoziția d-lui primar. Eu garantez discrețiunea. Nimeni nu va ști de ce și pentru ce. Numai ofițerii vor fi inițiați puțin, spre orientare. Prin oraș nu vor circula decât doauă caraule, după cum se face obișnuit în toate duminecile.
Colonelul privi la cei dimpregiurul său, să vadă din fețele lor dacă sunt mulțumiți.
Președintele era pregătit să plece. Avea să meargă la Sibiu pentru câteva zile.
- După toate aceste, - zise el turburat - eu nu mai am, cred, nimic de făcut în această afacere. Eram de mult hotărât să...
- E peste putință, d-le președinte, îl întrerupse primarul, dacă până la trei ore trebile nu s-ar lămuri, eu am să arestez pe toți străinii aflători în oraș. Ș-apoi, mai-nainte de toate, depeșa trebuie s-o semnăm câteșipatru.
Primarul luă hârtia și în grabă scrise următoarea depeșă:
"Având destule motive de a bănui că, din cauze necunoscute, liniștea publică va fi turburată de populațiunea română din acest ținut, vă rugăm, cu supunere, să binevoiți a dispune să ne vină îndată un ajutor suficient pentru suprimarea revoluțiunii eventuale. Administrațiunea locală a luat toate măsurile spre a împedeca izbucnirea în seara de astăzi. "
Crucile rosii - Partea 01
Crucile rosii - Partea 02
Crucile rosii - Partea 03
Crucile rosii - Partea 04
Crucile rosii - Partea 05
Crucile rosii - Partea 06
Crucile rosii - Partea 07
Crucile rosii - Partea 08
Crucile rosii - Partea 09
Crucile rosii - Partea 10
Crucile rosii - Partea 11
Crucile rosii - Partea 12
Crucile rosii - Partea 13
Crucile rosii - Partea 14
Aceasta pagina a fost accesata de 1921 ori.
