Gura satului - Capitolul 08
de Ioan Slavici
8.
Vremea da si vremea duce: vremea e stapana lumii. Trecusera doi ani de zile de cand casa lui Mihu fusese zguduita. Farmecul intamplarilor stinsese dureri si dorinte, dar nu a putut pune inimile la locul lor de mai nainte.
Despre Miron nu se mai vorbea prin sat decat din cand in cand, pe la sezatori sau in serile de iarna, cand fetele si flacaii se adunau la claca. si atunci insa vorbele se insirau ca intr-o poveste ramasa din batrani. Toata lumea stia ca Miron s-a dus in lume; nimeni insa nu stia unde s-a dus si ce s-a facut. Unii credeau c-a intrat in oaste, altii ca a trecut muntii si iarasi altii credeau ca a trecut in tara Turceasca si ca nu se va intoarce decat cu chimirul plin de galbeni. Singura Marta ar fi stiind unde e Miron, dar nimeni nu cuteza sa o supere cu intrebari, fiindca stia de mai nainte ca-i va taia vorba. in casa lui Mihu, Miron era uitat; Safta de mult nu se mai gandea la el, iar Mihu numai atunci isi aducea in treacat aminte, cand prietenii buni il apucau cam pe departe despre maritisul fetei, laudandu-i pe cate un flacau ce ar fi bun de ginere in casa. Mihu isi aducea aminte privirea cu care il intampina fiica-sa cand era vorba de asemenea lucruri, se facea ca nu intelege si se intorcea mahnit acasa.
Nu mai erau vremile de demult. Mihu zidise casa de alaturi, pe care si-o gandise odinioara atat de frumoasa. Vasile se insurase si avea un copil. Tata si feciorul erau vecini si oameni de aceeasi casa, cum le venea mai bine. Safta avea nora in casa si nu avea, cand i-ar fi fost cu suparare. Nepotul era cand la mama, cand la bunica si cand iarasi la matusa, era purtat de pe brat pe brat si le da tuturora de lucru si pe toti ii intinerea.
si Toader se-nsurase.
— N-am zis-o? strigau nevestele, pe cand era logodit cu Anica Podarului. si orbul putea sa vada cat de colo!
Se vorbea ca Mihu era sa fie nun, deoarece tinea foarte mult la cinstea cumetriei si e mare om de casa acela care ne cununa copiii si ne boteaza nepotii. Dara Cosma nu stia daca Mihu ar fi bun voitor de a primi, iar Mihu era jignit si nu-i venea sa se arate doritor de cinstea cumetriei.
Mihu, cu toata casa, a fost poftit la un scaun de odihna, un pahar de bautura si mai multa voie buna, si, poftit fiind, nu putea sa lipseasca. La nunta apoi, incetul cu incetul, sufletele se deschisera; inspre seara, Safta se saruta cu Simina, iara la miezul noptii Mihu stranse mana cu Cosma.
— Sa traiesti, cumetre! ii zise el din toata inima! Daca nu-mi esti, tin sa-mi fii, cu voia Domnului, tin sa-mi dai cinstea aceasta!
— in partea mea e cinstea! raspunse Cosma, indreptandu-se cu mandrie, inalt si gros.
S-a schimbat casa lui Mihu, s-a schimbat satul, lumea intreaga s-a schimbat; numai Marta ramasese tot cum a fost, blanda, harnica si totdeauna in voie buna. Dar atat de demult era ca Marta fusese tot astfel, incat nimeni nu-si mai aducea aminte de vremile acelea in care era altfel; lumea se deprinsese cu firea ei, si parca ea totdeauna a fost fata inteleapta. Acasa, la biserica, la joc, la claca, la nunta, pretutindenea fata cu oamenii ea se arata scurta la vorba, in voie buna si plina de bunacuviinta: asa o stia Safta, asa Mihu, asa o stia lumea intreaga.
Numai cateodata ea isi pierdea rabdarea obisnuita. Cu deosebire de cand se facuse bunic, Mihu incepu a fi staruitor. isi vorbea mereu despre perii incaruntiti inainte de vreme; se tanguia ca n-a avut noroc, spunea mereu ca o singura dorinta ar mai avea in viata; ba intr-un rand ii vorbi Martei depre vredniciile lui Lepadat, feciorul lui Petrea Dogarul, si in alt rand despre Dinu, feciorul lui Popa Nichita, preotul din Balaseni.
Cand se apropia toamna, Marta pe zi ce mergea se facea tot mai nedumerita si mai ganditoare, adeseori era trista, dorea singuratate, in sfarsit isi pierduse linistea. Adeseori, cand serile erau frumoase, ii placea sa stea vreme indelungata pe laita din fundul gradinii, cu capul rezemat de tulpina parului si pierduta in ganduri nehotarate.
— Marto! ii grai Floarea, sotia lui Vasile, vazand-o pierduta astfel in ganduri. Ia mai lasa gandurile! Nu te intrista. O data-i lume, o data-i tinerete!
— Eu sa ma intristez? intreba Marta uimita. Dar pentru ce?
— Pentru ce? grai nevasta. Te vad ca stai mereu pe ganduri.
— Esti nu stiu cum, grai Marta cu viosie. Uite, urma apoi mai incet, tu poate ca nici nu-i intelege: stau ici si privesc in lume, imi inchid ochii si privesc mereu si nu gandesc nimic. E, nu stiu cum, minunat locul!
Floarea dete din umeri.
— si te gandesti la el, zise ea apoi cam necajita.
— La el? intreba Marta, privind-o cu ochii mari. La cine? Deodata ea se cutremura si se indrepta spre Floarea.
— inteleg! zise zambind. Da! ma gandesc cateodata, dar foarte arareori... E mult de atunci; parca nici nu-i adevarat.
— Ei bine! atunci pentru ce nu vrei sa te mariti? grai nevasta.
— Nu cumva crezi ca pentru el? o intreba Marta speriata.
— Dar ce alta sa cred?
— Sa vorbim despre alte lucruri, ii zise Marta. stiu ca n-ai sa ma intelegi! Atat ma simt de bine asa cum sunt, incat nu ma pot hotari sa ma marit.
Floarea iarasi dete din umeri, dar, privind in fata Martei, nu mai indrazni sa-i vorbeasca despre maritis. Ele mai stetera catva timp de vorba, apoi se intoarsera in curte.
inainte de a dormi, Marta se gandi timp indelungat la Miron. Ar fi dorit sa stie ce s-a facut, unde este si cum isi petrece zilele. Dar aceasta dorinta, odinioara atat de vie, incat ii punea sangele in fierbere, acum era ca o blanda suflare de vant, de care frunza plopului abia se clatina. si-l inchipuia, dar nu putea sa-l mai vada inaintea ochilor inchisi. Era sters din sufletul ei, si in urma lui nu ramasese decat o placuta aducere-aminte a sirului de intamplari si zguduiri sufletesti prin care trecuse. Dar aceasta aducere-aminte era atat de placuta, incat Marta isi stranse ochii si suspina cand gandi ca si aceste urme vor mai pieri din sufletul ei. Ar fi voit sa planga, si nu putea. Grozav ii parea viata de desarta: nici o dorinta si nici o durere nu mai vedea intr-insa.
Era duminica. Marta se duse la biserica si dupa pranz petrecu pana in amurgul serii la joc.
Seara, intorcandu-se de la joc, se opri cu tovarasele ei la Fantana Corbului, se aseza pe doaga fantanii si stete catva timp ganditoare.
— tineti voi minte cand ne canta Miron din fluier? zise ea, si intaia oara dupa doi ani de zile incepu sa vorbeasca despre dansul.
Pe cand sosi acasa, luminile se aprindeau. Erau oaspeti la casa. inca de joi, Pintea Dubaul trecuse cu vite la targ si statuse cateva ceasuri la prietenul sau, Mihu, avand cu sine, ca din intamplare, si pe tovarasul sau, Manea Vatafului. Acum ei se intorceau de la targ si, dupa cum ii poftise Mihu, trasesera la gazda, pentru ca maine-zi sa plece mai departe, fiindca era cale de o zi pana la Valea-Sarata, tocmai dincolo de munte.
Marta stia de ce e vorba. inca vineri seara, Safta ii spusese ca Manea e un om foarte cumsecade, asezat si cam stiutor de carte. El avusese nevasta si doi copii, dar i-au murit, sarmanul de el.
La cina era masa mare. Pintea, ca om sfatos, tinea firul vorbei cand cu Mihu, cand cu Safta, cand cu Vasile; vorbea insa mai ales despre "la noi" si "la d-voastre" si zicea mereu ca, daca n-ar fi om cu casa, si-ar cauta aici o nevasta si nu s-ar mai intoarce.
Manea, un om cam de treizeci de ani, scurt si spatos, cu mustata groasa si cu ochii mari, sedea rezemat pe spatele scaunului, da din umeri, zambea din cand in cand, dar nu sporea vorbele.
Toata seara Safta si Floarea erau vesele, Vasile sta retras, iara Mihu se misca nerabdator pe scaun. Marta era blanda, desteapta si mai in voie buna decat de obicei.
Dupa masa Mihu cauta sa fie singur cu Marta, iara ea nu-l ocoli. Privirile lor se intalnira, dar Mihu nu stia cum ar vrea si cum nu.
— Ce zici, Marto? grai el in sfarsit.
— Ce sa zic?... raspunse ea. N-as vrea, taica. Dar odata tot trebuie sa fie si e mai bine asa.
— Asa-i, fata mea, zise Mihu, mai stete putin cuprins de nedumerire, apoi iesi.
Marta ramase catva timp nemiscata. Ochii i se umplura de lacrimi. Ea ridica amandoua mainile, isi acoperi fata si isi sterse lacrimile din ochi.
— Doamne, cum trece vremea! zise ea si iesi in urma tatane-sau.
Gura satului - Capitolul 01
Gura satului - Capitolul 02
Gura satului - Capitolul 03
Gura satului - Capitolul 04
Gura satului - Capitolul 05
Gura satului - Capitolul 06
Gura satului - Capitolul 07
Gura satului - Capitolul 08
Gura satului - Capitolul 09
Aceasta pagina a fost accesata de 3180 ori.
