La crucea din sat - Capitolul 03
de Ioan Slavici
3.
Prescurile facute din faina alba sunt puse in carpa; luminele sunt legate si busuiocu este la indemana.
– Batranule! trage clopotul.
Stan ia prescurile, luminile si busuiocul in stanga, palaria in cap, batul in mana si pleca la biserica. Este Joia Mare, zi in care va lua sfanta cuminecatura. Naica Sanda (n.b.: Floare) il petrece pana la portita, si aici ii zice: "Dumnezeu sa primeasca!" Apoi ramane privind in urma sotului sau. El n-a luat calea spre biserica. "Dumnezeu a vrut asa!" isi zice el printre buze, si merge mai 'nainte la vecinul sau Mitrea, sa-l roage de iertare. Ei n-au avut in curand vorbe slabe: Stan insa a simtit o ura tainuita catre vecinul sau, pentru ca era bogat din sarac. "Dumnezeu a vrut asa, ca el sa fie bogat." Acuma, cand Dumnezeu cuprinde sufletul lui, simte ca aceasta ura e nedreapta si se usureaza. in portita se intalneste cu vecinul, care tocmai plecase la el; dau mana; Stan ii intinde mana si vecinei; apoi amandoi, impreuna, pleaca la biserica.
"Dumnezeu sa primeasca!" zic sotiile cand ii vad trecand puntea.
in cealalta zi este Vinerea Mare si apoi vin Sfintele Pasti.
Naica Floare n-are vreme. Toti sunt gata sa plece la inviere; numai ea s-a intarziat. Asa o pate mama totdeauna; n-are stare pana ce nu-si vede mai 'nainte fata gatita. ii sed foarte bine Ilenei manecile noi. Mama a pierdut prea multa vreme privind-o din toate partile. Ileana insa mai ales de una se bucura: ca le-a facut ea insasi, cu spata lui Bujor.
Clopotele si toaca n-au sunat inca. Este insa graba, fiindca astazi acela e mai norocos, care iese mai intai la ulita. Grabeste dar Stan, ca sa mearga cu totii.
Aici naica Sanda isi facea de lucru cu copiii. Astazi ei au fost cei dintai treziti. Ouale rosii nu i-au lasat sa doarma. Totusi, insa nu sunt imbracati; isi pierd vremea asemanandu-si ouale. A ramas ca al Antitei este cel mai frumos; altfel, ar merge plangand la biserica, iar astazi nu e bine sa planga omul.
– Aici sunteti cu totii!
– Numai matura am lasat-o acasa.
Suna toaca. Vantul fura cate o bucatica din sunetul ei: oamenii stau si asculta. incep clopotele, precum vantul adie, mai tare, mai slab: dara clopotul Boarului s-aude neintrerupt. E cam departe biserica; nu e insa negura; cerul e senin; vantul se misca lenes in racoarea diminetii, si calea are sa fie placuta. Abia putin se vede, inspre rasarit, vestea zilei, o lumina ascunsa in intunerec. Cocosii canta, canta privighetoarea, canta un cane, cate o vaca s-aude din cand in cand, raul ici aluneca de-a furisa peste prundisul lins, colo se izbeste in rapa si murmura mai inspre vale: printre toate, toaca si clopotele. O pusca se descarca, inca una.
Acum putem pleca!
Ileana le da copiilor cate un ou, schimba si cu fetele mari cate unul, apoi saruta pe Antita, care astazi nu se mai desparte de dansa, o ia de mana si toti pleaca. Copiii fug inainte; trec dupa aceea batranii puntea, iara in urma lor, muierile si cei mai tineri. Bujor ii lasa pe toti sa treaca. Avea el un gand: sa dea Ilenei oul cel rosu, la care a lucrat trei zile cu varful cutitului. Dara nu l-a dat: gandea ca e mai bine sa-l deie astazi la joc.
E Sfanta Liturghie, biserica e plina. Astazi satul intreg a venit sa cante Hristos a inviat. Marian a citit Sfantul Apostol; Stan, ctitorul, a umblat cu tasul prin biserica, cu capul ridicat in sus, in semn de sarbatoare, oprindu-se la fiestecare "marire Tatalui." si pe dinaintea Ilenei a trecut; si inaintea ei a stat privind-o cu bunavointa. Bujor a cantat irmosul. Cand el a rostit cuvintele "ingerul a strigat", ca o sageata a trecut sunetul cantarii prin sufletul Ilenei: fata i s-a rosit, inima ii batea tare si ochii ii ramasera atintiti spre buzele cantaretului. Bujor a cantat adeseori, si canta bine; insa parca se temea ca acum el va ramanea de rusine. si intr-adevar, cand Bujor ajunsese la "salta acum", unde irmosul este mai frumos, ochii lui intalnira, intre sute de alti, doi ochi, a caror privire atepenita il facu mut. "Salta acum", si mai departe nimic. Irmosul, pe care l-a cantat de atatea ori si atat de bine, acuma nu-i mai era in minte. El stete in mijlocul cantarii; o clipa privirea lui ramase atintita asupra Ilenei, apoi incongiura, speriata, impregiurimea sa, cartile si oamenii.
Irmosul i-a iesit din minte si glasul ii lipsea. Ileana voi sa fuga din biserica, si totusi, acuma, tocmai acuma, nu putea. "Mai departe, da inainte, ca merge bine!" zicea privirea ei, si asta privire a dat lui Bujor fir si glas. A cantat apoi mai departe, si sufletul lui intreg era in asta cantare.
in viata ei, mai fericita Ileana nu a fost. in vreme ce Bujor canta si dupa ce el a cantat, numai auzul ei era la dansul, ochii treceau printre oameni si pe fiestecare fata ea vedea aceea minunare, care era in sufletul ei. si privirea aceea! Astfel el nu a privit-o. ii venea sa planga aici in biserica; atat de mare placere simtea, incat dureri ii erau placerile.
Pana la sfarstiul Liturghiei a trecut o clipa vecinica. Bujor si Ileana vorbeau in priviri si cu privirile se imbratisau. "inca o data privesc la el, apoi nu mai privesc." "Ea nu este manioasa!" "El nu este manios."
La sfarsitul Liturghiei, Bujor a trecut cu coatele printre oameni si in cateva sarituri a fost la usa bisericii. Aici astepta pe Ileana. Privirile lor se intalnira peste oameni. Cu cat insa Ileana era mai aproape de usa, cu atata mai cu cinste se arata catre femeile mai batrane, lasandu-le sa treaca inaintea ei, si cu atat mai dinadins vedea Bujor ca nu-i sade sa inchida calea. Ramasesera numai cateva muieri in biserica, si Ileana tot nu putea iesi.
"O astept mai la vale!" grai Bujor cand vazu ca Ileana chiar vine, si pleca, mergand incet.
Marta, Ghita si Ana stateau impreuna la o parte, necajindu-se ca nu mai vine Ileana. Bujor pe acestia nu-i vazu decat atunci cand, mai la vale, ei trecura pe langa el cu Ileana.
– Dara tu ce stai? intreba Ghita.
– Astept pe tata! raspunse Bujor.
Ei mersera inainte, iara el ramase necajit pe sine insusi.
Trecand inspre casa, Ileana a stat foarte multa vreme inaintea Stanestilor. Erau aici multe de vazut. Surorile au varuit casa; pe dinlauntrul ferestrelor au boit cu vanat, iar pe la margini au tras vraste cu rosu. Era frumos asa. Ileana s-a hotarat insa ca ea sa faca mai frumos. A mai cules apoi flori din gradina pe care a fost sadit-o Marta la ferestre. Gardul era alcatuit in chipul lui Bujor, care a facut si portita. Mai frumoasa era insa vramita. Lucru de nimic si totusi frumos. Patru leaturi cioplite frumos si incheiate laolalta. inspre mijloc sunt inca doaua mai scurte, iar intre aceste o cruce. Este facuta numai in semn de vramita. Pe un stalp este o moara de vant. Cand bate vantul, moara se invarteste, si doaua catane, cioplite din lemn si intocmite cu iscusinta, incep a se bate in sabii. Pe celalalt stalp este alta morisca, care pune pe un faur in miscare; da faurul in ileu, tot da si nu mai inceteaza. Poznase lucruri a facut Bujor.
La crucea din sat - Capitolul 01
La crucea din sat - Capitolul 02
La crucea din sat - Capitolul 03
La crucea din sat - Capitolul 04
La crucea din sat - Capitolul 05
Aceasta pagina a fost accesata de 3089 ori.
