La crucea din sat - Capitolul 05
de Ioan Slavici
5.
In vreme ce tinerii petreceau la cruce, batranii steteau de vorba.
De la slujba de seara vecinii plecasera impreuna inspre casa. Era Stan si Mitrea, Gligor, tatal lui Ghita, si Pavaloc tapaloiu, om bogat si din neam ales, ca si Gligor. Putina vorba se schimba intre vecini, pana cand Stan nu incepu, aratand spre o vrasta de nori, ce se vedea inspre apus.
– Daca ar da bunul Dumnezeu!
– Zau, o ploita n-ar strica. Granele sunt cam palite, zise Gligor.
Pavaloc era casier la sat si om care se pricepe la destainuirea firii. El privi mai indelungat la nori, apoi incredinta pe vecinii sai ca mai 'nainte de mane dimineata nu se poate astepta la ploaie.
De aici inainte vorba se intinse asupra ploilor. Fiecare stia sa povesteasca despre cate un ramasag pe care l-a castigat de la cutare si cutare.
– Eu iti dau ramasag ca ploua la noapte! ii zise Stan lui Pavaloc.
– Nici vorba! inainte de zori, nu!
– Vere Mitre - grai Gligor - ce zici, o sa ploua la noapte?
– Sa vedem ce zice el.
– Vezi asa, ii zise Stan, esti mare mester intr-asta. Totdeauna stii cand e vremea de semanat. Daca nu ploaua dupa ce ti-ai pus tu samanta in pamant, apoi ramane seceta vara intreaga.
– Parca-i calindar, asa o potriveste de bine. Iaca, eu, unul, va spun ca totdeauna astept cu samanta si cu prasitul pana ce nu vad pe Mitrea ca seamana si praseste!
– Apoi asta o face satul intreg!
Mitrea se indreapta cu fata mandra, ca si dintr-o buiguiala indelungata, si incongioara cerul cu privirea.
– N-are sa ploaua chiar nici mane! zise el hotarat.
– N-am zis eu ca nu ploua la noapte!?
– N-am zis eu ca nu ploaua mane dimineata!?
De aci inainte vorba trecu la holde. Mitrea, era mai vorbaret, dar tot scurt si masurat.
– ast timp ti-au iesit semanaturile cam rau.
– Ce ai semanat pe langa sipot, in sus pe coaste? il intreba Gligor.
Mitrea nu raspunse nimic, dar in urma trecu roseata peste obrajii lui.
– E papusoi, dar n-a rasarit inca! zise Pavaloc.
– Mai Stane, la tine am vazut papusoiul frumos.
Stan isi suci mustata:
– Apoi cand are omul trei feciori ca mine!...
– Asta sa fie zisa - ii raspunse Pavaloc - plugar ca Bujor al tau nu mai este in sat!
– Pe asta o au unii de la fire, grai Gligor. Trebuie sa fie in intelegere tainica cu pamantul. Mai in vara aram ca sa seman ovaz aici. "Rau faci ca pui ovaz aici, imi zise Bujor; este pamantul cam gras si ti se paleste." Asa am si patit-o. Apoi la potrivirea vremii nimeni nu se pricepe mai bine decat Bujor.
Oamenii incepura sa-l laude pe Bujor.
– Ei! vezi ce lucru pocit, zise Pavaloc, aratand la papusile lui Bujor, care in adierea vantului isi faceau jocul.
– Mare mester! mare mester!
– Ei bine, grai Stan falos, Bujor iti face carul mai trainic si mai frumos decat cel mai vestit rotar.
Vecinii plecara inainte spre casa lui Mitrea, care i-a fost poftit la un scaun de odihna si mai multa vorba buna; Mitrea insa ramase privind papusile lui Bujor; isi aducea aminte ca in tineretile sale si el ii facea asemenea bucurii lui Pascut, copilul care-i murise acum opt ani. Deci, ca totdeauna cand isi aducea aminte de Pascut, el era cam trist intrand pe portita.
Naica Floare acoperi masa cu pahare. Se bucura totdeauna cand putea sa vada oameni cinstiti la casa ei. Vorbareata precum era, ii placea sa fie de fata cand se insira vorbele, asteptand sa-i vie si ei randul la gluma, ca si la vorba inteleapta. Acuma insa oamenii au fost urmat vorba de la papusile lui Bujor. Stan isi lauda fata si feciorii, iara naica Floare isi da toata truda sa arate ca numai niste piscoi sunt toti pe langa Bujor.
– Iaca, sa spuie Mitrea, el stie mai bine cine este Bujor. Vro sase ani de zile el singur a purtat gospodaria noastra, si asa gospodarie nu era in sat. Acuma, de cand s-a dus el de la noi, toate merg avalma.
Toti asteptau raspunsul lui Mitrea. Dar Mitrea era necajit de laudele care i se faceau lui Bujor. Nu pentru ca nu l-ar fi stiut pe Bujor vrednic de lauda, ci pentru ca vedea pe Stan falindu-se cu el.
– Apoi da, zise el cam cu jumatate de gura, e flacau harnic.
intr-astea, paharele se schimbau. S-a inchinat in sanatatea tuturora. Stan a inchinat un pahar chiar in sanatatea clopotului celui mare, care s-a facut pe socoteala lui Mitrea. La asemenea randuri Stan se pricepea mai bine: a stat adeseori la vorba si s-a veselit la masa cu popi, cu dascali si cu alti oameni carturari, care stiu potrivi vorba in placul altora.
Pavaloc privea pe fereastra la cruce. Era tocmai in vremea cand Ileana si Bujor sedeau acolo. El trase pe Mitrea de sucman si-i facu semn sa priveasca. si-i placea lui Mitrea sa priveasca. Bujor era inalt si spatos, iar Ileana, faptura tatane-sau, numai cu o palma mai mica. Se potriveau bine langaolalta, iar asta el n-o gasise pana acuma.
si Pavaloc pricea cu placere. El ridica paharul plin si-l inchina lui Mitrea:
– Vere Mitre! sa jucam la nunta! Sora Floare! Vecine Stane! sa fim cu veselie!
si Gligor ridica paharul, inchinand pentru incuscrire. Dar Mitrea era dus pe ganduri si nu pricepea gluma, iar naica Floare o pricepea si nu voia s-o priceapa. De cand Ileana era mica, ea se dezmierda cu dorinta de a fi o data soacra parintelui din sat. Ileana e facuta sa fie preuteasa. Dar cum gandea acum la Bujor, ar fi dorit ca el sa fie popa, si mai ca n-ar fi fost in stare sa inchine si ea.
Nici Stan n-a gandit inca la asemena lucru si era cam suparat c-au gandit altii. Tot nu prea era omul lui Mitrea. Om insa care niciodata nu ramane dator, el ridica paharul si cumpani putin vorbele:
– Cam grabit, vere Pavaloc. Ai gresit casa. Iaca, varul Gligor, om bogat, are fecior voinic. Eu?! mai sunt si alte sate. Pe Bujor il stie lumea. sapte fete pe un deget.
– Hai! ca n-am eu fata! Sa am sapte fete, toate i le-as da lui Bujor.
Stan incepu a-si rasuci mustata, privind cam aspru si falos la Mitrea.
Mitrea porni in rasuflat greu, se aprinse in sfarsit, sari si dete cu pumnul in masa.
– Sa n-am Dumnezeu de nu crap masa asta in doua! in casa mea eu sunt stapan, striga el manios.
Toti se uimira de asemenea purtare pripita.
– Dar ce te-a suparat, draga? il intreba Floare, care de vro opt ani nu l-a vazut asa de aprins.
– Sa nu se faleasca cu el, ca eu l-am facut om; din casa mea a iesit, in a mea cinste este cum este! raspunse Mitrea hotarat.
– Ce!? nu cumva ai voi sa-mi iai feciorul?
– ti-l iau, ca e de casa mea. Eu l-am facut om!
Sa nu mai lungim vorba, pentru ca nici n-a mai tinut mult. Aprins era Mitrea, Stan aprins: vecinii s-au despartit cam suparati. Naica Floare era necajita de cele petrecute. Ileana e fata mare, dar ea inca nu tine minte sa o fi ocarat mama-sa vrodata. Acuma naica Floare o lua de scurt si-i spuse ca unei fete mari nu-i sade bine sa umble prin gradini.
– Tu esti fata de maritat, trebuie sa-ti pazesti numele.
De asemenea vorbe Ileana s-a foarte amarat, si amarul ei multa vreme n-a lasat-o sa doarma.
Badea Mitru nu se mai cunostea pe sine insusi. Parea c-a gasit o comoara. Afara din seaman era multumit de vorbele pe care le-a fost zis lui Stan. L-a lovit tocmai unde mai tare il doare. Apoi simtea ca a zis adevarul. Bujor ii era ca fecior. Atat de tare o simtea asta, incat numai acuma incepu sa se manie pe Bujor pentru ca a iesit din casa lui, si ar fi fost in stare sa mearga acum noaptea sa-l aduca acasa.
Asta-seara era racoare de primavara, dara Bujor si Ileana stergeau sudori cand calde, cand reci. Cand Bujor pleca de la tei, Ileana era in pat, dar nu putea dormi. Naica Floare se cam nelinistea auzind-o suspinand si intorcandu-se mereu de pe o lature pe alta. Daca oricat ar fi dorit sa o linisteasca, nu stia cum sa inceapa. Era si ea cuprinsa de gandurile sale.
Deodata Ileana se ridica in pat, stete putin, apoi se cobori si iesi incet din casa. Naica Floare isi opri rasuflarea, dar nu mai auzi nimic.
Ileana a iesit sa se astampere putin. in casa gasea ca era nabuseala. Ea se aseza pe prag si stete catava vreme aici nelinistita, muscandu-si buzele si hatand legatura rochiei, pe care n-a fost lepadat-o. intr-un tarziu ea se ridica iute si pleca cam fuga spre portita, o deschise si iesi, lasand portita asa.
in casa, naica Floare se nelinistea tot mai tare.
– Ileana! auzi tu, Ileana! Ileana mamii!
Nici un raspuns.
Ea se cobori din pat si iesi. Ileana nu se mai vedea nicaieri. Speriata, se intoarce in casa si scula pe Mitrea, care dormea dus ca un copil scaldat si batut.
– Ce e? intreba el buiguit.
– Ei, du-te de vezi unde e Ileana.
– Apoi unde e?
– A iesit si nu stiu unde a perit.
– Ori tu ti-ai iesit din fire!?
– De un ceas a iesit si nu mai vine. Am fost s-o caut si n-o gasesc.
Mitrea se cobori din pat si iesi in camasa, precum era.
Afara numai canii ii iesira in cale, miscandu-si cozile si scheunand incet. Privi in toate partile, dar nu se vedea nimic. Ar fi chemat-o, dar ii venea greu sa-si strige fata in capul noptii. El o chema de cateva ori incet, dar nu primi nici un raspuns. Daca nu era atat de aprins in cautarea fetei sale, ar fi vazut portita deschisa si ar fi gasit calea. El pleca insa spre gradina, apoi suci pe la capul casei.
– Ileana! auzi tu, Ileana!
Nici un raspuns.
– Pacatele mele - zise el plin de ingrijire - unde poate fi fata aceea?!
in clipa aceasta sosi la coltul casei. in dos, intre casa si gardul lui Stan, vazu ceva miscandu-se.
– Tu esti, Ileana!?
Nici un raspuns, dar si aratarea care se vedea ramase neclintita.
– Cine e acolo? striga badea Mitrea, pasind manios spre el.
– Eu sunt, bade Mitre! zise Bujor cu glas tremurator, vazandu-se un pas de la Mitrea.
– Dar ce dracul cauti tu aici pe vremea asta?!
Bujor stete catava vreme turburat, apoi scoase vorbele fara de legatura.
– Bade Mitre! Sa-mi dai pe Ileana, s-o mariti dupa mine, ca zau nu-i bine daca nu faci asa!
Mitrea ramase uimit de vorbe si de felul in care erau zise.
– Ei bine, zise el, apoi acuma noaptea vii tu sa-mi petesti fata?
– Dara n-o petesc acuma, nici n-am venit de asta, grai Bujor amarat, apoi se suci in calcai. Adeca nu mi-o dai. Nu mi-o da. tine-ti-o tie!
Cand Mitrea vazu ca Bujor pleaca, facu un pas spre el.
– Auzi, mai Bujor, zise el molcotit[3], d-apoi ca n-am zis eu ca nu ti-o dau.
Zicand aceste, il apuca cu mana de brat si ei stetera multa vreme asa, fara sa se miste, fara sa graiasca careva vrun cuvant.
– Dar Ileana unde e? intreba Mitrea mai in urma.
– Ileana? Nu e in casa?
– A iesit si nu stiu unde a pierit.
Bujor tresari la aceste cuvinte. De mult a vazut el usa deschisa, a auzit chiar cand cineva a deschis-o, ba a si gandit ca Ileana ar fi putut sa iasa pe usa aceea.
Cand se gasira la ulita, Bujor pleca spre cruce.
– Stai, grai Mitrea. La dreapta!
Ileana sedea pe laita de dinaintea casei lui Stan si se saruta cu naica Sanda, muma lui Bujor.
La crucea din sat - Capitolul 01
La crucea din sat - Capitolul 02
La crucea din sat - Capitolul 03
La crucea din sat - Capitolul 04
La crucea din sat - Capitolul 05
Aceasta pagina a fost accesata de 3006 ori.
