Moara cu noroc - Capitolul 17
de Ioan Slavici
17.
Luni pe la pranzul focul era stins cu desavarsire si zidurile afumate stateau parasite, privind cu tristete la ziua senina si inveselitoare.
Din toate celelalte nu se alesese decat praful si cenusa: grinzi, acoperamant, dusumele, butoaie din pivnita, toate erau cenusa, si numai pe ici, pe colo se mai vedea cate un carbune stins, iara in fundul gropii, care fusese odinioara pivnita, nu se mai vedeau decat oasele albe iesind pe ici, pe colo din cenusa groasa.
Batrana sedea cu copiii pe-o piatra de langa cele cinci cruci si plangea cu lacrimi alinatoare.
— Se vede c-au lasat ferestrele deschise! zise ea intr-un tarziu. Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat!...
Apoi ea lua copiii si pleca mai departe.
SFARSIT
Moara cu noroc - Capitolul 01
Moara cu noroc - Capitolul 02
Moara cu noroc - Capitolul 03
Moara cu noroc - Capitolul 04
Moara cu noroc - Capitolul 05
Moara cu noroc - Capitolul 06
Moara cu noroc - Capitolul 07
Moara cu noroc - Capitolul 08
Moara cu noroc - Capitolul 09
Moara cu noroc - Capitolul 10
Moara cu noroc - Capitolul 11
Moara cu noroc - Capitolul 12
Moara cu noroc - Capitolul 13
Moara cu noroc - Capitolul 14
Moara cu noroc - Capitolul 15
Moara cu noroc - Capitolul 16
Moara cu noroc - Capitolul 17
Aceasta pagina a fost accesata de 9483 ori.
