Padureanca - Capitolul 08
de Ioan Slavici
8.
Seara, dupa ce oamenii au inceput a se alina, Simina umbla cuprinsa de neastampar de ici pana colo si nu putea sa se departeze, pentru ca batranul nu-si mai lua ochii de pe dansa.
– Taica! eu ma duc si ma intorc! ii zise ea, voind sa se departeze.
El o apuca de mana si o intreba unde se duce.
– Am o vorba cu Iorgovan, raspunse ea cu inima deschisa.
Batranul ii stranse mana mai tare, dar nu-i zise nici da, nici ba. Ea stia mai bine ce-o duce. Ar fi voit sa o puna inaintea sa si sa se uite mereu la ea pana ce nu i se vor fi stins vederile; simtea totusi ca daca ea voieste, voieste si el, si daca ea nu poate ramanea, ii pare si lui bine cand o vede plecand.
si Simina o stia aceasta: i-o spuse batranul nu cu graiul, nu cu ochii, ci cu mana cea uscata. Ea se pleca asupra lui, ii saruta parul de pe frunte, apoi se departa, iar batranul ramase linistit la locul sau. Linistit? Nu, asta nu e vorba! Ramase cu viata oprita-n loc.
Iorgovan, da! el era linistit. Astepta si el, dar astepta ca omul care stie ca nu in zadar asteapta si are timp sa astepte.
isi facea baiatul de lucru prin curte.
sofron stetea in usa grajdului: acolo ii era locul. Astepta si el, el insa ca omul care ar dori ca zadarnica sa-i fie asteptarea. Cand Simina se ivi in curte, el tusi o data.
Simina se dete cu inima inclestata inapoi. Nu stia daca el a zapsit-o ori nu, dar o data cu capul n-ar mai fi iesit.
Iorgovan pleca dupa dansa.
Ea ridica manile si-i facu semn sa se departeze.
El se opri in loc si privi impregiurul sau.
sofron iesise in mana cu furca de fer din grajd; se ducea sa coboare din pod o furca de fan pentru cai.
Nu! tot n-ar fi voit Iorgovan ca sluga tatane-sau sa-i vada stand noaptea de vorba cu Simina. Trebuia sa mai astepte.
sofron cobori fanul si-l duse-n grajd, iar Iorgovan se intoarse spre casa. Nu stia ce sa faca. Era suparat. Intra: te pomenesti ca Simina nu se mai intoarce, crezand ca el nu mai iese, ori se intoarce si nu-l gaseste. Nu intra: ce-o fi gandind sluga?! Oamenii cinstiti isi fac treburile ziua, la lumina mare. Era suparat, suparat pe Simina, pe sofron, pe sine insusi. Suparat pe toata lumea. Mai mare insa decat supararea ii era rusinea de lucrul pe care il facea si nu putea sa-l faca.
Busuioc avea fecior si n-avea astampar. Nu i-a trecut niciodata prin minte sa-l intrebe pe feciorul sau unde se duce si cand se intoarce; asta era treaba lui. Acum insa tatal nu-si gasea locul; ar fi voit sa stie unde se afla si ce face, ar fi voit insa fara ca sa intrebe pe cineva.
in cele din urma el se ridica de la masa, unde steteau cu totii de vorba. Par’ insa ca toti stiau de ce iese si cu ce gand pleaca; in clipa cand intinse mana spre broasca usii despre curte, el se intoarse, intra in casa cea mare, se duse la fereastra si se uita in noaptea luminata de luna plina.
sofron se cobora din pod cu o furca de fan, Iorgovan se intorcea spre casa, iar la capatul grajdurilor Simina stetea inalta si nemiscata.
ii era si lui Busuioc rusine de ceea ce facea, dar nici el nu putea sa nu o faca, avea datoria de a sti cele ce se petrec.
Acum tremura si el, tremura si Iorgovan, tremura si sofron, tremurau cu totii in trupurile lor si neastamparul pornit de la Simina ii cuprinsese pe toti; dedeau toti din prisosul vietii lor.
Unul singur dedea din lipsa, si tocmai acesta tremura mai tare, Neacsu, care nu mai avea timp sa astepte. El se ivi la coltul surii, privind tinta la fiica-sa, care inainta iar spre curte.
sofron iar tusi.
„Care va sa zica, asta sta la panda?! grai Iorgovan in el si pleca hotarat spre Simina.
sofron iesi cu furca-n mana.
Iorgovan se facu ca nu-l baga de seama.
Acum sofron arunca furca cat colo si o lua drept spre feciorul stapanului sau, care se opri in cale si-l astepta.
Simina ramase incremenita, iar Neacsu pleca spre cei doi flacai.
– Ce vrei tu cu fata aceea? intreba sofron linistit, de tot linistit.
– Ce vrei tu? il intreba Iorgovan.
– Eu vreau s-o iau de nevasta! raspunse sofron.
– Eu nu vreau s-o iau! grai Iorgovan deschis.
– Atunci las-o-n pace!
– Nu ma lasa ea pe mine!
sofron se dete un pas inapoi. Acum era acum: ce putea el sa faca?
– Minti – striga el – minti, minti!
Simina, cuprinsa de frica, facu un pas inainte si se puse intre amandoi.
– Nu minte, sofroane, grai dansa ridicand mana. De cand e lumea nu s-a spus adevar mai mare.
sofron ramase cu ochii tintiti la pamant, si pamantul nu se deschidea ca sa-l inghita.
Ridicandu-si apoi privirea, se uita lung si la Iorgovan, si la Simina; ar fi vrut sa vada ce este in el de ea il iubeste atat de mult si ce lipseste in ea de el nu este gata sa intre in foc pentru dansa.
– Nu s-a sfarsit inca! grai el intorcandu-se inapoi. O sa vedem, o sa mai patim noi multe.
Neacsu ramase neclintit intre Simina si Iorgovan.
Era dus sofron si era parca dus pentru vecie; Simina il alungase, si nimeni nu-i mai putea zice sa se intoarca.
Batranul se uita drept in fata lui Iorgovan. Multe ar fi vrut sa-i zica, dar cu o singura vorba Simina il dezvinovatise.
– si daca nu vrei, de ce nu vrei? intreba el in cele din urma.
Iorgovan stia de ce nu voieste, dar era batranul acela slabanog caruia nu voia sa i-o spuna, pentru ca il durea grozav cuvantul sau in urechile lui.
– De ce nu vrei daca vrei, ca de vrut vrei? intreba Neacsu staruitor.
– Pentru ca nevasta mea nu are sa-mi fie numai mie nevasta – ii raspunse Iorgovan – ci si parintilor mei nora si rudelor mele om din casa, si ar trebui sa fie moarte de om.
Pe Simina o ineca plansul.
Iara Busuioc, n-auzise nimic din toate aceste, si era bine ca n-a auzit, pentru ca n-ar mai fi avut ochi sa-si mai vada feciorul care l-a osandit atat de greu.
Cand il vazuse pe sofron mergand spre fiul sau, deodata a si inteles ce-l duce pe sluga si, cuprins de spaima, incepu sa pipaie prin intuneric si tot cu mana goala iesi.
Cand s-a ivit in pragul casei, sofron se intorcea inapoi, iar ceilalti trei steteau la potrivite departari unul de altul.
El ii spuse lui Iorgovan sa incuie usa cand se va intoarce in casa, apoi se duse sa se culce.
Intrat abia, el auzi cheia in broasca si pasii lui Iorgovan prin tinda, dar tot nu putea sa doarma.
Feciorul lui si sluga lui se certau asupra unei fete, si feciorul lui n-avea destula virtute in el ca sa-si rumpa gandul de la o fata dupa care umbla si sluga.
Popa Furtuna insa tot el cel mai cuminte.
– Nu ti-am spus eu?! zise el dupa ce Busuioc ii spuse cele ce vazuse. Asa e, cum am zis: daca i-ar fi de-nsuratoare, nu s-ar ascunde cand voieste a sta de vorba cu dansa. Lasa-l, frate, sa-si traiasca si el tineretele.
– Ba nu-l las! grai Busuioc scurt.
il vedea, parca, pe Pupaza facand matanii si sarutand pamantul.
– Ia-o cu tine – ii zise apoi hotarat – si grija mea e sa nu se mai intoarca.
Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22
Aceasta pagina a fost accesata de 2416 ori.
