Padureanca - Capitolul 17
de Ioan Slavici
17.
Ar fi vrut Busuioc s-o poata lovi pe Simina si simtea ca nu se poate apropia de dansa.
N-are in lumea aceasta averea nici un pret!
Era om bogat; ce folos avea de bogatiile lui?!
– E bine! grai el cand se vazu fata in fata cu Vica.
– Cum asa?! striga Vica. Eu va vad pe amandoi parca nu v-ar fi toate caprele acasa.
– E foarte bine! grai Busuioc. Mai bine nici ca se poate. Tu intelegi ca asa trebuie sa fie! Adecate cum?! Sunt eu dintre oamenii ce-si aduna casa de pe drumuri?! Are si ea neamurile ei: sa se puna la cale cu ele; sa-si gateasca zestrea, ca sa nu-mi fie rusine cand o voi primi in casa mea; ii dau si eu de la mine, dar sa ceara, sa ceara, atat macar.
Asta o intelegea si Vica: saracul, daca-i sarac odata, sa-i faca bogatului macar multumirea de a cere.
– Apoi, urma Busuioc, trebuie sa o petesc candva, sa o cer de la cineva, sa o iau de undeva: se duce dar deocamdata la unchiu-sau la Cherechi. Asa voiesc eu!
Vica se multumi, si in curand stia tot satul cum s-au pus lucrurile la cale, ba peste cateva zile o stiau si cei de la Cherechi.
Simina incepu sa rasufle mai usor.
intelegea de ce Busuioc nu i-a spus nici chiar nevestei sale adevarul.
incetul cu incetul se uita toate, chiar si rusinea patita de el parca nici n-ar fi fost.
Acesta era gandul lui Busuioc, si nici Simina nu avea alta dorinta.
– Asa este! Le zicea dar celor ce-o suparau cu intrebari, si ca sa-i incredinteze ca in adevar asa a ramas vorba, ea se puse pe lucru, ca sa-si faca zestrea, insa numai asa, azi un petec, mane altul si peste cateva zile strica iar, ca sa inceapa din nou. Iar daca se gasea pe ici, pe colo cate cineva ca sa-i dea zor, ea zicea ca n-are graba, ca tot n-are sa fie asta niciodata.
si parca-i stia gandul, si Busuioc scapa pe ici pe colo vorba ca n-are graba ca cine stie?! Poate ca si Iorgovan se va mai razgandi.
Peste cateva saptamani stia toata lumea ca Busuioc nu vrea, iara Iorgovan nu prea se opinteste nici el.
– si – sa stai si sa te miri! – tot astfel zicea si Iorgovan.
Nu poate pentru ca s-ar fi razgandit, nu! cu una, cu doaua omul in dragoste nu se razgtndeste; el stia insa in el, era pus intr-un colt tainic al sufletului sau, ca Simina se va razgandi ea, si dac-o va lasa el pe ea, nu-l va lasa ea pe el.
sofron, in sfarsit, era frant si tampit, bunaoara, ca omul ce a stat toata noaptea pe drum, batut de vanturi si de ploaie.
Multi ziceau ca e om prost sofron, desi nimeni nu-si aducea aminte ca el sa fi facut vreo prostie. Era numai tarziu la minte, atat de tarziu, incat ar fi stat cu mintea oprita pe loc daca l-ar fi luat cineva repede si l-ar fi intrebat daca e barbat ori femeie; si-ar fi dat seama de ce i se face intrebarea, cum trebuie s-o inteleaga, ce trebuie sa raspunda si in cele din urma tot ar fi raspuns: „Ia stai sa ma mai gandesc.”
Atat de mult se temea ca nu cumva sa zica ori sa faca vreo prostie, incat tinea capra de coarne si tot nu-ndraznea sa spuie ca nu e ciuta.
si, cu toate aceste, el facuse o prostie, cea mai mareprostie, o ticalosie nemaipomenita.
„Sunt un nemernic!” isi zise el intorcandu-se de la Socodor, si daca sofron isi facea vreun gand, acesta, fie bun, fie rau, ramanea infipt in el.
Nu era bine, nu-i parea bine ca Simina se marita dupa Iorgovan; el, cu toate aceste, a zis ca e bine si ca-i pare si lui bine.
S-a dus anume ca sa-i spuie Siminei ca nu se poate; cu toate aceste l-a facut Dumnezeu asa de slab de-si perde mintile indata ce se afla in fata Siminei?
Dar Simina a zis ca n-are sa fie lucrul acela niciodata.
A zis?! Ce mai tinea el sama de cele zise de dansa?! El stia ce-a zis el insusi, stia ce gandeste, stia cum si-a pus in el lucrurile la cale si-si mai aducea aminte ca trebuie sa se mute la Socodor, pentru ca mortul sa nu ramaie singur.
Sosind la Curtici, el nu-si mai gasea locul.
ii era groaza sa fie singur cu gandurile rele, care zile intregi nu-l mai paraseau daca si le facea odata, si ii era rusine sa deie fata cu oameni.
Cand il vedea pe Busuioc, i se racea tot sangele in vine, iar de Iorgovan se ferea, ca u cumva sa-l apuce fara de veste si sa-l striveasca.
stia el, nu-i vorba, ca Simina nu e de seama lui, dar si Busuioc trebuia sa stie ca nu-i Simina de nora-n casa lui, nici Iorgovan om pentru o fata ca Simina.
„Ei! si ce le pasa lor?! merge cat merge!“ isi zicea el cateodata, si atunci ii venea sa strige: „Feriti-va de mine! luati-ma si ma legati! Puneti-va cu ciomegele si ma omorati ca pe un caine turbat.“
Dar lumea incepu sa vorbeasca despre biata Simina si sa spuna ca Busuioc nu vrea, iar Iorgovan nu staruie. sofron parca nu-ntelegea bine.
„Caile noastre s-au despartit si nu se mai pot intalni in viata aceasta.”
Asa zisese dansa.
Care va sa zica asa este.
ii era rusine lui sofron, dar nu putea sa-si dea seama daca-i este rusine de rusinea ei, ori de nedrep¬tatea ce i-o facuse lui Busuioc in gandul lui, nici daca-i parea bine ori rau de rusinea sa.
Simtea numai ca acum poate sa-l vada pe Busuioc, fara ca sa i se mai raceasca sangele in vine, ca nu-i mai venea sa-l apuce pe Iorgovan si ca Simina nu-i mai parea atat de strasnica. Sarmana copila!
Acum parca nu s-ar mai fi sfiit sa vorbeasca cu dansa si sa-i spuna verde-n fata ceea ce gandeste, fiindca el era mai in varsta, mai asezat ca dansa si tinea la ea, mare minune cum tinea. Mai ales acum, sofron nici n-ar fi stat de vorba cu omul, care ar fi zis ca el nu se va muta dupa Sf. Dimitrie la Socodor.
asta era un lucru care de sine se intelegea. Dar nici nu zicea nimeni ca n-are sa se mute.
Ziceau toti ca se va muta, fiindca asa zicea si el, si asta era treaba lui, el stia mai bine ce si-a pus de gand. si fiindca de sine se intelegea ca are sofron sa plece de la Curtici, tot de sine se intelegea si ca-i este de vanzare locul de casa. Asa zicea si el, si asta iar tot el trebuia sa o stie mai bine.
Trecuse insa un an si jumatate de cand isi cumpa¬rase acel loc, si in timpul acesta se infipsese in el gandul ca locul acesta e al lui, ca pe el are sa-si zi¬deasca o casa, ca acolo are sa-si petreaca el viata cu nevasta si cu copiii lui. Cu una, cu doua nu putea sa paraseasca el acest loc, de care se legau toate gan¬durile placute ce-si facuse in timp de un an si jumatate: el nu se putea gandi pe sine altfel, decat avandu-si locul lui de casa, si fara de acest loc el parca nu mai era tot el.
Nu-i vorba, sofron nu zicea ca nu-si vinde locul, dar cand se gasea cate un cumparator, ii spunea ca vrea sa se mai gandeasca. si se tot gandea sofron; Sf. Dimitrie era aproape, dar el nici pe departe nu se apropia de plecare.
Doua saptamani inainte de Sf. Dimitrie, intorcandu-se de la targ pe la Socodor, din vorba-n vorba Busuioc afla despre cele petrecute intre sofron si Simina.
Pe drum, pan-acasa, si acasa, plimbandu-se de la usa pana la fereastra, el isi rasucea mereu mustata: acum se putea apropia de Simina, si vorba era numai cum s-o apuce ca s-o tina stransa.
Banii lui sofron erau in mainile lui. Nu-i tinea el, ii daduse cu imprumutare pe la alti oameni, insa de la el atarna, cand sa-i inapoieze datornicii. Erau dati, ce-i drept, pana la Sf. Dimitrie, dar greu ar fi fost sa-i capete mai-nainte – mai tarziu? nimic mai lesne!
El chema pe Oanea lui Toader, unul dintre dator¬nici, la sine si incepu sa-l stranga in chingi.
Datornicii se afla-n stramtorare totdeauna cand le ceri banii, iara Oanea mai si pagubise de cu primavara cu un bou: el se ruga dar sa-l ingaduie o luna, doua macar.
– Bucuros, chiar si un an, ii raspunse Busuioc dar tu stii ca banii nu sunt ai mei. Vorbiti cu sofron.
il stia Busuioc pe sofron ca nu stie starui si nu se poate departa fara de banii lui. tine la banii sai omul care i-a castigat in sudoarea fetii sale.
O stia si sofron aceasta, si tocmai de aceea daduse banii lui Busuioc, la care nu putea sa-i piarda, pentru ca avea din ce sa-i inapoieze si avea destula trecere ca sa-i scoata de la datornici. sofron statu dar mult pe ganduri, cand datornicii venira sa-l roage ca sa-i mai ingaduie.
– Eu n-am bani la voi, grai el in cele din urma, banii ce am avut i-am dat lui Busuioc, la el am bani, si nu e treaba mea ce a facut cu ei. Asta asa era, dar daca sofron era om cu minte, nu erau nici datornicii mai prosti si intelegeau ca Busuioc i-a trimis la sofron fiindca vrea sa si-l mai tina sluga, sa-l aiba legat, ceea ce le venea si lor la socoteala.
– Daca-i asa, apoi sanatate buna, nici noi n-avem sa-ti dam bani, zisera ei si se dusera in trebile lor.
Sosind ziua de Sf. Dimitrie, sofron era hotarat, ca totdeauna, sa plece, dar altfel toate erau ca mai-nainte. El se duse la Busuioc, ca sa-si faca socoteala de simbrie. si o si facu.
Busuioc ii numara pana la cel din urma cretar ceea ce ii mai ramasese, ii pofti noroc si spor la toate, dar de bani nu-i pomeni nici c-o vorba macar.
„Se vede c-a uitat!” isi zise sofron si mai astepta, ca doara-si va aduce aminte. Busuioc insa incepu sa-i vorbeasca de toate, numai de banii lui, nu. sofron pleca in cele din urma, se mai opri din drum mai-nainte de a iesi din casa, se opri inca o data, dupa ce inchise usa in urma sa, statu cat statu si incepu sa se scarpine in dosul urechii.
„O sa ma mai gandesc! zise el plecand. Se vede ca tocmai acu nu-i are la indemana.”
si iar incepu sofron sa se gandeasca.
Trecu o zi, trecura doua, trecu o saptamana, dar Busuioc nu-l mai chema sa-i dea banii. Statea asa la casa, facea treburile ca mai-nainte, dar nu mai era sluga cu simbrie si parca-i era rusine sa mai stea asa fara de niciun rost la casa omului si sa-i manance painea. Nici nu trecea insa seara, far' ca el sa-i zica: „Maine vorbesc cu el.” O zicea, dar n-o facea. Era totdeauna ceva la mijloc: mai ca Busuioc avea oameni la casa, mai ca Vica se certase de dimineata, mai ca o slujnica sparsese vreo oala.
Dar daca nu se ducea sofron, el se gandea sa se duca si cu cat mai mult se gandea, cu atat mai indaratnic se facea in hotararea lui de a se duce. De la o vreme ajunse de s-ar fi dus chiar dac-ar fi trebuit sa treaca prin sabie si foc. Busuioc stia de ce vine, se simtea cu toate acestea cam stramtorat cand il vazu intrand in casa, si-i venea sa-i zica sa nu inchida usa in urma sa. Parca nu mai era tot omul pe care-l stia el, si fara de voie-si aduse aminte de noaptea cand il vazuse mergand spre Ior¬govan.
– Apoi, am venit si eu, grai sofron, sa vad ce mai e cu banii pe care ti i-am dat asta-toamna.
– Trage-ti seama, sofroane, ii raspunse Busuioc. Mie nu mi-ai dat nimic. Tu stii ca eu n-am trebuinta de banii tai. ti-am cautat numai oameni, care ti i-au luat cu imprumutare.
– Ba nu! ii intampina sluga. ti-am dat banii. Cand ne-am tocmit, am pus-o si asta in simbrie. Eu stiu cat am muncit pana ce i-am adunat si n-am vrut sa-i dau orisicui, ci mi-am cautat un om cinstit si bogat, care poate sa mi-i dea orisicand. Iaca, am zis, primeste banii acestia, ca sa mi-i dai la anul cu cametele lor: dac-o primesti si asta, ma bag sluga la d-ta, daca nu, imi caut alt om, care o primeste si asta. N-a fost asa vorba?!
Busuioc ar fi voit sa-l poata da afara, dar nu putea, el, Busuioc bogatoiul, nu putea sa-l dea afara pe sluga lui, care se obraznicea.
– Asa e, sofroane, zise el, dar eu tot n-am luat banii tai, tot nu m-am folosit de ei. Tu stii ca nu sunt la mine. Daca vrei, ti-i dau de la mine; daca mai ingadui, o sa-i dau pe datornici in judecata si sa ti-i scot de la ei.
– Da-mi-i! raspunse sofron, ca d-ta poti sa-i scoti cand vrei de la dansii. Busuioc nu-l mai cunostea pe sofron.
– Chiar acum, neintarziat? intreba el razand.
– Chiar acum! raspunse sofron intunecat.
– si daca s-ar intampla sa nu vreau ori sa nu pot? zise iar Busuioc.
– Vad eu ca nu vrei ori ca nu poti, si nu stiu de ce, grai sofron tulburat. La asta nu se gandise. Asa era! Cum ramane daca Busuioc nu vrea ori nu poate?
– Trebuie insa sa mi-i dai, urma el, nu se poate sa nu mi-i dai. Eu m-am gandit bine mai-nainte de a ti-i fi dat si am zis: daca ii dau lui Busuioc, n-am nicio grija, el mi-i da iar inapoi.
– Ai dreptate, sofroane! grai Busuioc, ii puse mana pe umar si se uita drept in ochii lui. Nicio grija sa n-ai. Banii tai nu pot sa fie pusi mai bine decat la mine. Am sa ti-i dau, dar nu astazi, nici maine; trebuie sa mai ingadui o zi, doua, o saptamana, poate chiar si doua. Ia gandeste-te tu cu capul tau. Mi-ai dat banii, pentru ca stiai ca eu pot sa-i scot orisicand de la datornici, fiindca sunt om cu trecere. Nu-i asa?
– Asa e! raspunse sofron.
– Oamenii insa nu prea pot sa-i plateasca acum si ma roaga sa-i mai ingadui, urma Busuioc. Vrei tu sa-i dau in judecata, sa le vand casele, vrei tu sa ma stric cu ei? Dac-as face-o asta, nici intr-un an nu ti-ai mai vedea banii.
– Da-mi-i de la d-ta, grai iar sofron, si fa apoi ce vrei cu dansii.
– Ba nu, sofroane! il intampina iar Busuioc, caci si atunci tot acolo ar ajunge treaba. Acum ei se silesc sa plateasca, fiindca stiu ca banii sunt ai tai; dac-ar sti ca sunt ai mei, ar zice ca eu sunt bogat si mai pot astepta, si nici ca s-ar gandi sa plateasca. Nu e oare mai cuminte sa mai astepti, sa starui tu insuti ca sa ti-i plateasca, iar daca nu vor, le spun ca ma stramtorezi tu si ii stramtorez si eu pe ei.
– O sa ma mai gandesc, zise sofron.
Padureanca - Capitolul 01
Padureanca - Capitolul 02
Padureanca - Capitolul 03
Padureanca - Capitolul 04
Padureanca - Capitolul 05
Padureanca - Capitolul 06
Padureanca - Capitolul 07
Padureanca - Capitolul 08
Padureanca - Capitolul 09
Padureanca - Capitolul 10
Padureanca - Capitolul 11
Padureanca - Capitolul 12
Padureanca - Capitolul 13
Padureanca - Capitolul 14
Padureanca - Capitolul 15
Padureanca - Capitolul 16
Padureanca - Capitolul 17
Padureanca - Capitolul 18
Padureanca - Capitolul 19
Padureanca - Capitolul 20
Padureanca - Capitolul 21
Padureanca - Capitolul 22
Aceasta pagina a fost accesata de 2802 ori.
