Rodul tainic
de Ioan Slavici
A fost odata un imparat, si-n curtea acelui imparat se afla un pom atat de inalt, incat nimeni nu era in stare sa-i vada varful. Pomul acesta inflorea si dadea rod in fiecare an, dar nici imparatul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pamantean n-a apucat sa vada poama din rodul acela.
Era, se vede, pe acolo, prin inaltimile nestrabatute de ochiul omenesc, cineva care nu lasa sa cada nici o poama pe pamant, ci le culegea toate la timpul potrivit. imparatul tinea doar sa afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, si a dat de stire in toata imparatia lui ca aceluia care se va fi urcat in pomul acela si va putea spune cum anume ii sunt poamele ii va da in casatorie pe aceea dintre fetele sale pe care el insusi si-o va alege.
Au venit dar boieri de toate spitele, feciori de imparat, pana chiar si feti-frumosi, dar nici unul n-a fost in stare sa se urce in pom.
Era insa la curtea imparateasca un flacau tantos, si acesta s-a laudat mumei sale ca el are sa se urce, si-a rugat-o pe aceasta sa se duca la imparat sa-i spuna ca el se urca.
imparatul nu credea asa ceva si l-a chemat pe Danciu la sine.
— N-o sa fii nici tu in stare sa te urci, i-a zis, si sa stii ca, daca nu te vei putea urca, dau porunca sa-ti taie capul.
Danciu s-a invoit sa-i taie capul, daca nu va fi in stare sa se urce, si a rugat pe imparatul sa-i dea ragaz de trei zile ca sa se gandeasca, iar in timpul acestor trei zile a pus pe un mester faur sa-i faca cataratoare de fier, apoi s-a pus pe urcate.
S-a urcat omul si iar s-a urcat timp de trei zile si trei nopti, si deodata a dat in scoarta copacului de o gaura prin care a intrat in o coliba in care a gasit o baba batrana, de tot batrana. El ii dete binetele cuvenite.
— Buna seara, bunica draga! ii zise apoi.
— Bine ca mi-ai zis bunica, ii raspunse baba, caci altfel te-as fi omorat intr-o clipa. Dar ce te aduce pe la noi, puisorul mamei?
— Bunica draga, raspunse el, n-ai putea sa-mi spui ce fel de rod are pomul acesta?
— Mai asteapta putintel pana ce se va fi intors fiul meu, raspunse ea, el va fi stiut-o si aceasta, caci sufla si in cele mai mici gauri.
Iara dansa era Mama Vanturilor. Seara, dupa ce s-a intors, fiul ei a simtit miros de om pamantean.
— Simt boare de om, zise el mumei sale. Cine a venit si in ce treburi umbla?
Ea ii spuse ce si cum, toate din fir a par, precum le aflase de la Danciu.
— De, zise fiul ei, Vantul cel fara de astampar, eu suflu, ce-i drept, in toate gaurile, dar pana acum tot n-am ajuns sa aflu ce fel de rod are pomul acesta.
A ramas cu buzele umflate si-a plecat mai departe. Urcandu-se pana acolo, el a tocit o pereche de cataratoare. El lua acuma alta pereche.
Dupa ce s-a urcat inca trei zile, a dat de o alta coliba si-a intrat si-n aceasta dand cuvenitele binete.
— Buna seara, bunica draga! si baba aceasta ii dete acelasi raspuns ca cea de mai nainte, apoi il intreba:
— De unde si pana unde? El ii spuse ca umbla sa afle care e rodul pomului.
— De! ii raspunse ea. imi pare rau ca nu te pot dumeri. Mai asteapta insa sa vie fiul meu; el o sa ti-o poata spune.
Baba i-a dat apoi sa manance, caci era lihnit de foame, si dupa aceea i-a facut culcus sa doarma.
Viind acasa fiul ei, care e Omul-din-luna, a facut si el intrebarile pe care le facuse vantul. Ea ii spuse ca e om bun si umbla sa afle ce fel e rodul pomului.
— imi pare foarte rau, raspunse el. Eu ma uit, ce-i drept, prin toate crapaturile, dar n-am ajuns sa aflu ce fel de rod are pomul acesta.
Dimineata, dupa ce Danciu se destepta din somn, baba i-a spus-o aceasta. Nu-i ramane dar lui Danciu decat sa-si ieie a treia pereche de cataratoare si sa arunce jos pe cele tocite.
Gasindu-le pe acestea prin curte, slugile i le dusera imparatului, care prin aceasta se incredinta ca a ajuns tot departe.
"Te pomenesti ca acela gaseste in cele din urma rodul pomului, zise el in gandul lui, eu insa tot n-am sa-i dau fata mea."
Iara Danciu se urca tot mai departe, o zi, doua zile si dupa a treia zi iar dete de o coliba. Gasi si in coliba aceasta o baba inca mai batrana, Mama Soarelui; o pati insa si cu aceasta tot ca si cu celelalte doua si pleca mai departe.
A urcat acum, a urcat si iar a urcat timp de trei zile — da, inca trei — fara ca sa i se fi tocit cataratoarele, si tocmai in seara zilei a saptea s-a pomenit la poarta raiului.
Nu mai era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a gasit adica o baba, ci un mosneag batran, de tot batran.
— Ai obosit, nu-i asa? il intreba mosneagul.
— De! am cam obosit! ii raspunse.
— Ei bine! grai mosneagul, daca esti obosit, sari ici in locul meu si mai odihneste pana ce ma voi fi intors eu.
Danciu se asaza si asteapta un ceas, doua ceasuri, mult a asteptat, dar mosneagul nu s-a mai intors. El a incercat sa se ridice, dar n-a fost in stare; ii era parca-l batusera cu cuie in scaun.
Deodata se pomeni fata-n fata cu o fata de tot frumoasa, care, nici una, nici alta, il intreba daca nu vrea sa intre vizitiu la Lia, Zana Zanelor.
— Voi fi vrand eu, ii raspunse Danciu, dar nu pot sa ma scol de aici.
— As! intampina fata cea frumoasa. Am sa te scol eu numaidecat. O sa-l aduc inapoi pe mosneagul care a fost aici.
Ea s-a dus apoi fuga la Lia si i-a spus ca mosneagul nu mai e la slujba lui si a lasat in locul sau pe unul care ar fi gata sa intre vizitiu la ea, dar nu poate sa se ridice de acolo.
Lia se incrunta si-i porunci olacului sau sa se duca iute si sa-l aduca pe mosneag la locul lui.
Olacul se puse pe drum si alerga o zi intreaga, de dimineata pana seara, dar nu ajunse la el. Mai alerga insa inca o zi, si pe inserate il ajunse, puse mana pe el, ii trase o tranteala buna, apoi il lua in spinare si-l duse la Danciu, care se si scula indata ce ei sosira acolo.
Olacul ii mai trase mosneagului o tranteala buna, il aseza la locul lui, iar pe tigan il duse la zana Lia, ca sa-i fie vizitiu.
Lia avea doi cai de calarie, amandoi cu parul de aur.
— Daca vrei sa intri in slujba mea, ii zise lui Danciu, scalda-te in putina aceasta.
tiganul nu mai stete pe ganduri, ci se dezbraca si sari in putina. El s-a scaldat timp de jumatate de ceas, apoi Lia i-a poruncit sa iasa din putina. Dupa ce a iesit, ce sa-ti vada ochii? Sa stai si sa te miri! El era frumos de nu-i mai puteai gasi pe fata pamantului pereche.
Sa vezi dar rusine ce era sa pateasca imparatul acela care si-a pus de gand sa nu-si dea tiganului fata!
Dupa ce el s-a imbracat, iar a venit fata cea frumoasa si l-a dus la grajdul celor doi cai cu parul de aur.
— Iata, ii zise ea, aici in camaruta de alaturi e ovaz de aur; da-le din el cailor in fiecare zi o data cate o banita.
Iar s-a facut apoi nevazuta, si prin cele cu desavarsire minunate abia de aici inainte trece Danciu.
Dupa ce si-a facut slujba trei zile de-a randul, a venit din nou fata cea frumoasa si i-a spus ca Lia, Zana Zanelor din imparatia Sorilor, are sa-l aleaga barbat pe acela care e in stare s-o ingane facandu-le toate intocmai ca dansa.
— Du-ma la ea! striga Danciu saltand de bucurie. Am s-o ingan ca si cand as fi intru toate ea insasi.
El a fost dus la stapana lui. Pe-nserate, Lia a poruncit sa fie pus in iatacul ei un al doilea pat la o potrivita departare de al ei. Ea a inceput apoi sa se dezbrace, si, dezbracandu-se, ea avea sasesprezece rochii, pe cand Danciu n-avea decat o pereche de itari. El si-a sfasiat insa itarii in sasesprezece fasii si, cand Lia punea pe scaunul ei o rochie, punea si el pe al sau o fasie. Dupa aceea a pus fasie langa fasie, ca sa le coase la loc, dar sa vedeti minune! fasiile se tineau una de alta, incat Lia, Zana Zanelor, statea cuprinsa de uimire cand l-a vazut dimineata imbracandu-se tot ca ea.
Lia s-a dus apoi sa se pieptene. tiganul, de asemenea. Li se pusera doua oglinzi, fiecare cu toate cele de nevoie pentru pieptanat, si au inceput amandoi sa se pieptene. Cand Lia isi tragea o data cu pieptenul prin par, Danciu tragea si el prin al sau. Ea a tras de sasesprezece ori, el de asemenea. tiganul avea si el par lung, si dupa ce s-au pieptanat, alta minune: fata lui era tot atat de frumoasa ca a Liei.
Cand se uita deci la el, Lia nu mai stia ce sa faca de bucurie, l-a chemat la ea si l-a sarutat — cum mireasa isi saruta mirele.
S-a facut apoi o nunta mare, si dupa nunta Lia l-a trimis la vanatoare pe Danciu, care nu mai era acum tigan ca toti tiganii, ci Fat-Frumos deopotriva cu orisicare fecior de imparat.
Mai nainte de plecare ea ii dete o oglinda si-i zise:
— Cand vrei sa stii ce fac, uita-te in oglinda aceasta, ca ma vezi in ea.
Luandu-si apoi "ziua buna" unul de la altul, el pleca la vanatoare. N-a facut insa decat vreo cateva sute de pasi, si s-a pomenit cu olacul care alerga spre el ca sa-i spuna ca Lia ii trimite vorba sa crute vanatul si sa nu impuste decat doi iepuri.
Mergand mai departe, si tot mai departe, a zarit o padure cu copaci de aur, iar in padure alergau o turma de animale cu par de aur in care nu era insa nici un iepure. Dupa ce a mai trecut prin padurea aceea, i-a trecut prin fata alta turma, dar nici in aceasta nu era nici un iepure. Iar a mers apoi, pana ce a dat de a treia turma; in aceasta era insa un singur iepure. si-a incordat intai arcul si una, doua, trei! l-a si culcat la pamant.
El insa doi iepuri avea sa-i duca Liei. A mers dar inainte, ca sa mai culce la pamant inca unul.
Mergand asa, la inceput de drum, apoi pe poteca si in cele din urma pe potecute, el s-a ratacit de nu mai stia incotro sa apuce.
El scoase deci oglinda si se uita in ea. A si vazut pe Lia, care ii facu semn sa apuce la dreapta.
S-a dus dar, si mereu s-a dus — un ceas, doua, trei ceasuri, timp de patru ceasuri s-a tot dus fara ca sa poposeasca, si iata ca a zarit o intreaga turma de iepuri.
El ramase nedumerit. Un iepure mai avea sa culce la pamant, unul singur. Iepurii erau insa gramada, tot unul langa altul, si el, nefiind vanator bun, se temea ca, tragand in el, va omori deodata mai multi.
A asteptat dar si iar a asteptat, pana ce si-a pierdut rabdarea, si a tras, incat a culcat la pamant trei iepuri.
ii parea rau ca n-a putut sa se tina de vorba scumpei sale sotii, dar nu i-a ramas decat sa se intoarca acasa. Peste putin i se ivi in cale o matahala de om, un adevarat urias.
— Nu ti-e rusine obrazului ca ai impuscat doi dintre iepurii mei?! ii zise omul acela, care era stapanul mosiei pe care ratacise Danciu.
Nu era adica al Liei decat unul dintre cei trei iepuri.
— Haid' sa ne masuram puterile! urma dar stapanul celorlalti doi, care mai era necajit si pentru ca ar fi voit ca Lia pe el sa si-l aleaga de sot.
Danciu incepu sa tremure de frica. De! nu se simtea el destul om pentru ca sa se-ncumete a-si masura puterile cu asemenea matahala. El puse deci mana pe arc si-l incorda. Cellalt fu si el gata sa traga, dar era prea tarziu, caci Danciu il si culca la pamant.
El se intoarse apoi acasa. Lia ramase cuprinsa de spaima cand il vazu aducand patru iepuri.
— Vai de mine! striga dansa. De ce ai omorat si pe ceilalti doi iepuri?! Daca afla stapanul lor, te omoara-ntr-o clipa.
— Grija aceasta sa n-o mai ai! raspunse tiganul, treaba aceasta am regulat-o eu cu dansul. As avea insa sa te-ntreb ceva, daca vrei sa-mi dai raspuns.
— S-ar putea oare sa nu-ti dau? grai dansa. Nu avem, asa credem, noi doi nici o taina unul pentru altul.
— Spune-mi, te rog, ce fel de rod are pomul acesta, ii zise dar Danciu.
— Atata e tot ceea ce vrei sa ma-ntrebi? raspunse Lia. De ce oare n-as fi avand sa ti-o spun aceasta?! Am sa-ti dau, daca e vorba, chiar sa mananci din poamele acelea cate poftesti.
Ea chema apoi degraba pe una din slugile ei si-i porunci sa aduca zece poame de ale acelui pom.
Sluga s-a urcat in pom. Pomul insa avea trei feluri de poame: mere de aur, pere de aur si prune de aur. Servitorul nu stia din care sa ieie patru, caci luand din fiecare cate trei, erau numai noua. El chibzui in cele din urma sa ieie patru prune, caci prunele erau mai mici decat merele. Asa a si facut, si le-a adus Liei, care i le-a dat sotului sau.
— Am o mica daravera pe pamant, grai acesta.
— Daca e asa, raspunse Lia, poti sa te cobori numaidecat. Ea porunci apoi sa i se faca iute un leagan care se lasa pana la pamant, si-l aseza pe sotul sau in leaganul acela. Cat gandesti cu gandul, Danciu si ajunse la pamant cu poamele pe care le avea in buzunar si i le duse imparatului.
Nu voise imparatul sa-i deie fata sa, dar i-o dete acum, cand il vazu atat de frumos. Nu voia insa fata de imparat sa si-l ieie de barbat, caci se temea ca nu cumva el iar sa se faca cum fusese mai nainte.
Danciu o-nsfaca insa, o lua pe sus si-o duse la muma sa, pe care o pofti apoi sa vie cu el si-o duse la pomul cel inalt.
Sosit aici, el striga "una", si fu jos leaganul in care se asezara toti trei: el, mama sa si fata de imparat. Iar numara apoi "una" si el fu sus.
— N-ai vrut sa ma iubesti, nu te iubesc nici eu! ii zise acum fetei de imparat, si-i dete branci ca sa cada pe pamant.
Ea a tot cazut trei zile si trei nopti de-a randul, iar dupa ce a ajuns la pamant, s-a facut mis-faramis, de n-a mai ramas de ea intreg decat capul, pe care una dintre slugi l-a dus la imparatul.
— Doamne sfinte! se tangui imparatul, cine m-a pus sa nu i-o dau de bunavoie pe fata mea?
Cand imparatul se tanguia in felul acesta, se ivi deodata-n fata lui tiganul, care se caia si el de fapta ce savarsise intr-o clipa de suparare.
— Ai fi acum gata sa mi-o dai de bunavoie pe fiica-ta?
— Nu numai ca ti-as da-o de bunavoie, raspunse imparatul, dar ti-as mai da pe deasupra si jumatate din imparatia mea daca ar fi in viata fiica-mea.
Danciu se duse la muma-sa si-i spuse ce-a zis imparatul.
— Sa vezi un lucru, grai aceasta, eu am sa-ti dau o cutioara in care e un praf fermecat. Daca vei presara praful acela pe fata moartei, aceasta va invia si trupul se va intrema chiar mai si mai de cum a fost.
Danciu a alergat fuga la imparat, a cerut capul moartei si a presarat pe el praful, cum zisese muma-sa. Cat dai in palme, trupul fetei s-a intremat, crescand bucata langa bucata, si ea incepu sa vorbeasca. imparatul i-ar fi dat-o acum bucuros, dar acesta nu voia s-o primeasca.
— Sa traiesti in buna fericire cu fiica-ta, ii zise el imparatului, caci eu am gasit alta sotie.
El chema apoi pe muma-sa, cu care se duse la pom, se urca-n leagan si se-naltara intr-o clipa la Lia, Zana Zanelor din tara Sorilor, care i-a primit cu multa bucurie. El a zidit apoi pentru muma-sa un palat frumos si i-a zis:
— Daca ti se va fi facut dor de mine, trimite-mi vorba prin o sluga, si-ntr-o clipa vom fi eu si sotia mea la tine.
El s-a dus apoi acasa, unde s-a facut nunta mare. Lia voia sa-l pofteasca si pe imparatul, dar tiganul nu s-a invoit sa stea la masa cu cel ce umblase cu gandul de a-l insela. Au poftit deci la nunta soarecele, care s-a-ndopat.
Am fost si eu la ospat si-am pus mana pe un ciolan, apoi am plecat lasandu-i in fericire, care n-a mai incetat nici pana astazi, daca nu vor fi murit cumva.
Rodul tainic
Aceasta pagina a fost accesata de 3622 ori.
