Mara - Furtuna cea mare
de Ioan Slavici
Nu-i nimic mai iute decat gandul, iar vorba poarta gandul dintr-un om in altul.
Peste jumatate de ceas toata Radna si toata Lipova stia cum s-au petrecut lucrurile pe tarmul Murasului, ba stia chiar mai mult. Era lucru nemaipomenit! O adevarata razmerita!
Calugarita aceea a zis ca romanii sunt niste nemernici! Ba nemernic e Blaguta, care trebuie sa fie alungat cu rusine de la Radna. Ba nemernice sunt calugaritele, care nu stiu sa pazeasca fetele pe care parintii le lasa in grija lor. Ba o nemernica e Mara, care si-a vandut fata. stia calugarita cu ce drept nu i-o lasa, ci o duce inapoi!
Asa se vorbea la Lipova si la Radna, si nu se vorbea domol si cu buna chibzuiala, ci cu patima, ca om pe om sa se-ntarate.
Dintr-un lucru de nimic se-nvrajbisera fara de veste cateva mii de oameni, care traiau mai nainte in buna intelegere, iar ziua urmatoare vrajba s-a latit, fiindca era targ la Radna, si s-a-nrait, fiindca pornirea patimasa trece crescand din om in om.
Cel mai amarat dintre toti amaratii era insa Blaguta, nenorocitul pescuitor. Avea si el dusmani, pizmuitori, avea, ca toti oamenii, rauvoitori, care se bucurau de-ncurcatura in care-l vedeau. Avea insasi prieteni si binevoitori, care-l mustrau ca le-a mai facut-o si asta. Se certa satul asupra lui, si el nu mai stia ce sa faca.
si toate acestea pentru copiii Marei, de care toti in atate si atate randuri se-mpiedicasera.
Om era si el; trebuia sa-si verse focul asupra cuiva: l-a dat afara din scoala pe Trica, fiindca era lenes, neascultator, hartagos si strica si pe ceilalti copii.
Trica nu plangea, ci statea drept, cu capul ridicat si cu mainile lasate-n jos, apoi, plecat de la scoala, trecea cu pas domol uitandu-se drept inainte spre pod.
— Saracul mamei! zise Mara plangand la capul podului. Ce putea dansa sa-i faca? cum putea sa-l ajute? Cerul li se surpa amandurora, parca, in cap; dar cine asculta plangerea ei?
— Lasa, dragul mamei, grai dansa in cele din urma, indarjita, caci am eu sa te dau la o alta scoala mai buna! Am sa te scot om, om de carte, om de frunte, ca sa nu mai fii ca tatal tau si ca mama ta, ci sa stea ei si copiii lor in fata ta cum noi stam in fata lor! Eu pot, eu am, urma ea avantata; mi-a dat Dumnezeu si are sa-mi mai deie, fiindca el nu face deosebire intre oameni!
Fata lui Trica se insenina. Nu prea intelegea, ce-i drept, vorbele mumei sale, dar stia ca are sa mearga la alta scoala, ca nu el, ci Costi Balcovici are sa ramaie in cele din urma de rusine.
Chiar acum insa Mara nu putea sa-l duca la scoala. Era hotarata sa-l duca la Arad, fie maine, fie poimaine, cat mai curand, indata ce-si va fi facut vreun rost pentru creitarii de pod. Deocamdata treceau oameni si care fiindca era targ la Lipova: n-avea Mara timp nici macar sa se gandeasca.
Peste noapte trecea de tot putina lume de la Radna la Lipova ori inapoi. Serile dar Mara lasa podul in grija lui Gheorghe, un var al ei, caruia ii dadea bilete pentru cate doi si pentru cate zece creitari, casa aiba un fel de socoteala cu el. Tot putea insa Gheorghe s-o insele, si de aceea niciodata ea nu l-a lasat si peste zi sa adune creitarii. Atatera acum de hotarata sa plece maine la Arad, incat isi calca pe inima si vorbi cu Gheorghe ca sa ramaie in lipsa ei la pod.
Seara apoi, dupa ce ramase singura si-si facu socoteala, ea stete foarte mult pe ganduri.
Era mare lucrul pe care voia sa-l faca, mare si greu. Nu-i vorba, castigul podului ar fi fost destul de mare ca sa plateasca pentru Persida si sa-i mai ramana si pentru cheltuielile ce voia sa-si faca cu Trica.Ba mai si ramanea ceva pe deasupra.
Ea a luat insa aranda podului din banii Persidei: cum putea sa-i faca parte si lui Trica? isi nedreptatea fata!
Nu-i vorba, ar fi putut sa ia aranda in socoteala amandurora... dar era atat de greu. Cum sa dea dansa atat amar de bani pentru un lucru care nu se vede?
Doamne, cati oameni sunt cu multa stiinta de carte care traiesc ca vai de capul lor, luptandu-se cu nevoile vietii si nebagati in seama, ba poate chiar dispretuiti de altii care nu stiu carte, dar au bani?! in zadar! mai presus de bani nu e nimic decat sanatatea si voia buna. Cum sa dai banul pe care-l ai in mana ta, cand nu capeti pentru el ceva hotarat, pipait, neindoios, ci numai o parere, o nadejde, un gand, care poate sa te inveseleasca acum, dar nu stii daca se va implini ori nu?
— Ferit-a Dumnezeu! grai dansa hotarata. Ce-i in mana nu-i minciuna.
Nu! ea nu putea sa se lepede de visul ei. Ziua urmatoare n-a plecat dar la Arad, ci l-a imbracat pe Trica mai curatel si l-a dus, peste Muras, la Bocioaca.
stia baiatul destula carte ca sa fie ucenic de cojocarie, si mai invata si de aici inainte duminicile si zilele de sarbatori.
Nu era insa bine aleasa nici ziua, nici casa. Ce-i drept, Bocioaca, el insusi om asezat si scurt la vorba, l-ar fi primit bucuros pe Trica, ai carui ochi ii placeau, precum zicea el. ii parea baiatul sanatos, destept, asezat si sprinten. Nevasta lui Bocioaca era insa fata de popa; cum ar fi putut ea sa sufere in casa ei, chiar acum, dupa cele petrecute, pe baiatul Marei, care, nespalat, nepieptanat, nu putea sa fie decat un obraznic?
— O, Doamne! grai Mara cand Bocioaca ii spuse cu mare inconjur ca nu poate sa-i primeasca baiatul ucenic. O, Doamne! zise iar si nu mai putea sa zica nimic.
Iar li se surpa cerul, parca, amandurora in cap, si Trica iar statea drept, cu capul ridicat si cu mainile lasate in jos.
Carevasazica, nici macar ucenic de cojocarie nu mai putea sa fie baiatul acesta sarac!
si toate aceste din vina Persidei! Nu! Persida nu putea sa fie vinovata. Vinovata era numai maica Aegidia, calugarita cea papistaseasca! Nu! nu! Dumnezeu a voit asa, pentru ca s-o intoarca iar la gandul cel bun.
— Haide, dragul mamii, ii zise ea baiatului; am sa te dau, tot am sa te dau, tocmai de aceea am sa te dau sa inveti carte!
Era in gandul ei hotarata sa n-o mai lase nici pe Persida la calugarite. Nu se mai putea impaca cu gandul ca lumea zicea ca si-avandut copila, c-a instrainat-o, c-a lepadat-o.
Da! urat, nesuferit era gandul acesta! Dar ce facea apoi cu fata? unde o ducea? cum o tinea? ce rost ii facea?
1
Mergand cu Trica spre manastire, Mara era din ce in ce mai muiata. Ce ar fi fost adica daca, dupa atate nenorociri, maica Aegidia s-ar fi invoit sa tie pe Persida si fara de plata, ca sa ramana cei 6 florini pentru Trica? Avea atata slabiciune pentru copila, si unde mananca o suta, mai poate sa manance si inca unul, unde se adapostesc o suta, mai e loc si pentru o biata de fata saraca.
Era tare muiata Mara cand a intrat in manastire, insa mai muiata inca era maica Aegidia cand a vazut ochii cei plansi ai vaduvei, de care se despartise in imprejurari atat de grele si de care se temea oarecum.
— Am sa-i vorbesc maichii prioritei, zise ea stramtorata. Persida e o copila cu porniri salbatice, dar bune, foarte bune. O iubeste si maica priorita.
„Am sa-i vorbesc” avea pentru Mara intelesul „lucrul e facut”.
— Apoi, urma calugarita, am sa-ti dau o scrisoare catre parintele guardian de la manastirea din Arad a minoritilor. tin si parintii copii saraci, care umbla din manastire la scoala. Au, daca ii scriu eu parintelui guardian, sa-l primeasca si pe el.
Mara era foarte fericita si foarte grabita, ca nu cumva sa-si schimbe din nou gandul.
Plecand de la maica Aegidia cu scrisoarea, ea a alergat sa-si caute caruta, ca sa nu mai piarda si ziua de maine, caci ii era foarte greu sa-l stie pe Gheorghe adunand creitari la pod.
Pe la amiazazi era la Arad. isi pusese-n gand sa mearga fara intarziere la parintele guardian; acum insa parca-i venea greu s-o faca si tinea sa se mai gandeasca.
il vedea pe Trica scolar harnic; il vedea iesit din scoli; il vedea domn mare, om cu casa lui, cu masa lui, cu rostul lui. Iara ea era tot Mara cea veche.
— Nu! nu! zise ea — nu-mi instrainez eu copilul meu, caci acesta e singurul pe care-l am.
Erau si-n Arad cojocari, mai si mai decat Bocioaca de la Lipova. Ea se duse cu Trica la Steva Claici, sarbul cel bogat, care lucra iarna cu douasprezece, iar vara cu opt calfe si era vestit in piata Aradului pentru cojoacele lui frumos impodobite.
in zadar! ii fusese ursit lui Trica sa fie cojocar ca Bocioaca, starostele cojocarilor din Lipova, dar mai bogat inca, fiindca avea Mara si aduna mereu.
Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 3764 ori.
