Mara - Greul vietii
de Ioan Slavici
Mara nu mai avea astampar.in luna mai oamenii n-au de lucru nici in camp, nici la vii, si ziua de lucru e mai ieftina decat alte dati: acum era timpul sa mai coboare din padure o parte din stanjenii taiati peste iarna, sa-i incarce pe plutele sosite dupa sarbatorile Pastilor si sa-i duca in magazia de la Arad. Ea alerga dar de la datornic la datornic, ca sa-i scoata cu carele lor la padurea inmugurita, si la Sararie, ca sa cumpere plute si sa se invoiasca cu plutasii, si din jos de pod, ca sa incarce stanjenii sisa-i porneasca la vale. Alerga biata femeie greoaie de-ti parea usurica,si unde n-o cautai, acolo o gaseai, acum ici, apoi colo, si iar dincolo,si pretutindenea rasuna glasul ei inasprit de vremuri, caci fara de suparare, fara de vorba, fara de cearta cu oamenii treaba nu se face.
"Procleta muiere!" ziceau oamenii uitandu-se dupa dansa, dar intrau in voile ei, puneau mana si lucrurile mergeau struna.
Cui i-ar fi trecut prin minte gandul ca ea nici ca-si mai dadea seama despre ceea ce face?!
Aiurea era inima si mintea, aiurea tot sufletul ei cel vesnic treaz.Nu stia Mara nimic, dar era mama si simtea ca se petrece ceva grozav in casa ei, ba dadea cu socoteala ce anume se petrece, si pamantul ii ardea sub picioare, inima ii era mereu stransa si adeseori puterile o paraseau, incat o cuprindeau ametelile.
Sfinte Doamne! cat a alergat si a ostenit, cat s-a zbuciumat, cat s-a pierdut ea insasi pe sine in ganduri despre viitor, si toate erau zadarnice: de ce atat de mult s-a temut nu putea sa scape! Cand gandul acesta o stapanea, ii venea sa se tranteasca la pamant si sa stea asa nepasatoare, amortita, fara de simtiri.
Dimpreuna cu iubirea, insa, Dumnezeu i-a dat omului si credinta, si nadejdea, si nimic nu putea sa covarseasca iubirea Marei catre copiii ei, nimic dar nici credinta ei in soarta lor cea buna, si atunci cand temerea ii era mai mare, se ivea in inima ei si simtamantul ca Dumnezeu, care toate le vede, are sa-i treaca prin toate incercarile si sa-i scape de toate ispitirile. Mai era inca multa viata in trupul ei cel greu trait, si ea nu putea sa traiasca fara de gandul ca toate au sa iasa bine in cele din urma.
Bine, fara indoiala bine, dar inima ii sangera cand vedea ca copiii ei nu mai au inima deschisa catre dansa si se-ntalnesc in taina, vorbesc pe soptite, se-nteleg din ochi: asta era un greu pacat, pe care Dumnezeu nu putea sa-l treaca nepedepsit cu vederea, iar spasirea tot pe dansa o durea mai tare decat pe dansii.
Alergand dar in treburile ei, ea se ruga in gandul ei mereu la Dumnezeu, ca omul ce trece prin mii de primejdii. Persidei insa nu-i zicea nimic: ce ar fi putut sa-i zica ea, femeie nestiutoare?!
A treia zi dupa ce Trica umblase pe la San-Miclaus, intorcandu-se pe-nserate acasa, Mara si-a gasit fata cu totul schimbata: era linistita,aproape voioasa, ca omul care, dupa multe framantari sufletesti, a invins, in sfarsit, sa se hotarasca intr-un fel si sa porneasca cu gandul in o singura directiune.
Mara se linisti si ea: orisicum ar fi fost sa fie, tot era mai buna hotararea decat neincetata zbuciumare. Ea insa nu tinea sa stie ce s-a petrecut in sufletul fiicei sale. Se temea sa afle adevarul.
tinea insa Persida sa mai faca o incercare si era voioasa, fiindca firea ei o impingea sa creada ca nu va fi zadarnica incercarea.
— Mama, zise ea, eu nu mai pot s-o duc asa.Mara se uita lung si cu drag la ea. O intelegea deplin si parca se despartea pe toata viata de dansa.
— Ai mai zis tu ca nu mai poti, si tot ai putut, raspunse ea. Sa nu-i deie Dumnezeu omului cat poate suferi, cand vrea. Trebuie sa poti!
— Era cu totul altfel atunci, grai Persida. Am obosit, mi s-au istovit puterile, nu mai am vointa in mine.
— Tu fa ce stii, mergi cum te mana inima si cum te povatuieste mintea ta, intampina Mara. Eu nu te pot silui, iar sfaturi nu sunt in stare sa-ti dau. Tu stii mai bine cum te simti si cum te mana gandul;orisice ti-as zice eu, tu tot nu faci decat ceea ce tu insati esti pornita a face. De ce sa-mi mai dau silinta de a te opri, cand stiu c-ai fi mahnita cand ai vedea ca nu ma poti asculta? De ce sa intru in voile tale cand simt ca bine n-au sa iasa lucrurile? Nu! eu la rau nu am sa te imping! Fa cum ti-e ursita si cum vrea Dumnezeu, care stie mai bine unde are sa te scoata si cum are sa ne ispiteasca!
Graind vorbele aceste, ea se ridica inalta si greoaie si iesi din casa.Persida, ramasa singura, incepu sa planga cu lacrimi line ca varsarea ploii de toamna.
Da! mama ei avea dreptate: nu vedea nici un bine in fata ei, dara soarta nu putea sa si-o schimbe si nu-i ramanea decat sa faca pe raspunderea ei ceea ce facea si sa mearga cu inima intreaga inainte.
Mara, singura si ea, nici nu plangea, nici nu era mahnita. Nu putea sa intre in mintea ei gandul ca Persida se va arunca orbis in valurile vietii.
"Orisicum ar fi ispitita, orisicare i-ar fi hotararile, isi zicea muma, ea nu e in stare sa faca ceea ce prea bine stie ca eu nu voiesc, ci vasta pe ganduri si se va zbuciuma pana ce-i va trece."
De aceea a iesit din casa si era hotarata sa nu mai vorbeasca cu dansa, ci s-o lase sa se lamureasca ea insasi din sine.
Se insela insa Mara. Nu e pentru tinerete nimic mai ademenitor decat gandul unei vieti noi si inca necunoscute. Gandindu-se la viata aceasta, ea se simtea atrasa de suferintele pe care le vedea in fata ei, si in timp de cateva zile intregul ei fel de a vedea lucrurile se schimbase atat de mult, incat maica Aegidia s-ar fi inspaimantat daca ar fi auzit-o vorbind. Tot ceea ce mai nainte ii parea sfant, acum era o prostie pentru dansa: hotarata odata intr-un fel, ea nu mai putea sa-si schimbe hotararea, isi schimbase deci vederile, ca sa poata fi impacata cu sine.
La asta nu se gandise Mara; ea vedea in fata ei numai pe Persida cea inteleapta si mandra; ea s-a culcat dar linistita, dimineata zilei urmatoare linistita s-a sculat si a iesit in treburile ei, ba nu si-a pierdut linistea nici seara, cand n-a gasit pe Persida acasa.
Nu era incuiata nici portita, nici usa casei: asta era, asa dadea Mara cu socoteala, un semn ca Persida se afla pe aici prin apropiere, dusa numai pe o clipa.
Clipele treceau insa, si ea nu se mai intorcea.Muma incepu sa stea la indoiala si sa se uite prin casa.Hainele Persidei nu erau, nu erau nicaieri! Era peste putinta, dar hainele ei nu mai erau aci.O vedea acum desculta, nespalata si nepieptanata, umbland printre picioarele oamenilor din piata, rasturnand mese si batandu-se cu copiii vecinilor; o vedea cu fratele ei in luntrita, dusa de valurile iuti ale Murasului umflat: era fata ei cea indaratnica si pornita spre nebunii;zadarnice au fost toate, caci tot fata ei a ramas!
1
Da! da, fata ei era in stare sa fuga, daca asa o poarta pe ea firea, sa fuga cu cel mai nemernic om.
Bandi nu era nici el nicaieri.Mara stete o clipa nehotarata si parca-i venea sa rada.O clipa insa numai. Clipa urmatoare sangele ii navali in obraji, de rusine si de manie, ca copiii ei au putut s-o insele.
Ea-si arunca-n cap carpa, incuie usa casei si pleca cu pasi intinsi spre Lipova, ca sa dea ochi cu Trica.
Sosita la casa lui Bocioaca, ea nu intra, ci astepta pana ce zari pe unul dintre ucenici, prin care-l chema pe Trica la dansa.
— Unde e Persida? intreba ea rastita.Trica stia ca i se va pune intrebarea aceasta si-si chibzuise de mai nainte raspunsul.
— S-a dus, ii raspunse el.
— Unde s-a dus?
— Asta nu pot sa ti-o spun, grai Trica rece si hotarat; sa ma tai in bucati, si tot nu pot sa ti-o spun.
Mara se uita lung la el si incepu sa rada.Tot n-avea nimeni copii ca dansa: daca si-au pus ei odata ceva in cap, nu-i mai scoate nimeni din ale lor.
— Carevasazica, nu v-ati temut voi de mania lui Dumnezeu, grai dansa amarata; mi-ati facut rusinea aceasta! m-ati inselat pe mine!mi-ati stricat toata viata!
Nemaistiind ce sa zica si ce sa faca si temandu-se ca nu cumva sa-si piarda in amaraciunea ei sarita si sa-i blesteme, ea se intoarse si pleca spre pod.
— Mama! grai Trica plecand dupa dansa, mama, stai, linistestete, ca sa vorbim ca oamenii cuminte! Uite! n-ai decat sa vrei pentru ca sa mergem dupa dansii. Am gasit popa, care-i cununa, daca-ti dai si d-ta invoirea. Pleaca-te si scap-o pe biata noastra Persida: n-o lasa sa se duca-n lume cu rusinea in cap, ca e rusine si pentru noi.
Mara se opri, se-ntoarse spre el si dete cu indaratnicie din cap.
— Nu, zise ea, miselia aceasta n-am s-o fac cand vad bine ca o sa se sature foarte in curand de el; n-am sa leg eu pe fata mea de un om care n-a putut s-o scoata la capat nici chiar cu tatal sau. S-a dus: dusa sa fie! Cu cat rau s-a dus, cu atat mai curand are sa-si vie in fire si cu atat mai caita se va intoarce. Rusinea tot nu mai poate nimeni s-o spele; viata mea tot e stricata: n-am eu sa fac pacat din nenorocire!
Ea-si urma drumul spre casa mai potolita si oarecum impacata cu cele petrecute.
in zadar, fata ei tot copilul ei ramanea, si inima ei de muma nu putea s-o urgiseasca.
Erau duse, pierdute pentru totdeauna gandurile frumoase pe care si le facuse despre viata fiicei sale, asupra careia privisera toti cu mirare; auzea, parca, gurile rele si vedea privirile dispretuitoare ale celor pizmatareti; resimtea suferintele de tot felul care o asteptau pe nenorocita ei fiica; era, cu toate acestea, impacata si din ce in ce mai infipta in gandul ca altfel nu se putea, ca asa trebuia sa fie, ba adeseori era parca mandra de fiica ei, caci nu e nimic mai frumos decat ca femeia sa se dea intreaga barbatului pe care-l iubeste si sa ieie asupra ei, cu ochii inchisi, sarcina vietii grele.
Nu-i vorba, plangea Mara, mereu plangea, atat acasa, cand se afla singura, cat si umbland in treburile ei, cand scapa de privirile altora,plangea si umbla razleata prin lumea acum pustie, dar ea-si stergea lacrimile si nu se plangea, nu-si invinovatea fata si nu se mania, nici nu se tulbura macar cand trecatorii se uitau cu mila dupa dansa ori vreun nesocotit o intreba unde-i este fata.
— Nu stiu, raspundea si cu asta ii taia vorba.Dupa vreo patru saptamani a venit Trica sa-i spuna c-a primit scrisoare de la Persida din Viena si o roaga de mii de ori s-o ierte si sa nu-i poarte gand rau.
— Sa-i scrii, zise Mara stergandu-si lacrimile, ca n-o invinovatesc, ci o plang si ma rog mereu lui Dumnezeu s-o aiba in paza lui si sa-i deie tarie; sa-i scrii ca n-are sa-i pese de gura lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu; sa-i scrii, urma inecata de lacrimi, ca tot muma ii sunt si ca nimeni in lumea aceasta nu poate sa aiba pentru dansa atata durere ca mine.
Asa i-a si scris Trica, si rau i-a facut.Mult s-a zbuciumat Persida pana ce s-a hotarat intr-un fel; tocmai de aceea, insa, hotarata odata, ea se simtea foarte usurata si a pornit cu toata inima pe calea ce-si croise. Traia intr-un fel de betie, din care nu se mai putea dezmetici, si atata dulceata era in sufletul ei,incat nu-i intra in minte gandul ca va putea in viata ei vrodata sa-i para rau de ceea ce a facut.
— Nu! zicea dansa uitandu-se cu inima deschisa la Natl, orisice mi-ai face, mi-e destul sa-mi aduc aminte de viata mea de acum, pentru ca sa nu ma plang.
Pe drum pana la Viena si in Viena, orasul cel mare si zgomotos, ea nu vedea decat pe Natl, care nu mai stia ce sa-i faca. Totdeauna el s-a uitat la ea ca la soarele de pe cer, iar acum mai era cuprins si de simtamantul ca nu este el in stare sa rasplateasca indeajuns jertfa pe care dansa i-o adusese, si in toata clipa-si dadea silinta sa-i arate ca intelege si cuprinde in toata intinderea ei jertfa aceasta.
N-avea sa-si deie nici o silinta: Persidei ii era destul sa-l vada mereu voios si sa-si aduca aminte in ce stare l-a gasit pentru ca sa simta ca ea l-a scapat, l-a ridicat, i-a luminat viata si sa se uite la el parca ea l-ar fi facut. Al ei era intreg acest om minunat, si nimeni, afara de dansa,nu mai avea nici un drept asupra lui.
inainte de plecare Natl se mai imprumutase de la Griner cu opt sute de florini. Gandul lui era sa intre in tovarasie cu vreunul dintre macelarii mai tineri si mai saraci. Deocamdata si-au inchiriat o locuinta cu doua incaperi, si-au cumparat ceea ce era de neaparata trebuinta pentru mobilarea acestei locuinte, si Persida avea toate bucuriile stapanei de casa care e ferita de grijile zilei de maine. Ieseau in fiecare zi sa vada frumusetile orasului si mai ales bisericile cele mari,in care Persida se simtea atat de bine, mancau la birt, iar serile le petreceau fie la muzica, fie la teatru, un lucru pe care Persida mai nainte numai din auzite il stiuse. si nicaieri Persida nu putea sa treaca nebagata-n seama. in casa cea mare unde-si aveau locuinta in curand toti o stiau pe Frau Huber, femeia tanara, inalta si cam slabita, cu deosebire frumoasa si totdeauna asezata si plina de o placuta cuviinta. Pe ulita, prin gradini, prin localuri publice Natl isi purta capul sus, inaltat in gandul lui cand vedea cum toti se uita la nevasta lui.Umbland asa fara de nici o treaba, Persida se oprea cand intalnea in calea ei vreo macelarie, si nimic in orasul cel mare si frumos nu-i placea atat de mult ca macelariile curate, cu carnuri frumos taiate si puse in vederea trecatorilor. Inima ii radea cand se gandea ca-l va vedea in curand pe sotul ei, cu sort curat, in dosul butucului, ca odinioara in fata manastirii si ca nu va mai manca la birt, ci-si va gati ea insasi intr-o bucatarie curata ca cea de la calugarite. il mana deci mereu inainte pe Natl, si saptamana a doua ei au si intrat in vorba cu doi macelari, amandoi inca necasatoriti, ca sa ieie impreuna o macelarie mai mare din apropierea barierei de la Lerchenfeld, o pozitiune foarte buna, unde se facea vanzare de 100--150 florini pe zi.
Lucrurile erau ca puse la cale cand a sosit scrisoarea lui Trica.Citind scrisoarea, Persida nu-si putu stapani lacrimile. Dar de ce sa si le stapaneasca? Era aici, in mijlocul acestei lumi straine, prima stire de la fratele ei si de la muma ei, si era atata dragoste in scrisoare! De ce sa-si stapaneasca lacrimile cand Natl era si el induiosat?
— Draga mea, mama mea cea buna! grai Persida dupa ce sfarsi scrisoarea si o puse pe masa.
Natl tacu. ii venea parca si lui sa planga. Lasa ca avea si el mama, care era nu numai draga si buna, ci totodata si nenorocita, dar in scrisoare nu era nici o vorba despre dansul, si, cu toate acestea, era o grea lovitura pentru dansul.
Era grozava lovitura ce i se daduse prin acele cateva vorbe si el tremura in tot timpul cand isi dadea seama ca Mara avea dreptate si nu putea sa vorbeasca decat cum trebuia sa gandeasca.
Persida si Natl vorbeau totdeauna nemteste. Asa o pornisera de la inceput si Persida tinea ca asa sa si ramaie.
— Grozav o sa-ti fiu eu tie odata de urat, ii zise el acum in romaneste.
Persida se uita lung la el. intelegea gandurile lui; simtise si ea durerea de care era cuprins el.
— Nu fi prost, ii zise ea tot in romaneste. Mama vorbeste dupa cum vede ea lucrurile, si o sa vie si timpul cand le va vedea altfel. Tustii prea bine ca eu n-am facut ceea ce am facut intr-o clipa de avant usuratic, ci dupa multa zbuciumare, dupa multa chibzuire, dupa ce m-am intarit cu desavarsire in gandul ca asa si numai asa pot sa fac:nu mai e in lumea aceasta nimic ce m-ar putea face sa sovai; orisice s-ar intampla, tu imi esti mai presus de toti.
— Ei! o sa treaca si asta! zise el. Daca muma ta se pune intre tine si mine, o sa te saturi in cele din urma de mine.
— Nu! ii raspunse ea ridicand degetul. Asta puteai s-o zici mai nainte de a-ti fi fost nevasta; acum insa tu-mi esti toate si pentru tine pe toti am sa-i parasesc. imi voi da toata silinta sa-ti castig si inima mamei mele, dar daca nu voi putea, imi voi face datoria; de tine nu ma lepad niciodata, nici chiar daca tu te-ai lepada de mine. Lasa-o, te rog, pe mama: eu o cunosc mai bine decat tine si-ti spun eu ca n-avem decat sa fim fericiti pentru ca ea sa te iubeasca ca pe copilul ei, si e destul sa ne stie ajunsi in grea stramtoare ca sa ne sara intr-ajutor. E mahnita astazi, dar o sa-i treaca mahnirea. Noi sa fim oameni cumsecade, si toate vor iesi bine.
Natl nu mai avea ce sa zica. Simtea si el ca de la dansul atarna toate si se imbarbata insusi pe sine sa mearga cu harnicia inainte, ca sa dea de rusine pe cei ce-l socoteau om slab.
inca in ziua aceea el s-a invoit cu Ladmann si cu Gubacek, care era maistru si avea o mica macelarie, ca fiecare dintre dansii sa puna acum cate cinci sute si peste trei luni, la 1 septembrie, alte cincisute de florini, iar din castig Gubacek sa ia 40 si ceilalti doi cate 30la suta.
La 1 iunie ei au inchiriat macelaria si, oameni tineri toti trei, s-au pus cu harnicie pe lucru. Natl si Gubacek taiau carne in macelarie, iarLadmann cumpara vitele, lucra la taietorie si le aducea carnea taiata.
Persida purta socotelile si tinea randuiala casei.Deoarece la macelarie nu era si locuinta, au luat in apropiere o locuinta mai incapatoare, si era implinita si dorinta Persidei.
Diminetile ea punea servitoarea sa faca randuiala in iatacurile celor doi tovarasi, in vreme ce ea insasi facea randuiala in locuinta ei,apoi se duceau impreuna in piata, ca sa cumpere cele de trebuinta pentru pranz.
Dupa ce se intorcea din piata, Persida punea la foc, apoi, lasand servitoarea in bucatarie, mai stergea o data praful si iar se-ntorcea la masina de bucate, iar de pranz masa era curata in casa curata, bucatele gustoase si bine alese.
Dupa pranz Persida-si facea insemnarile in condica de socoteli, apoi, in vreme ce slujnica spala vasele, ea lucra cu acul pana pe-nserate, cand Natl se intorcea, ca s-o scoata la plimbare si sa petreaca seara in vreo gradina.
Era bine, de tot bine; macelaria le mergea mai presus de toate asteptarile, iar in casa era pace si buna intelegere.
in inima lui Natl a ramas insa simtamamtul ca s-a pus cineva intre el si Persida, ca Persida tine prea mult la muma ei, si adeseori era cuprins de temerea ca are s-o piarda pe Persida, ca nu poate sa fie dainuitoare o fericire ca a lui. Atunci el o iubea fara de cumpat, o temea din senin, nu mai era in stare sa stea departe de dansa, se intorcea fara de vreme acasa, ii vorbea, ca s-o indulceasca, in limba ei.
Persida stia, ce-i drept, sa-l potoleasca; de cate ori insa el o da pe romaneste, ea se nelinistea, se simtea adanc jignita de neincrederea lui. Viata ei nu mai era atat de senina ca mai nainte, si nu o data cand se afla singura ochii i se umpleau de lacrimi.
N-avea de ce sa planga, dar se ivea in sufletul ei un fel de presimtire ca triste zile, grele incercari o asteapta.
— Dac-ai sti tu ce adanca e durerea ce ma cuprinde cand te vad asa, ii zise ea intr-una din zile, te-ai stapani si nu ti-ai mai da pe fata temerile venite din chiar senin.
— Cum sa ma stapanesc? raspunse el, uitandu-se lung la ea. Cand ma uit, cand ma gandesc la tine, mi-e ca si cand ai fi prea mult pentru mine si ma tem c-o s-o simti si tu in cele din urma aceasta si sa ma parasesti.
— Cum sa te parasesc? grai dansa. Mai pot eu sa te parasesc? Nu sunt oare legata de tine prin cel mai sfant juramant? Nu am oare fata de tine cele mai grele datorii? Ce ma socotesti tu pe mine? Sunt eu femeie usuratica? Nu vezi tu cat dispret e in aceste temeri lipsite de orisice temei?
— O, Doamne! raspunse el nerabdator. Esti femeie frumoasa, desteapta si plina de nuri; si cati dintre cei ce privesc cu ochi doritori la tine sunt oameni mai si mai decat mine? Ceea ce mi-ai facut mie ai putea sa-i faci altuia; ceea ce de dragul meu i-ai facut mamei tale, ai putea sa-mi faci si mie de dragul vreunui mai norocos.
Persida se simtea ca lovita de moarte. Ce putea sa faca? Asa era cum zicea el; asa trebuia el sa vorbeasca; temerile lui erau urmarea fireasca a faptei pe care dansa o savarsise. A pacatuit, si nu-i ramanea decat sa-si ispaseasca pacatul.
Ea statea alba la fata si racita in tot trupul inaintea lui si nu putea sa zica nimic, nu mai putea sa-l vada in ochi. O cuprinsese deodata simtamantul ca e peste putinta ca ea sa traiasca cu un om care poate sa fie atat de nemilos, si ar fi voit sa plece fara de intarziere si sa seduca-n lume.
Vorbele din scrisoarea lui Trica ii rasunau in urechi, si ea vedea parca pe muma ei chemand-o la sine.
Dar trebuia sa stea: mai bine moarta!
— O sa vezi tu odata ce mare e nedreptatea ce-mi faci, zise ea, apoi trecu in odaia de alaturi si incuie usa in urma ei.
Natl stete catva timp zapacit, apoi puse mana ca sa deschida usa.
— De ce ai incuiat usa? intreba el nelinistit.
— Voiesc sa fiu singura, ii raspunse ea.
— Descuie-o, c-o sparg! striga el staruitor.Persida ramase nemiscata in mijlocul odaii.
— Descuie! striga el iar.Ea nu se misca.El apuca clanta cu mana dreapta si se opinti sa impinga usa, apoi, cand vazu ca usa sta teapana, puse umarul, impinse o data cu toata puterea lui si usa se deschise, cracnind de rasuna toata casa.
Persida statea si acum in mijlocul odaii, teapana, ingrozita si dispretuita de dansul.
— Bine, ii zise ea, esti tu in toata firea?!
— Nu sunt, raspunse el. Nu acum, nici de ieri, ori alaltaieri, ci din clipa in care te-am vazut pe tine mi-am iesit din fire, mi s-a schimbat tot rostul vietii, m-am facut om nesuferit si pentru mine, si pentru altii. Sunt un nemernic care nu mai stie ce face: fac ce nu vreau si nu pot sa fac ceea ce voiesc. Nu vezi tu ca nu este cu putinta sa nu te cuprinda in cele din urma scarba de mine?! Ai sa fugi, Persido, de mine, sa te ascunzi, sa blestemi ceasul in care m-ai vazut!
Ea dete din cap.
— Nu, zise apoi induiosata, n-am niciodata sa fac asa. Orisice s-ar intampla, tu esti sotul meu, si dac-ai fugi tu de mine, eu as alerga, ti-o spun din nou, cu toata inima, dupa tine, daca te-ai ascunde, te-as cauta,daca m-ai blestema, eu mi-as da silinta si as ruga pe Dumnezeu sa ma ajute sa te potolesc, ca sa-ti vii in fire si sa binecuvantezi ceasul in care m-ai vazut. Ma cuprinde un fel de deznadajduire cand te vad astfel acum, dar am sa le port toate cu rabdare, numai sa nu dai in mine, sa nu ma bati, Natl, caci asta nu ma simt destul de tare sa o rabd.
El se uita lung la dansa, apoi ochii i se umplura de lacrimi si, rusinat de slabiciunea sa, se intoarse, isi lua palaria si se departa.
Ramasa singura, Persida se uita catva timp la zavorul iesit din cuie, apoi isi acoperi fata cu amandoua mainile. Ah! ce rusine! Era peste putinta ca servitoarea sa nu fi inteles cum s-au intamplat lucrurile si sa nu le spuna celorlalti chiriasi ce s-a intamplat, cand toti au auzit cracnitura usii... Dar ea n-avea timp sa stea ca sa dreaga usa, mai ales sa planga nu: se apropia timpul pranzului si trebuia sa alerge casa vada de randul mesei.
Era in gandul ei lucru de sine inteles ca Natl s-a dus si el la macelarie, de unde nici n-ar fi trebuit sa plece fara de vreme. Cu atat mai greu a fost atinsa cand Gubacek, intorcandu-se singur si cam suparat, a intrebat-o ce s-a facut Natl.
ii venea sa plece fara intarziere ca sa-l caute; dar unde putea sa-l gaseasca in orasul cel mare si zgomotos?! ii venea sa mearga la politie,dar nu putea. Nu-i ramanea decat sa-si inabuse nelinistea, sa se prefaca voioasa si sa spuna un neadevar — ca sotul ei a primit de acasa o scrisoare si a trebuit sa se duca in graba ca sa caute pe un prieten.
Dupa ce a venit si cellalt tovaras, s-au asezat la masa ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, iar dupa masa Persida a facut randuiala incasa si in bucatarie si abia tarziu dupa-amiaza a ajuns sa ramaie singura si sa-si dea seama despre starea deznadajduita in care se afla.
Nu e in viata casnica lucru mai urat decat ca unul din soti sa plece fara ca sa-i spuna celuilalt unde se duce; iar Natl plecase suparat, cu ochii plini de lacrimi, in urma unei certe venite ca din senin, si o lasase pe dansa singura in mijlocul acestei lumi straine, unde ea nu putea sa gaseasca pe nimeni ca sa-si impartaseasca durerile si sa ceara sprijin.
Nu! Era peste putinta ca ea sa mai traiasca asa: aici, in lumea aceasta, singura cu dansul ea nu mai putea trai.
Cam acelasi simtamant il facuse si pe Natl sa plece.Prea erau singuri el si ea, si el avea aici la Viena un prieten, pe Burdea. De cate ori si-a adus insa aminte de el, il vedea parca razand in bataie de joc si nu-i mai venea sa-l caute. Acum nu s-a mai putut stapani. Desi simtea ca e un fel de duh rau de care se apropia, s-a dus la Universitate ca sa-i dea de urma, apoi, dupa ce i-a aflat adresa, l-a cautat acasa si pe la cafenelele unde umblau studentii.
Astfel a colindat toata dupa-amiazazi, cu gandul acasa, cu inima inclestata, cuprins mereu de simtamantul ca rau face de nu se intoarce la sotia lui.
Tarziu dupa-amiazazi, cand a dat de el, era obosit trupeste si istovit sufleteste, ii parea rau ca l-a cautat si l-a gasit si n-a schimbat decat putine vorbe cu el.
— Cum?! intreba Burdea uitandu-se tinta la el cu ochii ageri, Persida a venit cu tine?
— iti spun: suntem amandoi de trei luni de zile aici, raspunse Natl stramtorat.
Lui Burdea nu-i venea sa creada. Nu putea sa inteleaga cum femeia care atunci seara n-a venit la via lui Corbu a putut sa vie la Viena.
— Bine, sunteti cununati? intreba el cu indoiala.
— Ce-ti pasa?! raspunse Natl. Suntem sot si sotie.
— Pot s-o vad si eu? intreba iar Burdea, gata de plecare.Natl ramase catva timp stramtorat. Nu, mai ales acum nu ar fi voit sa-l duca pe Burdea la Persida.
— Eu nu ma duc acum acasa; am sa mai fac si alte drumuri, dar am sa te caut maine ori poimaine, zise el, apoi ii intinse mana si pleca fara sa se mai uite inapoi.
il cautase ca sa-i vorbeasca si nu i-a vorbit nimic; umblase dupa el si acum era muncit de gandul cum ar putea sa scape de el.
intors acasa muiat si umilit, el a gasit pe Persida sezand linistita la fereastra, cu lucrul ei de mana. La intrarea lui ea si-a ridicat capul si s-a uitat la el inveselita, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
— Sunt un nemernic, zise el dupa ce-si arunca palaria si se lasa istovit pe un scaun.
Ea ridica din nou capul si se uita asezata la el.
— Nu mai incape nici o indoiala ca esti, zise ea cu blandete, si e un semn bun c-o recunosti si tu aceasta; nu e insa destul s-o recunosti,ci trebuie sa-ti mai si dai silinta de a nu fi. Nemernic e omul care lucreaza fie sub impulsiunile momentane, fie impins de altii, si face lucruri de care ii pare rau in urma: e dar destul sa voiesti pentru casa nu fii nemernic.
— Daca n-am tarie de vointa?! intampina el mahnit.
— Ai destula, zise dansa, dar esti rau deprins. Tu vezi acum cat de rau e ceea ce ai facut, cat de mult m-ai mahnit pe mine si cum te-ai muncit tu insuti. Trage cuvenita invatatura din aceasta experienta si fa-ti regula de viata: n-am niciodata sa plec suparat de acasa, nici sa adorm suparat. Supararea, orisicat de mare ar fi ea, n-are nici sa iasa din casa, nici sa treaca de azi pe maine. Da-ti seama, urma ea dupa o pauza, cum te-ai fi simtit si ce-ai fi facut daca eu as fi fost tot atat de slaba ca tine si as fi plecat, ca la intoarcerea ta sa nu ma gasesti acasa.Mi-a venit si mie sa plec, dar stiam ca acesta e un lucru pe care nu trebuie sa-l fac si m-am stapanit. Stapaneste-te, ca esti barbat.
El se uita lung si cu ochii impaienjeniti la dansa. Atata bunatate, atata blandete, atata intelepciune era in vorbele, in tonul, in toata purtarea ei, incat ea ii parea o fiinta mai presus de om, de care nu cuteza sa se apropie si la care numai cu sfiala isi ridica ochii.
— ti-e usor tie sa-mi spui ce trebuie sa fac, zise el, dar mi-e greu mie ca nu pot sa fac. Eu nu sunt ca tine.
Ea se uita cu drag la el. Cait si umilit din sine, el ii parea cel mai bun om din lume. Ar fi voit sa se uite in ochii lui; el insa statea cu ochii in pamant. Dansa puse deci lucrul la o parte, se ridica si se duse la dansul, ca sa-l mangaie si sa-i sarute fruntea.
— Ai sa fii si tu ca mine, ii zise apoi. stiu ca ai, de aceea nu pot sa ma supar pe tine.
El ii saruta mana, si timp indelungat ei stetera tacuti si fericiti.
— Ei, spune-mi acum, grai dansa in cele din urma glumind, unde ai fost si ce prostii ai facut?
— La dracu am fost, raspunse el manios. M-am intalnit cu Burdea.Persida, atinsa neplacut, tresari si se departa putin de el.
— I-ai spus? intreba ea ingrijorata.
— Nu! zise el. I-am spus numai ca esti si tu aici.
Ah! ce n-ar fi dat Persida sa nu-i fi spus nici atat. Se temea de ochii scrutatori ai acelui om, de gura lui cea rea si ii era nesuferit gandul ca mai curand ori mai tarziu ar putea sa se intalneasca cu el.
Nici n-a trecut mult pana ce s-a intalnit.Burdea a asteptat o zi, doua ca Natl sa vie sa-l ia; vazand apoi ca Natl nu vine, s-a pus sa-l caute.
Era dupa-pranz si Persida sedea, ca de obicei, cu lucrul de mana la fereastra, cand servitoarea a venit sa-i spuna ca un domn, care se numeste Burdea, doreste s-o vada.
— Sa-i spui ca nu sunt acasa, grai Persida stramtorata.
— I-am spus, zise servitoarea, ca esti acasa.
— Atunci sa mergi cu el la barbatul meu, urma Persida. Spune-i ca nu mi-e bine, ca sunt dezbracata.
Ea nu graise inca vorbele acestea, cand usa se deschise si Burdea se ivi in pragul ei.
— Eu te vad rumena si voinica si foarte bine gatita, zise el zambind cu rautate, si-mi pare foarte bine ca te pot vedea.
Persida se rosi, nu insa de rusine, ci de manie. Ar fi fost in stare sa-l apuce de piept si sa-l dea pe scari.
— si mie mi-ar fi parut bine, zise ea intepata, daca ai fi venit cu Natl.
— De ce, ma rog? Nu cumva te temi sa stai singura cu un cavaler ca mine?!
Persida isi aduna puterile.Vedea ca nu e chip sa scape de dansul. Sunt in lume o multime de lucruri pe care oameni ca Burdea nu sunt in stare sa le inteleaga, si el era nerusinat fara ca sa-si dea seama ca este. Nu-i ramanea deci decat sa-l ia cum era si sa vorbeasca cu el in felul lui.
Servitoarea, desi nu intelegea ceea ce dansii vorbeau, vedea ca stapana ei e stramtorata, vedea zambetul batjocoritor in fata lui Burdea si numai cu anevoie isi mai stapanea rasul. Persida ii facu semn sa iasa.
— Pofteste sa sezi, ii zise apoi lui Burdea. stiu ca ai venit ca sa ai multumirea de a-ti bate joc de mine. Poti s-o faci!
— Nu, raspunse el. Multumirea mea e, din contra, ca ai intrat in vederile mele si ai facut, ca orisicare om cuminte, precum te tragea inima.
— Asa e, grai dansa dezghetata; legea suprema sunt pornirile propriei noastre inimi. E nebun acela care le inabusa, tiran, care le stapaneste si se martirizeaza el insusi pe sine. Mi-a placut Hubar si am fugit cu el aici, unde nimeni nu ne cunoaste si toti cred ca suntem dupa lege sot si sotie. Acasa prostii s-ar fi uitat chioras la noi. De aceea nu-mi pare bine ca te-am intalnit aici pe d-ta, care o sa spui la toata lumea ca nu sunt sotia legiuita a lui Hubar.
— Ce-ti pasa?! ii raspunse el convins. iti place, te simti fericita: de ce sa mai minti lumea?! Las-o sa se incredinteze ca numai asa poate omul sa se fericeasca. Cand ti se va uri de el, esti frumoasa si n-ai decat sa alegi pe vreun altul.
Persidei ii venea sa planga. ii era ca si cand ar fi cazut la pamant si el ar calca-o in picioare.
— Da, zise ea razand a plange, asa am sa fac, fara indoiala asa. Deocamdata insa tot mai tin la Hubar... si ma vei ierta daca te rog sa plecam, caci avem sa facem un drum impreuna.
Nu mai putea sa stea cu Burdea si, ca si cand ar fi singura in casa, ea lua o cutie de palarii de pe unul din dulapuri, isi puse palaria incap si iesira amandoi.
"Nu, isi zise dansa coborand scarile, aici nu mai raman, nu mai pot ramanea. Trebuie sa am un reazem in lumea aceasta, o inima apropiata de mine."
Lumea se invartea parca imprejurul ei si zgomotul marelui oras o-nabusea.
Apropiindu-se de Natl, ea a inceput, cu toate acestea, sa zambeasca; n-o ierta firea sa-l mai supere si pe el dandu-si pe fata supararea.
Ei au petrecut seara cu Burdea, si pe la zece ceasuri, cand s-au intors acasa, Persida nu mai avea simtamantul ca e nesuferita viata laViena. Timpul ii trecuse fara de veste; n-avuse in viata ei ore atat de placute ca cele petrecute asta data.
Era om sucit Burdea, dar era destept si stia multa carte, vorbea frumos si-si sustinea parerile cu multa caldura. si abia acum, stand de vorba cu vechiul lui prieten, s-a dat pe fata si Natl. Nu, Persida nu-si inchipuise ca sotul ei e atat de destept, nu, mai ales ca stia atat de multe. Un om ei cu totul nou iesise intr-insul la iveala si ceea ce o atingea cu deosebire placut era caldura si chibzuiala cu care el sustinea parerile atat de deosebite de ale lui Burdea. stia acum de ce il iubeste cu tot dinadinsul; numai in culcusul ei, mai nainte de a adormi, a inceput sa-si dea seama despre contrazicerea care era intre parerile lui Natl si faptele lui si sa se intrebe cum se face ca un om care vede lucrurile atat de bine sa aiba o viata atat de neoranduita ca a lui.
A adormit fara ca sa se dumereasca, iar ziua urmatoare s-a desteptat din somn cu simtamantul ei predomnitor in suflet.
Se visase toata noaptea acasa, cu muma ei, cu Trica, cu toti cei ce o stiau si pe care dansa ii stia din copilaria ei. A venit aici ca sa scape de mustrarile lor, iar acum ii era mai grea nepasarea strainilor decat mustrarea ce-ar fi asteptat-o acasa, si ivita odata in inima dorinta dea se intoarce acasa, ea nu mai traia cu gandul aici, unde se afla.
Nu se putea, cu toate aceste, imbarbata sa-i vorbeasca lui Natl despre aceasta. Lasa ca-i era greu sa strice rostul lui cu macelaria, care mergea peste toate asteptarile bine, dar el se instraina din zi in zi tot mai mult de dansa, si ea nu mai putea sa-i vorbeasca tot atat de deschis si fara de sfiala ca mai nainte.
Avea ceva pe sufletul lui: era dus mereu pe ganduri, nu mai venea la ora obisnuita acasa, ba a ajuns in cele din urma s-o lase serile singura acasa. El, care nu de mult o temea fara de nici un cuvant, umbla acum parca dinadins s-o alunge de la sine, s-o instraineze, sa scape de ea.
— Bine, ii zise ea, in sfarsit, cand el se intorsese dupa miezul noptii acasa, ce e cu tine?
El se uita lung la dansa.
— Mi s-a urat, raspunse apoi, de viata aceasta: eu nu mai pot sa stau aici.
— Sa ne intoarcem acasa, grai dansa inviorata.
— Nu se poate! striga el cuprins de manie... Eu cu tine nu ma pot intoarce; nu ma simt destul de tare ca sa nu omor pe acela care s-ar uita chioras la tine, fie el chiar si tatal meu. Daca ma duc, trebuie sa le spun tuturora ca-mi esti sotie legiuita.
Persida se indrepta cuprinsa de spaima si cu mainile inclestate spre el.
— Te rog... te rog, grai dansa, mi-ai jurat ca asta n-o s-o faci: sufar mai bucuros dispretul lumii decat ca sa arunc in primejdie pe un om care ne-a facut cel mai mare bine in viata noastra. Ce ne pasa noua de oameni daca ne stim curati in fata lui Dumnezeu?! Sa ramanem aici!
Mara - Saracutii Mamei
Mara - Maica Aegidia
Mara - Furtuna cea mare
Mara - Primavara
Mara - Ani de tinerete
Mara - Ispita
Mara - Zbuciumare
Mara - Datoria
Mara - Inima, saraca
Mara - Cine ce poate
Mara - Alta lume
Mara - Doua porunci
Mara - Datorii vechi
Mara - Rostul lui Bandi
Mara - Ispravile lui Trica
Mara - Greul vietii
Mara - Birtul de la Sararie
Mara - Blestemul casei
Mara - Verboncul
Mara - Norocul casei
Mara - Pace si liniste
Aceasta pagina a fost accesata de 4063 ori.
